Lucrează la una dintre cele mai mari companii din lume, dar LOCUIEȘTE într-un CAMION
1446
yoda.ro Un tânăr de 23 de ani locuiește într-un camion chiar în faţa locului de muncă.
Băiatul a fost angajat la Google, dar nu a preferat să închirieze o casă din San Francisco, sau în zona în care se află sediul unde lucrează, ci a ales să locuiască într-o rulotă de 12 metri pătraţi a unui camion, în parcarea Google.
Americanul le-a povestit celor de la Business Insider şi motivul pentru care face asta.
„Plăteam o suma exorbitantă pentru apartamentul în care nu stăteam aproape niciodată. Erau bani aruncaţi pe geam şi nu mă puteam împăca cu asta”, spune tânărul care a cumpărat camionul imediat ce a terminat internship-ul la Google şi a primit un job cu normă întreagă la ei.
A plătit 10 mii de dolari pentru el, l-a dotat în stil minimalist, cu un pat, comodă, cuier şi câteva becuri. Are o baterie şi nu foloseşte alte surse de electricitate, scrie Yoda.ro.
Igiena zilnică și-o asigură în campusul Google, în timp ce laptopul şi telefonul şi le încarcă la serviciu, iar masa e asigurată de companie
„Pentru un apartament aş fi plătit peste 2 000 de dolari pe lună. Mai aveam şi un credit pentru studenţi, de peste 20 000 de dolari. Aşa, tot ce trebuie să plătesc e asigurarea camionului, de 121 de dolari pe lună. În felul ăsta, reuşesc să economisesc cam 90% din salariul net. În patru luni, am reuşit să achit mai mult de 75% din datorii”, spune Brandon.
21.12.2025
12:59
458
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
441
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
621
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
640
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
565
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
655
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
782
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1105
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
720
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
923
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
803
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1039
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
451
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
430
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
610
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
629
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
556
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
644
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
777
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1100
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
715
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
918
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
799
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1037
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
917
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
912
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
911
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
973
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
892
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1170
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1110
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
957
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1011
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
993
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1354
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
1166
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
940
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














