La inițiativa lui Ilan Șor, încă două magazine SOCIALE mobile au fost puse pe linie în raionul Rezina
1965
Primele două din cele 65 de magazine sociale mobile au fost puse azi pe linie în raionul Rezina. Inițiativa aparține liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care în urma demersurilor sale a convins rețeaua „Merișor” să pună pe linie încă 65 de magazine mobile pe lângă cele 78 existente deja, se arată într-un comunicat de presă al Partidului „ȘOR”.
Cele două magazine mobile vor deservi satele din raionul Rezina, a anunțat Ilan Șor într-un mesaj adresat cu această ocazie.
Potrivit lui Șor, până la finele anului, pe linie vor fi puse în total 65 de magazine sociale mobile. „Până la sfârșitul anului, administrația „Merișor”, la solicitarea mea, va pune pe linie 65 de magazine sociale mobile. Asta înseamnă că rețeaua va acoperi, practic, toată țara, chiar și satele mai îndepărtate. Iar numărul total al magazinelor sociale va ajunge la aproape 200”, a menționat Ilan Șor, precizând că mai mulți oameni vor avea posibilitate să cumpere produse la prețuri accesibile.
Vicepreședinta fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”, deputata Violeta Ivanov, a menționat că numărul total al magazinelor sociale „Merișor” a ajuns la 131, în cadrul rețelei funcționând 51 de magazine sociale staționare și 80 mobile. „Punerea pe linie a două magazine sociale mobile va spori și mai mult accesul persoanelor social vulnerabile la produse de primă necesitate la prețuri accesibile. Urmărim ca magazinele sociale să acopere toate localitățile din țară, ca fiecare om cu venituri modeste să aibă acces la aceste magazine, deci la produse ieftine”, a menționat Violeta Ivanov.
În cadrul ceremoniei de punere pe linie a celor două magazine sociale, vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Vitalie Balinschi, a menționat că magazinele sociale au fost salvatoare pentru mulți cetățeni în perioada dificilă a pandemiei.
„În pandemie, magazinele sociale au fost un adevărat colac salvator pentru sute de mii de persoane defavorizate. În cea mai complicată perioadă a pandemiei, magazinele „Merișor”, la inițiativa lui Ilan Șor, au redus prețurile la unele produse de primă necesitate, și așa mici, cu încă 20%. Grație acelei campanii, beneficiarii au economisit circa 2 milioane de lei, iar în cei cinci ani de activitate a magazinelor sociale, beneficiarii au economisit peste 20 de milioane de lei”, a spus Vitalie Balinschi.
Sursa citată amintește că în luna iulie, datorită implicării Partidului „ȘOR”, rețeaua „Merișor” a deschis două magazine sociale staționare – în orașele Soroca și Strășeni, iar luna trecută – în orașul Nisporeni.
Primul magazin social a fost deschis în 2015 de către Ilan Șor în orașul Orhei. În prezent, rețeaua de magazine sociale numără 131 de unități, de care beneficiază peste 350 de mii de persoane. Rețeaua „Merișor” a anunțat că în acest an va mai deschide încă două magazine sociale staționare și urmărește să ajungă la 200 de magazine sociale, care să deservească peste jumătate de milion de beneficiari – pensionari, veterani, familii cu mulți copii și persoane cu venituri modeste, conchide sursa citată.
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina





























