10:46:09 22.12.2025
Stiri

Liderul comuniștilor îl îndeamnă pe Filat să facă mărturii „despre toți”

Politică 20.10.2015 12:08 Vizualizări1341
Liderul comuniștilor îl îndeamnă pe Filat să facă mărturii „despre toți”

Suspendarea imunității președintelui Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, în cadrul ședinței de joi a Parlamentului, este, în opinia lui Vladimir Voronin, „un început de justiție”.

„Eu am fost inițiatorul. Am cerut retragerea imunității lui Vlad Filat și Iurie Leancă. Acțiunile inițiate trebuie însă continuate”, crede Voronin, precizând că va susține în Parlament toate inițiativele menite să lupte împotriva corupției de la guvernare.

„Vom susține inițiativele. Vom vota în Parlament. Vom face acțiuni concrete. Toți cei care vor încurca mersul anchetei, vom cere să fie înlăturați de la guvernare”, a mai declarat liderul comuniștilor.

În ceea ce îl privește pe Vlad Filat, Voronin afirmă că acum acesta are libertatea de a face mărturii despre ceea ce consideră de cuviință și împotriva celor pe care îi consideră necesari.

„Dacă va depune astfel de mărturii, organele de anchetă sunt obligate să verifice informațiile”, mai spune Voronin.

Politicianul s-a declarat însă împotriva venirii unui procuror general din afară.

„Într-un stat de drept, nicio instituție din alt stat nu are dreptul să facă investigații. Așa este legea. Nu poate să vină cineva din altă țară și să întrebe un cetățean al R. Moldova dacă a furat la noi. Ei au dreptul să întrebe cetățenii noștri doar dacă au furat în țara lor”, afirmă șeful PCRM.

În alt context, întrebat despre dezvăluirile lui Renato Usatîi că ar avea mai multe interceptări telefonice cu convorbiri ale lui Vladimir Voronin, pe care le va face publice mai târziu, liderul comuniștilor i-a mulțumit pentru această „generozitate” și a cerut instituțiilor responsabile să îl tragă la răspundere pentru interceptări ilegale, indiferent dacă „le deține sau doar aiurește”.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
22.12.2025 08:04 263 Horoscopul zilei 22.12.2025
21.12.2025 08:21 868 Horoscopul zilei 21.12.2025
20.12.2025 08:36 1043 Horoscopul zilei 20.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.86 1 USD 16.95 1 RON 3.90 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte