VIDEO // PRIMA ședință a Guvernului condus de Maia Sandu: Cad CAPETE din fruntea instituțiilor. Balan în locul lui Pânzari la IGP
4261
UPDATE // În încheierea ședinței de Guvern, Năstase a lansat un apel la adresa organelor de drept „să acționeze legitim pentru transferul de putere către popor”.
UPDATE // Tamara Andrușca a fost eliberată din funcția de director al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), pe motiv că banul public este cheltuit „netransparent și ineficient”. „Asupra semnării contractelor sunt foarte multe întrebări neclare”, a spus ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco. Interimatul acestei funcții va fi asigurat de adjuncți.
UPDATE // „Dl Balan este cunoscut în societate ca un reprezentant al magistraților noștri, care a avut în permanență o atitudine corectă, bazată pe Constituție, pe lege, pe bunul-simț, s-a manifestat în cadrul Asociației Judecătorilor din R. Moldova în mod onorabil și cred că poate fi numit în această funcție”, și-a argumentat Năstase propunerea la șefia IGP.
UPDATE // Prima demisie aprobată de Guvernul Sandu este cea a șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Alexandru Pânzari. Andrei Năstase, vicepremier și ministru de Interne în Guvernul Maiei Sandu, a argumentat demiterea lui Pânzari prin faptul că „a încălcat disciplina de serviciu”, este „un om cu reputație precară care a slujit un regim criminal, oligarhic”. Locul lui Pânzari a fost luat de Gheorghe Balan.

UPDATE // Maia Sandu îi cere Ministerului Finanțelor să majoreze transferurile cu destinație generală către bugetele locale, pentru a le achita salariile angajaților din domeniul culturii care nu și-au văzut încă lefurile pentru luna mai curent.
UPDATE // Maia Sandu anunță că va trimite o scrisoare la UE, Consiliul Europei și Comisia de la Veneția cu privire la opinia noii coaliții vizavi de „deciziile arbitrare” ale Curții Constituționale, adoptate în perioada 7 - 9 iunie.
UPDATE // Maia Sandu dă asigurări, în debutul ședinței de Guvern, că votul din Parlament, al Blocului „ACUM” cu PSRM”, „nu este despre federalizare, ci despre dezoligarhizare”, pentru că „fără a elibera R. Moldova de frica și presiunea dictatorului ieșit din minți, nu avem nicio șansă spre UE”.
UPDATE // La ședința Guvernului participă șapte membri ai Cabinetului de miniștri. Maia Sandu a anunțat că cei trei miniștri din diasporă vor ateriza astăzi la Chișinău ș vor depune marți jurământul.
UPDATE // Ședința a fost amânată cu o oră și va începe la 12.00.
Prima ședință a Guvernului condus de Maia Sandu, învestit pe 8 iunie curent, va avea loc astăzi, cu începere de la ora 11.00.
Ședința se va desfășura în Parlament, odată ce din sediul Guvernului nu a plecat Cabinetul lui Pavel Filip.
Maia Sandu a anunțat ieri că în această ședință vor fi operate mai multe demisii, dar și numiri în funcții.
30.03.2026
22:06
412
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
30.03.2026
17:22
508
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
464
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
820
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
10:48
660
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
28.03.2026
16:58
1192
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
27.03.2026
19:16
1265
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
14:00
1327
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
11:58
1476
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
27.03.2026
13:59
1090
Maia Sandu, mesaj ferm către magistrați: reforma justiției, cheia aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
30.03.2026
22:06
408
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
304
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
410
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
376
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
431
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
408
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
463
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
431
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
462
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
506
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
462
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
468
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
442
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
438
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
457
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
818
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
505
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
524
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
872
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
712
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
786
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
658
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1486
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
795
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
550
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














