Stiri

VIDEO, DOC // DECIZIA Maiei Sandu: Liderul fracțiunii parlamentare a PAS, Igor Grosu, desemnat candidat la funcția de PREMIER. „Sper foarte mult că o să organizăm alegerile anticipate în vară, pentru ca să scăpăm și de corupție, nu doar de COVID”

Actualitate 16.03.2021 17:22 Vizualizări3288
VIDEO, DOC // DECIZIA Maiei Sandu: Liderul fracțiunii parlamentare a PAS, Igor Grosu, desemnat candidat la funcția de PREMIER. „Sper foarte mult că o să organizăm alegerile anticipate în vară, pentru ca să scăpăm și de corupție, nu doar de COVID”

Liderul fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, este noul candidat desemnat de către președintele Maia Sandu la funcția de premier.

Decizia a fost anunțată de către șeful statului după consultările de astăzi cu reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare vizavi de deblocarea crizei politice din R. Moldova.

„Am luat act de decizia candidaturii Marianei Durleșteanu
de a-și retrage candidatura la funcția de prim-ministru. Având în vedere că nu există în acest moment un candidat care să fie susținut de o majoritate absolută formalizată, am decis să-l înaintez pe domnul Igor Grosu la funcția de prim-ministru și i-am cerut domnului candidat să pregătească programul și să formeze o echipă cu care să meargă în Parlament”, a declarat Maia Sandu în cadrul unui briefing susținut la Președinție.





Președinta Maia Sandu a negat faptul că retragerea candidaturii Marianei Duleșteanu, cu anunțul făcut în momentul în care dânsa discuta cu liderii socialiștilor la Președinție, ar face parte dintr-un scenariu care l-a pus în încurcătură pe Igor Dodon, care a părut descumpănit atunci când a aflat vestea de la jurnaliști.

Șefa statului s-a limitat la a spune că a aflat despre decizia Marianei Durleșteanu abia după ce a încheiat discuțiile cu Igor Dodon, Corneliu Furculiță și Vlad Batrîncea.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Maia Sandu și-a exprimat speranța că alegerile parlamentare vor fi organizate în vară.

„Cu toții înțelegem că alegerile se pot întâmpla doar atunci când pandemia este controlată, atunci când situația se va îmbunătăți considerabil și de aceea lucrăm ca să asigurăm vaccin pentru cât mai mulți oameni și să întreprindem și celelalte măsuri care să protejeze cetățenii și să reducă numărul de infectări. Eu sper foarte mult că noi, în săptămânile care urmează, o să ne pătrundem de gravitatea situației și o să reducem aceste cifre strașnice care țin de îmbolnăvirile de COVID. Sper foarte mult că o să organizăm alegerile parlamentare anticipate în vară, pentru ca să scăpăm și de corupție, nu doar de COVID. (...) Alegerile anticipate sunt susținute de peste 70% dintre cetățenii R. Moldova”, a conchis Maia Sandu.

Menționăm că Igor Grosu este cea de-a doua candidatură desemnată de către președinta Maia Sandu la funcția de premier, după ce Natalia Gavriliță a obținut, la prima tentativă de a învesti Guvernul, zero voturi în Parlament.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.27 1 RON 3.83 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri