VIDEO // Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, explică esența MODERNIZĂRII sistemului de învățământ superior din R. Moldova: „Mai mulți bani pentru educație și cercetare, nu pentru administrare”
1863
Ministerul Educației și Cercetării este decis să reformeze sistemul de învățământ superior din R. Moldova, această necesitate fiind discutată încă din anul 2015, pentru a asigura studenților „studii de calitate acasă”.
Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării, a reiterat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că cinci universități vor fi integrate în patru mai mari și mai puternice, astfel încât din 16 instituții publice de învățământ superior, câte există în prezent, vor rămâne 11. Totodată, în cadrul celor patru universități vor fi încadrate două instituții de formare continuă și 17 institute de cercetare.
„Dorim să concentrăm resursele umane și financiare în același loc, orientând astfel mai mulți bani pentru educație și cercetare, dar nu pentru administrare. Dorim să aducem cercetarea mai aproape de studenți, vom integra institutele de cercetare în universtăți, asigurând, astfel, transferul cunoștințelor mai facil către studenți și vor fi ajutate universitățile să desfășoare un proces educațional de nivel înalt. Noi vom investi în modernizarea universităților”, a declarat ministrul.
Reforma va aduce mai multe beneficii atât studenților, cât și profesorilor, dar și cercetătărilor din R. Moldova, a adăugat Iurie Topală.
Mai exact, universitățile vor deveni mult mai mari, vor asigura o calitate mult mai bună a studiilor, programele dre studii vor fi mult mai apropiate de cerințele pieței muncii, iar echipele din cadrul universităților vor fi mai mari și vor avea mai multe posibilități de a câștiga noi proiecte, inclusiv la nivel european.
De asemenea, universitățile din R. Moldova vor fi poziționate mai bine în clasamentele internaționale, mai multe fonduri vor fi direcționate pentru cercetare și educație, iar sudenții vor avea o diplomă „mult mai bine apreciată” la nivel internațional, condiții mai bune de studii, laboratoare dotate, căminte renovate etc.
Și condițiile pentru cercetători vor fi îmbunătățite, inclusiv prin asigurarea finanțării stabile pentru aceștia: „Situația cercetătorilor în acest moment este una dificilă, fiindcă ei sunt angajați pe o perioadă determinată de timp și nu știu sigur care va fi soarta lor, daca va fi organizat un nou concurs de proiecte. De aceea, intervenția aceasta este necesară pentru a asigura această siguranță pentru cercetătători și pentru a facilita și îmbunătăți condițiile de cercetare”.
Ministrul Topală a mai subliniat că 500 de milioane din cele 700 de milioane de lei vor fi oferite universităților în calitate de grant pentru a moderniza infrastructura și a îmbunătăți programele de studii.
Aceeași sursă a adăugat că „universitățile nu dispar”, așa cum acuză opoziția, ci vor fi integrate în alte instituții mai mari, iar personalul va fi păstrat. Totodată, ministrul nu a exclus că, dacă unele proprietăți nu vor fi necesare procesului educației sau nu vor utilizate, vor putea fi vândute, iar banii - utilizați pentru educație. Acest lucru va deveni clar după ce universitățile care gestionează aceste bunuri își vor face evaluările proprii.
Ministrul Educației și Cercetării a ținut să răspundă și temerilor legate de absorbirea Universității Agrare de către Universitatea Tehnică a Moldovei, într-un „stat agrar”.
„Doar o treime dintre studenții de la Universitatea Agrară învață în domeniul agriculturii. Restul sunt la Economie, Drept, de aceea, prin această fuziune a celor două universități, vom spori calitatea studiilor în domeniul agriculturii și tinerii noștri vor putea obține o diplomă de studii de la o universitate mult mai mare care va oferi mai multe oportunități de studii”, a punctat Anatolie Topală.
308
Industria de outsourcing de 300 de miliarde de dolari a Indiei, pusă la încercare de valul inteligenței artificiale
320
Anthropic angajează expert în arme chimice pentru a preveni utilizarea catastrofală a inteligenței artificiale
16.03.2026
23:55
415
Warren cere explicații Pentagonului pentru accesul acordat inteligenței artificiale Grok la rețele militare clasificate
478
Adolescente dau în judecată xAI a lui Musk, acuzând Grok că a generat imagini pornografice cu ele
16.03.2026
23:03
443
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologie AI care crește fotorealismul în jocuri și promite aplicații dincolo de gaming
16.03.2026
22:54
369
Apple își consolidează ecosistemul de editare video: achiziționează MotionVFX pentru a întări Final Cut Pro și Creator Studio
16.03.2026
22:42
425
xAI, compania lui Elon Musk, dată în judecată pentru imagini sexualizate cu minori generate de Grok
16.03.2026
21:53
417
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologia cu inteligență artificială care duce realismul jocurilor video la un nou nivel și promite aplicații în afara gamingului
16.03.2026
21:02
435
Vreme mai blândă și cer mai senin în Republica Moldova, marți, 17 martie 2026
16.03.2026
20:29
504
Britannica și Merriam-Webster dau în judecată OpenAI pentru „încălcare masivă a drepturilor de autor”
280
Industria de outsourcing de 300 de miliarde de dolari a Indiei, pusă la încercare de valul inteligenței artificiale
296
Anthropic angajează expert în arme chimice pentru a preveni utilizarea catastrofală a inteligenței artificiale
16.03.2026
23:55
407
Warren cere explicații Pentagonului pentru accesul acordat inteligenței artificiale Grok la rețele militare clasificate
469
Adolescente dau în judecată xAI a lui Musk, acuzând Grok că a generat imagini pornografice cu ele
16.03.2026
23:03
437
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologie AI care crește fotorealismul în jocuri și promite aplicații dincolo de gaming
16.03.2026
22:54
363
Apple își consolidează ecosistemul de editare video: achiziționează MotionVFX pentru a întări Final Cut Pro și Creator Studio
16.03.2026
22:42
422
xAI, compania lui Elon Musk, dată în judecată pentru imagini sexualizate cu minori generate de Grok
16.03.2026
21:53
412
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologia cu inteligență artificială care duce realismul jocurilor video la un nou nivel și promite aplicații în afara gamingului
16.03.2026
21:02
433
Vreme mai blândă și cer mai senin în Republica Moldova, marți, 17 martie 2026
16.03.2026
20:29
502
Britannica și Merriam-Webster dau în judecată OpenAI pentru „încălcare masivă a drepturilor de autor”
16.03.2026
19:00
481
Shopify pariază pe „agentic shopping”: asistenți AI personali care promit să schimbe regulile comerțului online
16.03.2026
18:56
538
Dorin Junghietu, la Bruxelles: Integrarea Moldovei în piața energetică a UE și solidaritatea europeană, piloni ai securității regionale
16.03.2026
17:39
467
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a Profilului „Sport” din învățământul liceal
478
Centru modern pentru tinerii cu adicții deschis la București. Ministrul Sănătății promite program național de combatere a dependențelor
16.03.2026
17:22
485
Discursul lui Jensen Huang deschide GTC 2026: ce anunțuri pregătește Nvidia pentru viitorul AI și al noilor cipuri
16.03.2026
17:20
732
Rușii, tot mai IZOLAȚI și cu pumnul în gură. Decizia care ar arunca Rusia în epoca de piatră: „Altă lume nu avem pentru voi”
16.03.2026
15:41
759
„Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
16.03.2026
15:10
568
MAIA a premiat 13 inovații agricole la concursul „Util pentru Moldova” 2026 în cadrul expoziției Moldagrotech
16.03.2026
14:49
557
Tâlhărie de peste 100 000 de lei la Bălți: bărbat arestat preventiv după ce a agresat o vânzătoare cu clești metalici
16.03.2026
14:44
543
MEC publică calendarul admiterii la liceu pentru sesiunea 2026, cu două etape de concurs în iulie și august
16.03.2026
14:43
505
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Arta teatrală” în licee
16.03.2026
14:43
650
Prutul nu ne desparte, ne UNEȘTE: Iașul sare în ajutorul Bălțiului în plină criză a apei
16.03.2026
13:01
679
Doi bărbați din Briceni, arestați preventiv 30 de zile pentru omorul prin împușcare al unui consătean și abandonarea cadavrului lângă cimitir
16.03.2026
12:15
626
O nou scumpire a carburanților. Prețul MOTORINEI crește cu aproape un leu și l-a depășit pe cel al benzinei. Vezi AICI benzinăriile la care te poți alimenta cu diesel
16.03.2026
12:03
746
Trafic de influență la redobândirea cetățeniei române: peste 20 de percheziții PA și CNA, administratoarea unui SRL și un angajat al Consulatului României la Cahul, reținuți
Warren cere explicații Pentagonului pentru accesul acordat inteligenței artificiale Grok la rețele militare clasificate
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.47
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














