Magistratul învinuit că a accidentat MORTAL o persoană a fost SUSPENDAT din funcţie
2505
crime.md Magistratul de la Judecătoria Centru care în vara anului 2012 a accidentat mortal un pieton va fi suspendat din funcție. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a admis astăzi demersul procurorului general, Corneliu Gurin, privind suspendarea provizorie din funcţie a lui Ion Busuioc. Acesta este cercetat penal pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare care a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane.
Magistratul va fi suspendat din funcţie până la emiterea unei hotărâri definitive în această cauză penală.
Precizăm că, în august 2012, deplasându-se cu viteză excesivă la volanul autoturismului personal prin localitatea Ratuş, raionul Criuleni, a tamponat un pieton care traversa regulamentar carosabilul. În urma impactului, bărbatul, în vârstă de 69 de ani, a decedat pe loc. Pe moment, cauza penală se află pe rol la Judecătoria Criuleni.
Judecătorul pledează nevinovat.
Anterior, Ion Busuioc a deținut și funcția de președinte al Judecătoriei Centru. Tot el este magistratul care i-a achitat pe fostul ministru al Afacerilor Interne, Gheorghe Papuc, și pe ex-comisarul capitalei, Vladimir Botnari, în dosarul 7 aprilie.
14.02.2019
12:59
25.10.2018
07:30
12.02.2018
08:02
01.05.2015
11:00
13.03.2015
11:04
11.01.2015
12:11
26.09.2014
08:40
23.09.2014
16:27
23.09.2014
13:42
25.06.2014
16:38
25.05.2014
13:53
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















