CNAM: Mai multe intervenții chuirurgicale și servicii de radioterapie pentru pacienții cu maladii oncologice, de dializă, diagnosticare de înaltă performanță și pachete pentru bolnavii de tuberculoză, plătite din bani publici
1267
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) va procura, în a doua jumătate a anului 2023, un volum suplimentar de servicii medicale în cadrul programelor speciale spitalicești, servicii de radioterapie pentru pacienții cu maladii oncologice, dializă, diagnosticare de înaltă performanță, pachetul motivațional pentru pacienții cu tuberculoză.
Anunțul a fost făcut astăzi de către directorul general al CNAM, Ion Dodon, în cadrul unui briefing de presă. Potrivit lui Dodon, decizia respectivă a fost luată în urma analizei efectuată de către CNAM privind îndeplinirea volumelor contractuale cu prestatorii de servicii medicale și farmaceutice în primul semestru al anului curent, cu scopul de a crește accesul cetățenilor la servicii medicale.
Astfel, în cadrul programelor speciale vor fi procurate suplimentar 1 094 de cazuri tratate în valoare de aproape 40 de milioane de lei dintre care:
- chirurgie endovasculară - suplimentat cu 144 de cazuri tratate în sumă de peste 8 mil lei.
- cardiochirurgie - cu 45 de cazuri tratate în valoare de 4,5 milioane de lei mai mult față de numărul contractat la începutul anului.
- cardiologie intervențională - 79 de cazuri tratate în valoare de peste 3 milioane de lei.
- numărul de operații pentru protezarea aparatului locomotor a fost majorat cu 206 cazuri în sumă de circa 14 milioane de lei. Ținând cont de necesitatea sporită a populației față de aceste intervenții, întreprindem toate măsurile pentru a identifica noi posibilități de procurare suplimentară de operații de protezare a șoldului și genunchiului . În acest sens a fost contractat un nou prestator de astfel de servicii pentru zona de nord a țării, care va realiza 15 cazuri tratate în valoare de 1 milion de lei.
- în cadrul programului de tratament operator pentru cataractă au fost procurate suplimentar 535 de cazuri tratate în sumă de peste 7 milioane lei.
Directorul general al CNAM, Ion Dodon a a menționat că toate aceste acțiuni sunt întreprinse cu scopul de a reduce listele de așteptare atât pentru protezarea aparatului locomotor cât și la operații de cataractă.
„Pacientul asigurat nu trebuie să achite nimic pentru intervenție, cheltuielile fiind acoperite integral din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală”, a precizat Ion Dodon.
În contextul creșterii incidenței maladiilor oncologice, CNAM va procura pentru a doua jumătate a anului mai multe servicii de radioterapie pentru pacienții cu maladii oncologice. Au fost alocate peste 4,3 milioane de lei sau cu peste 30% față de contractul inițial, pentru serviciile de radioterapie acordate în cadrul asistenței medicale spitalicești și asistenței medicale specializate de ambulatoriu.
Acoperirea financiară a serviciilor de dializă la fel este o prioritate a CNAM, astfel vor fi procurate suplimentar 3 500 de ședințe de dializă, iar suma contractuală va crește cu aproape 7 milioane de lei.
Totodată, a fost majorată cu 1,2 milioane de lei și suma contractuală pentru alimentația și transportul de la/la domiciliu pentru tratamentul în condiții de ambulatoriu a persoanelor cu tuberculoză.
Totodată, CNAM va majora sumele contractuale, pilotând și un nou mecanism de contractare „per serviciu”, pentru servicii de colonoscopie, monitoringul ambulator, ecocardiografie, imagistica hepatite, medicina nucleară, oftalmologie.
Pentru contractarea serviciilor suplimentare vor fi încheiate acorduri adiționale la contractele cu prestatorii de servici medicale.
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















