MAE de la București: România, PREGĂTITĂ să preia Președinția Consiliului UE
1229
ProTV
România este pregătită pentru preluarea, la 1 ianuarie 2019, a mandatului Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, iar pregătirile se desfăşoară conform calendarului, a precizat, marţi seară, Ministerul Afacerilor Externe, citat de Agerpres.
Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Afacerilor Externe, precizarea vine în contextul apariţiei în mass media a unor informaţii conform cărora România nu ar fi pregătită să preia mandatul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, iar guvernul finlandez şi-ar fi exprimat disponibilitatea de a acorda sprijin, inclusiv prin devansarea exercitării mandatului de către Finlanda a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2019.
„Atragem atenţia că Guvernul finlandez apreciază că pregătirea României privind preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene este în grafic, iar dialogul în cadrul formatului TRIO confirmă, încă o dată, capacitatea României de a exercita cu succes acest mandat", subliniază MAE.
Ministerul român arată că în urma clarificărilor oferite de Ambasada României la Helsinki, principalul cotidian finlandez a publicat o actualizare a informaţiei care tratează declaraţiile oficialilor finlandezi, actualizare ce cuprinde poziţia Executivului român şi clarifică faptul că „România nu se află în imposibilitatea de a-şi exercita mandatul de Preşedinţie a Consiliului UE şi nu va solicita asistenţă, în acest sens, guvernului finlandez".
„Reiterăm că exercitarea în bune condiţii a mandatului privind Preşedinţia României a Consiliului Uniunii Europene este un exerciţiu comun, care trebuie să aibă la bază un consens politic între toate instituţiile statului şi un dialog deschis şi onest, care să permită României să îndeplinească cu succes această responsabilitate", punctează MAE.
Acest mandat, arată ministerul, „constituie o oportunitate pentru confirmarea angajamentului României faţă de Uniunea Europeană şi de promovarea valorilor sale, cât şi a consolidării şi articulării rolului României la nivelul statelor membre".
„Subliniem importanţa tratării cu maturitate a unor informaţii care nu sunt fundamentate pe demersuri reale şi care pot afecta imaginea României, influenţa, credibilitatea şi statutul său la nivel european", precizează Ministerul Afacerilor Externe.
15.01.2026
12:02
32
Rusia expulzează un diplomat britanic acuzat de spionaj în contextul tensiunilor legate de războiul din Ucraina
15.01.2026
10:48
252
Kazahstanul cere SUA și Europei ajutor pentru protejarea transporturilor de petrol din Marea Neagră după atacurile cu drone
15.01.2026
10:17
307
Ziua NAȚIONALĂ a Culturii: 15 lucruri pe care nu le știai despre Mihai Eminescu - care a fost ultima poezie scrisă și ce a spus marele poet înainte să moară
15.01.2026
10:14
396
Președinta Maia Sandu anunță PRIORITĂȚILE pentru anul 2026 într-o conferință de presă MARATON
15.01.2026
10:09
287
Școlile din întreaga țară marchează Ziua Culturii Naționale și 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu prin activități dedicate
15.01.2026
09:27
377
Rusia susține că a cucerit peste 300 km pătrați în Ucraina la început de ianuarie, după ce în 2024 a preluat controlul a 6.640 km pătrați
15.01.2026
09:24
365
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele de imigranți pentru Republica Moldova și alte 74 de țări
15.01.2026
08:05
365
Horoscopul zilei 15.01.2026
15.01.2026
06:30
575
Trump dă vina pe Zelenski pentru blocarea păcii în Ucraina și îl absolvă pe Putin de responsabilitate
15.01.2026
02:12
587
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
15.01.2026
10:48
60
Kazahstanul cere SUA și Europei ajutor pentru protejarea transporturilor de petrol din Marea Neagră după atacurile cu drone
15.01.2026
10:17
266
Ziua NAȚIONALĂ a Culturii: 15 lucruri pe care nu le știai despre Mihai Eminescu - care a fost ultima poezie scrisă și ce a spus marele poet înainte să moară
15.01.2026
10:14
335
Președinta Maia Sandu anunță PRIORITĂȚILE pentru anul 2026 într-o conferință de presă MARATON
15.01.2026
10:09
255
Școlile din întreaga țară marchează Ziua Culturii Naționale și 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu prin activități dedicate
15.01.2026
09:27
334
Rusia susține că a cucerit peste 300 km pătrați în Ucraina la început de ianuarie, după ce în 2024 a preluat controlul a 6.640 km pătrați
15.01.2026
09:24
333
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele de imigranți pentru Republica Moldova și alte 74 de țări
15.01.2026
08:05
342
Horoscopul zilei 15.01.2026
15.01.2026
06:30
545
Trump dă vina pe Zelenski pentru blocarea păcii în Ucraina și îl absolvă pe Putin de responsabilitate
15.01.2026
02:12
569
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
607
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
688
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
630
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
14.01.2026
18:41
635
Doi morți și cinci răniți în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra regiunilor Rostov și Belgorod
14.01.2026
18:28
749
Rusia acuză Ucraina că a lovit cu drone un petrolier grec în Marea Neagră, în timp ce Grecia condamnă atacul fără a indica autorul
14.01.2026
17:02
668
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
635
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
16:32
705
SUA își retrag parțial trupele din bazele-cheie din Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul, în timp ce Turcia încearcă să-i aducă pe americani și iranieni la negocieri
14.01.2026
15:57
969
Guvernul de la Chișinău, mesaj TRANȘANT pentru regimul separatist de la Tiraspol. „Să accepte oferta de REINTEGRARE”. Replica lui Ignatiev, cercetat PENAL în Ucraina pentru trădare de PATRIE
14.01.2026
15:50
694
UE își caută trimis special pentru negocieri cu Putin: Parisul și Roma presează Bruxelles-ul să nu fie ocolit de un posibil acord SUA–Rusia în dosarul Ucraina
14.01.2026
14:53
741
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
14:24
574
Peste 130 de elevi din toată țara, reuniți la evenimentul de totalizare a Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor
14.01.2026
13:52
893
Iulia Timoşenko denunţă descinderea în forţă la sediul Batkivşcina, în timp ce NABU publică imagini cu teancuri de dolari găsiţi în birou
14.01.2026
13:33
657
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
13:06
677
Trei medici din Comrat, judecați pentru neglijență medicală după moartea a doi pacienți în spitalul raional
14.01.2026
12:48
615
Misiune de audit la Palatul Sporturilor al USM: prejudicii de 3,5 milioane de lei și grave nereguli în gestionarea veniturilor și serviciilor
Kazahstanul cere SUA și Europei ajutor pentru protejarea transporturilor de petrol din Marea Neagră după atacurile cu drone
Ziua NAȚIONALĂ a Culturii: 15 lucruri pe care nu le știai despre Mihai Eminescu - care a fost ultima poezie scrisă și ce a spus marele poet înainte să moară
Președinta Maia Sandu anunță PRIORITĂȚILE pentru anul 2026 într-o conferință de presă MARATON
Rusia susține că a cucerit peste 300 km pătrați în Ucraina la început de ianuarie, după ce în 2024 a preluat controlul a 6.640 km pătrați
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
17.09
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














