Lista armelor de foc și munițiilor interzise, EXTINSĂ în R. Moldova
905
Lista armelor de foc și munițiilor interzise va extinsă cu câteva poziții. Mai exact, în R. Moldova vor fi interzise armele automate transformate în arme semiautomate, arme cu semiautomate cu percuție centrală și țeavă scurtă ce permit lansarea a peste 21 de cartușe, precum și arme semiautomate cu țeavă lungă ce permit lansarea a peste 11 cartușe fără încărcare, pe lângă cele interzise deja de legislație.
De asemenea, se vor impune interdicții pentru operațiunile cu încărcătoarele pentru armele de foc semiautomate, care pot conțin mai mult de 20 de cartușe sau mai mult de 10 cartușe în cazul armelor de foc cu țeavă lungă.
Un proiect de lege elaborat de Ministerul Afacerilor Interne cu scopul de a racorda cadrul normativ la prevederile acquis-ului UE a primit acceptul Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică.
Autorii mai propun completarea Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă cu unele noțiuni noi, precum „muniție cu proiectile explozive”, „muniție cu proiectile incendiare”, „muniție cu proiectile perforate”.
Modificările legislative au fost propuse cu scopul de a preveni utilizarea neautorizată sau ilicită a armelor și pentru a asigura reglementarea eficientă a celorlalte tipuri de arme de foc și urmează a fi dezbătute în plenul Parlamentului.
05.04.2026
19:05
650
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
679
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
822
Horoscopul zilei 05.04.2026
958
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
800
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1248
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
926
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
881
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
919
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1068
Horoscopul zilei 04.04.2026
05.04.2026
19:05
623
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
652
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
804
Horoscopul zilei 05.04.2026
938
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
787
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1235
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
908
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
866
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
905
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1056
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1246
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1124
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1055
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1152
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1246
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1539
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
963
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1092
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1195
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1282
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
958
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1142
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1679
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1214
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1185
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
Horoscopul zilei 05.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














