Localitățile din România ar putea atrage în proiecte europene nu numai satele moldovenești de la graniță, așa cum se întâmplă acum: „Ne dorim să implementăm programe acolo unde există ÎNFRĂȚIRI”
1449
CALM
Localitățile din R. Moldova care au semnat acorduri de înfrățire cu cele din România ar putea implementa împreună proiecte mari de infrastructură pe bani europeni.
Prim-vicepreședinta Asociației Comunelor din România (ACoR), primarul comunei Cumpăna, județul Constanța, Mariana Gâju, i-a solicitat recent, la Bruxelles, lui Karl-Heinz Lambertz, președintele Comitetului European al Regiunilor, anularea obligativității legale de realizare a proiectelor doar în localitățile de la granița celor două state românești, așa cum se întâmplă astăzi.
„Ne dorim să implementăm aceste programe acolo unde există înfrățiri între localitățile din România și Republica Moldova, să se mărească numărul proiectelor care să fie accesate în vederea realizării unei infrastructuri educaționale, de sănătate, dar și a infrastructurii mari, cum ar fi canalizarea, alimentarea cu apă sau drumurile”, a declarat Mariana Gâju, citată de un comunicat al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).
Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, este unul dintre cei mai aprigi susținătorii ai Republicii Moldova în cadrul instituțiilor europene. La inițiativa doamnei Gâju, în fiecare vară, zeci de copii din R. Moldova merg la mare în România, fiind cazați la Cumpăna.
„Crezul meu este că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Astfel ar putea să se grăbească pașii descentralizării, pașii instaurării unei democrații reale, instituțiile din Republica Moldova să devină instituții europene. În același timp, ar putea să se schimbe tot ceea ce înseamnă politică socială pentru cetățenii R. Moldova, ar putea să se creeze o punte de legătură reală între statele Uniunii Europene și Republica Moldova”, este convinsă Mariana Gâju.
Prim-vicepreședinta Asociației Comunelor din România susține că românii vor fi împliniți în momentul în care R. Moldova va adera la UE.
„Republica Moldova ne are pe noi, suntem țări-surori și suntem insistenți în a realiza această aderare a R. Moldova la UE. Este firesc, vorbim de anul Centenarului 2018, vorbim de lupta pe care înaintașii noștri au dus-o pentru ca Basarabia să se unească cu România. Noi, astăzi, cum să nu avem obligația să facem același lobby, avantajele noastre fiind prezența de 10 ani în Uniunea Europeană. Noi vom fi împliniți în momentul în care vom vedea acest vis al Republicii Moldova realizat”.
14.01.2026
17:02
506
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
498
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
612
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
13:33
537
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
12:27
498
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
500
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
557
Guvernul introduce regulament sanitar nou pentru igiena și siguranța în toate instituțiile medicale din Republica Moldova
783
Republica Moldova și Germania extind cooperarea în agricultură, dezvoltare rurală și securitate alimentară
776
Noua metodologie de calcul al pierderilor la schimbarea destinației terenurilor agricole și forestiere, aplicată de astăzi în Republica Moldova
13.01.2026
16:49
697
MDED aliniază sprijinul partenerilor de dezvoltare la noile priorități de debirocratizare și digitalizare pentru mediul de afaceri
14.01.2026
22:39
374
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
413
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
448
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
14.01.2026
18:41
473
Doi morți și cinci răniți în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra regiunilor Rostov și Belgorod
14.01.2026
18:28
564
Rusia acuză Ucraina că a lovit cu drone un petrolier grec în Marea Neagră, în timp ce Grecia condamnă atacul fără a indica autorul
14.01.2026
17:02
494
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
485
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
16:32
552
SUA își retrag parțial trupele din bazele-cheie din Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul, în timp ce Turcia încearcă să-i aducă pe americani și iranieni la negocieri
14.01.2026
15:57
719
Guvernul de la Chișinău, mesaj TRANȘANT pentru regimul separatist de la Tiraspol. „Să accepte oferta de REINTEGRARE”. Replica lui Ignatiev, cercetat PENAL în Ucraina pentru trădare de PATRIE
14.01.2026
15:50
559
UE își caută trimis special pentru negocieri cu Putin: Parisul și Roma presează Bruxelles-ul să nu fie ocolit de un posibil acord SUA–Rusia în dosarul Ucraina
14.01.2026
14:53
601
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
14:24
440
Peste 130 de elevi din toată țara, reuniți la evenimentul de totalizare a Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor
14.01.2026
13:52
744
Iulia Timoşenko denunţă descinderea în forţă la sediul Batkivşcina, în timp ce NABU publică imagini cu teancuri de dolari găsiţi în birou
14.01.2026
13:33
526
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
13:06
540
Trei medici din Comrat, judecați pentru neglijență medicală după moartea a doi pacienți în spitalul raional
14.01.2026
12:48
483
Misiune de audit la Palatul Sporturilor al USM: prejudicii de 3,5 milioane de lei și grave nereguli în gestionarea veniturilor și serviciilor
14.01.2026
12:27
489
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:15
1113
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
14.01.2026
12:11
491
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
628
Refuzul de a depune declarații îl trimite la închisoare: martor ocular de 32 de ani, condamnat la 9 luni după gratii
550
Guvernul introduce regulament sanitar nou pentru igiena și siguranța în toate instituțiile medicale din Republica Moldova
14.01.2026
12:05
512
Witkoff și Kushner pregătesc o nouă vizită la Moscova pentru negocieri de pace cu Putin privind războiul din Ucraina
14.01.2026
11:23
575
Maia Sandu a inspectat șantierul noii unități militare de la Băcioi, prima tabără de acest tip construită după independență
14.01.2026
10:56
497
Procurorii anticorupţie din Ucraina o vizează pe Iulia Timoşenko într-un dosar de mită pentru influenţarea voturilor din parlament și percheziționează sediul Batkivşcina
14.01.2026
10:56
443
35 de proiecte pentru tineri, finanțate cu 14 milioane de lei prin Programul de Granturi al Ministerului Educației
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
Doi morți și cinci răniți în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra regiunilor Rostov și Belgorod
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
17.09
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














