Lista celor mai periculoase treceri de pietoni din Chișinău. Cum se vor schimba din primăvară?
3823
victorchironda.eu Direcția transport a municipiului Chișinău a prezentat lista celor 28 de treceri pietonale din capitală care sunt considerate cele mai periculoase și urmează a fi reamenajate pentru a-i disciplina pe șoferi.
Odată cu încălzirea vremii, pe aceste treceri vor fi construite denivelări artificiale din plastic sau cauciuc, iar în imediata apropiere vor apărea piloni pentru iluminare și piloni de protecție. Acolo unde nu există, vor fi amplasate indicatoare rutiere care semnalizează trecerea pentru pietoni.
„Câteva schițe cu modele de treceri pietonale denivelate au fost deja avizate de Directia transport a primăriei și serviciul sistematizare circulație rutieră. Costurile o să le cunoaștem sută la sută după licitație, dar este clar că materialele noi sunt costisitoare. Plasticul este de zece ori mai scump decât vopseaua, dar este mai durabil. Important este că acest material ține 4-5 ani”, a precizat șeful Direcției transport, Igor Gamrețchi.
Potrivit unor calcule preliminare, un metru pătrat de plastic amenajat pe trecerile de pietoni ar costa aproximativ 800 de lei, în comparație cu 75 de lei cât costă în prezent vopsirea unui metru pătrat de zebră.
Iată străzile pe care vor apărea la primăvară treceri pietonale europene, cu denivelări din plastic sau cauciuc, cu iluminare și piloni de protecție:
Sectorul Centru: strada Vasile Alecsandri, 31 August 1989 intersecție cu Vlaicu Pârcălab, Veronica Micle intersecție cu Mihai Eminescu, Hâncești intersecție cu Ialoveni, Columna intersecție cu Vlaicu Pârcălab.
Sectorul Botanica: două treceri pe strada Sarmizegetusa, una pe strada Nicolae Titulescu 18 și una pe Independenței 14/1.
Sectorul Râșcani: trei treceri pe strada Florilor, patru pe strada Bogdan Petriceicu Hasdeu, două treceri pe strada Bogdan Voievod și câte una pe Matei Basarab și Miron Costin.
Sectorul Ciocana: opt treceri pietonale pe străzile Alecu Russo, Ginta Latină și Mircea cel Bătrân.
Sectorul Buiucani: patru treceri la intersecția străzilor Paris cu Alexandru Marinescu, Nicolae Costin cu Ion Luca Caragiale, Vasile Lupu intersecție cu Gheorghe Codreanu, Mitropolit Dosoftei cu Petru Movilă, Mitropolit Dosoftei intersecție cu Maria Cebotari, Alexei Sciusev cu Nicolae Iorga, 31 August 1989 intersecție cu Serghei Lazo și o trecere de pietoni pe strada Doina și Ion Aldea-Teodorovici 8.
Anterior, şeful poliţiei capitalei Silviu Muşuc a prezentat un studiu despre cele mai periculoase străzi din Chișinău, unde s-au produs cele mai multe accidente rutiere. Lider este sectorul Râșcani, unde anul trecut au fost înregistrate 263 de accidente, în urma cărora au murit 12 persoane. Următoarele sunt: sectorul Buiucani - 222 de accidente (19 morți), sectorul Botanica – 222 de accidente (12 morți), sectorul Centru – 233 de accidente (5 morți) și sectorul Ciocana - 148 de accidente (7 morți).
Datele poliţiei arată că bulevardul Dacia este cea mai periculoasă arteră din Chişinău. În 2014, aici s-au produs 61 de accidente.
Anul trecut, pe trecerile de pietoni din Chișinău au fost lovite 380 de persoane, iar 18 accidente s-au soldat cu decesul victimelor.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
17.09.2026
12:11
17.09.2026
12:01
17.09.2026
11:59
17.09.2026
11:50
17.09.2026
11:44
17.09.2026
11:38
17.09.2026
11:29
17.09.2026
11:17
17.09.2026
11:07
17.09.2026
10:42
17.09.2026
10:06
17.09.2026
10:01
17.09.2026
09:57
17.09.2026
09:56
17.09.2026
09:45
17.09.2026
09:17
17.09.2026
09:02
17.09.2026
08:58
17.09.2026
08:43
17.09.2026
06:22
17.09.2026
06:22
17.09.2026
05:17
17.09.2026
03:54
17.09.2026
03:00
17.09.2026
01:02
17.09.2026
00:07
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”

















