Stiri

Unul dintre cei mai longevivi șefi de direcție de la Primăria Chișinău și-a dat DEMISIA

Social 29.02.2016 10:01 Vizualizări1945
Unul dintre cei mai longevivi șefi de direcție de la Primăria Chișinău și-a dat DEMISIA Europa Liberă

Șefa Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, Svetlana Chifa, și-a dat astăzi demisia din funcție.

Funcționara, care a condus direcția de la fondare, timp de mai bine de 16 ani, a declarat că a luat decizia de a pleca din funcție ca urmare a atacurilor din ultima vreme îndreptate împotriva sa.

„Știți foarte bine că sunt o femeie puternică, dar m-am săturat să lupt cu morile de vânt. Am înțeles că mă consum. Atitudinea față de mine se răsfrânge asupra primăriei și nu îmi doresc acest lucru. Plec cu sufletul împăcat”, a anunțat Svetlana Chifa, înăbușindu-și cu greu lacrimile.

Primarul Dorin Chirtoacă a ținut să aprecieze activitatea funcționarei, dar și modul în care a decis să plece.

„O doamnă care pleacă bărbătește”, a declarat edilul, precizând că de când este primar al capitalei nu a simțit niciodată necesitatea să intervină pentru gestionarea mai bună a Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4637 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri