LISTA inventatorilor premiați la „INFOINVENT”: Metodă de diminuare a hipertensiunii, roboți pentru recuperarea mobilității picioarelor sau cel mai de succes soi de plantă
1191
Comisia de experți și juriul Expoziției Internaționale Specializate (EIS) „INFOINVENT”, aflată la cea de-a XVIII-a ediție, au acordat 295 de medalii, dintre care 138 de aur, 80 de argint și 77 de bronz.
În cadrul evenimentului, desfășurat online săptămâna trecută, au fost expuse aproape 450 de invenții, proiecte inovaționale și produse creative, autorii cărora provin din Republica Moldova, România, China, Polonia, Franța, Malaezia, Taiwan, Cambodgia, Bulgaria, Belarus, Elveția și Belgia.
Cea mai prestigioasă distincție, Premiul Guvernului Republicii Moldova „Inventator remarcabil”, a fost acordată Academicianului Aurelian Gulea, doctor habilitat în științe chimice, profesor universitar, director al Laboratorului de cercetare materiale avansate în biofarmaceutică și tehnică al Universității de Stat din Moldova, pentru activitate prodigioasă în domeniul cercetării și dezvoltării pe parcursul a peste 50 de ani și un portofoliu consistent de peste 120 de brevete în domeniile chimiei coordinative, medicinei, chimiei biofarmaceutice etc.
Premiul Național al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale pentru inventatori a fost acordat lui Ion Bulhac, doctor habilitat în științe chimice; conferențiar cercetător, Șef al laboratoratorului de Chimie coordinativă USM, inventator în domeniul chimiei, pentru contribuția semnificativă în domeniul său de activitate și pentru portofoliul impunător de brevete, 52 la număr, în diverse domenii, inclusiv chimia coordinativă, chimia organică, biochimia, fiziologia plantelor sau microbiologia.
Echipa de inventatori formată din Gheorghe Anghelici, Oleg Crudu, Serghei Pisarenco, Gheorghe Lupu, Andrei Grib din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, a primit Premiul Mare al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) „Cea mai bună invenţie”, pentru lucrarea „Metodă de diminuare a hipertensiunii portale pentru tratamentul pacienţilor cu ciroză hepatică”.
Trofeul pentru „Cea mai bună invenţie creată de o femeie inventator” pentru titulari naționali i-a revenit Valerianei Pantea de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu", pentru invenția în domeniul medicinei „Metodă de apreciere a influenţei substanţelor biologic active asupra capacităţii de producere a hidrogenului sulfurat de către un ţesut biologic”.
Trofeul „Cea mai bună invenţie creată de o femeie inventator” pentru titularii străini a fost acordat Doinei Pîslă, pentru invenția „Robot paralel pentru recuperarea mobilităţii membrului inferior”, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Trofeul pentru „Cea mai bună invenţie creată de un tânăr inventator” a fost acordat lui Ebrahim Alsaliem, în vârstă de 18 ani, pentru o invenție din domeniul medicinei: „Stetoscop digital pentru diagnosticarea patologiilor cardiopulmonare”, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.
Trofeul AGEPI „Cel mai reușit design industrial” i-a revenit Asociației Inventatorilor din China, pentru lucrarea: „Prima unitate de blocuri de construcție multifuncționale din lume cu conexiuni de înaltă rezistență”. Autorii lucrării sunt: Chi-Hui Tsou; Jian-Hua Du; Chung-Sheng Huang; Fei-Fan Ge; Ji Ma; Pranut Potiyaraj; Hang Luo; Kai Gao; Xue-Fei Hu; Chih-Yuan Tsou.
Trofeul pentru „Cel mai de succes soi de plantă” la nivel național a fost oferit Institutului de Fitotehnie „Porumbeni” pentru Hibridul de porumb Porumbeni 230, cu autori precum Simion Musteața, Pantelimon Borozan, Valentina Spinu și alții. Trofeul pentru „Cel mai de succes soi de plantă" la nivel internațional a fost acordat dlui Gheorghe Iuroaea din România pentru un soiuri noi de trandafir.
Trofeul pentru „Cea mai reprezentativă participare la expoziţie" a fost oferit Universității de Stat din Moldova, precum și Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX Petroşani, România.
Trofeul pentru „Cea mai bună creație a tinerilor” a fost acordat Universității Tehnice a Moldovei pentru lucrarea „Automobil electric modular” cu autori precum Mircea Zubcu și Valeriu Podborschi. La nivel internațional, trofeul în aceeași categorie a fost acordat Universității din Petroșani, România, pentru lucrarea „Contribuţii privind utilizarea căștilor neuronale pentru controlul braţelor artificiale” cu autori precum Sebastian Roșca și Monica Leba.
Trofeul pentru „Cea mai bună monografie” la nivel național a fost acordat Academiei de Științe a Moldovei și Universității de Stat din Moldova pentru monografia „Arta metalelor. Portrete de creaţie ale meșterilor bijutieri din a doua jumătate a secolului al XX-lea - începutul secolului al XXI-lea” de Dr. hab. Liliana Condraticova. La nivel internațional, trofeul în aceeași categorie a fost înmânat Universității „Titu Maiorescu”, Facultatea de Medicină, România, pentru monografia „Perspective în diagnosticul precoce al sepsisului și șocului septic” de Gabriel-Petre Gorecki, Daniel Cochior și Cosmin Moldovan.
Trofeul pentru „Cel mai bun proiect de inovare și transfer tehnologic” la nivel național a fost acordat Universității Tehnice a Moldovei pentru proiectul „Schimbător de căldură pentru panoul fotovoltaic termic” de Nicolae Covalenco, Mihai Tîrșu și Ion Negură. La nivel internațional, trofeul în aceeași categorie a fost oferit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale „Victor Babeș” , România, pentru proiectul „Implementarea expertizei de cercetare biomedicală prin transfer de cunoștințe către mediul privat pentru validarea de produse și servicii în domeniile biotehnologii medicale și sănătate”.
Trofeul pentru „Cel mai bun proiect de cercetare” la nivel național a fost acordat Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” pentru proiectul „Stimularea magnetică transcraniană repetitivă multifocală în tratamentul pacienţilor cu migrenă” de Pavel Leahu și Stanislav Gropa. La nivel internațional, trofeul în aceeași categorie a fost înmânat Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare URBAN–INCERC, România, pentru proiectul „Studiu privind posibilităţile de dezvoltare a unor materiale compozite din ciment sau geopolimeri cu performanţe specifice prin exploatarea proprietăţilor fotocatalitice ale nanoparticulelor de TiO2” de Adrian-Victor Lăzărescu, Andreea Hegyi, Adrian Alexandru Ciobanu, Brăduţ Alexandru Ionescu, Mihail Chira, Carmen Florean, Horaţiu Vermesan și Vlad Stoian.
Trofeul pentru „Cel mai iscusit meșteșugar” a fost acordat Colegiului Tehnologic din Chișinău pentru colecția de globuri brodate manual de Maria și Mădălina Manole.
Lista tuturor distincțiilor și mențiunilor poate fi găsită AICI.
Expoziția Internațională Specializată „INFOINVENT" a fost organizată de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii, Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare.
14.02.2026
14:33
325
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
260
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
334
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
368
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
395
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
463
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
347
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
418
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
401
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
484
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
525
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
471
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
14:33
1
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
86
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
87
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
168
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
323
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
408
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
310
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
369
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
357
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
452
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
507
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
455
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
510
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
453
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
503
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
641
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
813
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
619
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
600
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
673
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
13.02.2026
19:12
694
Kaja Kallas avertizează: Consiliul de Securitate este depășit, ONU nu mai reflectă realitatea actualei ordini mondiale
712
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
612
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
712
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
650
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














