Klaus Iohannis o va decora pe Simona Halep cu Ordinul Național „Steaua României”: Este un model pentru tânăra generație
1363
Președintele Klaus Iohannis a decis luni să îi acorde jucătoarei de tenis Simona Halep, câștigătoarea turneului de mare șlem de la Wimbledon, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.
„Ca urmare a performanței extraordinare obținute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum și în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga activitate, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincții a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale remis CaleaEuropeană.ro.
„Prin dăruirea, devotamentul și profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât și în afara sa, Simona Halep a promovat numele țării noastre în întreaga lume. Simona Halep este un model pentru tânăra generație, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaș câștig pentru sportul românesc”, mai menționează sursa citată.
Simona Halep va fi decorată și de Patriarhia Română, care a decis să îi acorde Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române.
Jucătoarea de tenis Simona Halep a devenit sâmbătă prima jucătoare de tenis din România care a câștigat turneul de mare șlem de la Wimbledon, după ce joi devenise prima sportivă a sportului alb din țara noastră care s-a calificat în finala acestui turneu considerat „templul tenisului mondial”.
Pe iarba londoneză, Halep a învins-o pe Serena Williams în două seturi, cu scorul de 6-2 și 6-2, câștigând al doilea său turneu de mare șlem din carieriă, iar momentul a fost relatat pe larg de presa internațională.
01.01.2026
11:46
293
CIA contrazice Kremlinul: Ucraina nu a vizat reședința lui Putin în atacul cu drone, susțin sursele americane
01.01.2026
07:58
404
Horoscopul zilei 01.01.2026
01.01.2026
01:12
535
Maia Sandu: Anul 2025 ne-a arătat puterea Moldovei și importanța solidarității naționale
31.12.2025
23:27
558
Forumul familiilor ostaticilor din Israel își închide activitatea, dar lupta pentru recuperarea lui Rani Gvili continuă
31.12.2025
21:53
686
Xi Jinping promite reunificarea Chinei cu Taiwanul în discursul de Anul Nou, după exerciții militare intense în zonă
31.12.2025
20:43
526
Un început de an senin în Moldova - 01.01.2026
31.12.2025
20:28
704
Nava din Rusia, suspectată de sabotaj în Marea Baltică, confiscată de Finlanda
31.12.2025
19:52
960
Maia Sandu semnează decretul pentru acordarea cetățeniei moldovenești la opt persoane din Rusia
31.12.2025
17:35
685
Moscova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Ucraina neagă și sugerează manipulare pentru a bloca negocierile
31.12.2025
17:27
706
Putin avertizează: Rusia nu renunță la obiectivele sale în Ucraina în discursul de Anul Nou
31.12.2025
14:55
3225
Primiți cu Plugușorul? Cele mai frumoase URĂTURI de Anul Nou 2026
01.01.2026
11:46
75
CIA contrazice Kremlinul: Ucraina nu a vizat reședința lui Putin în atacul cu drone, susțin sursele americane
01.01.2026
07:58
385
Horoscopul zilei 01.01.2026
01.01.2026
01:12
516
Maia Sandu: Anul 2025 ne-a arătat puterea Moldovei și importanța solidarității naționale
31.12.2025
23:27
541
Forumul familiilor ostaticilor din Israel își închide activitatea, dar lupta pentru recuperarea lui Rani Gvili continuă
31.12.2025
21:53
670
Xi Jinping promite reunificarea Chinei cu Taiwanul în discursul de Anul Nou, după exerciții militare intense în zonă
31.12.2025
20:43
512
Un început de an senin în Moldova - 01.01.2026
31.12.2025
20:28
691
Nava din Rusia, suspectată de sabotaj în Marea Baltică, confiscată de Finlanda
31.12.2025
19:52
941
Maia Sandu semnează decretul pentru acordarea cetățeniei moldovenești la opt persoane din Rusia
31.12.2025
17:35
676
Moscova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Ucraina neagă și sugerează manipulare pentru a bloca negocierile
31.12.2025
17:27
698
Putin avertizează: Rusia nu renunță la obiectivele sale în Ucraina în discursul de Anul Nou
31.12.2025
14:55
3183
Primiți cu Plugușorul? Cele mai frumoase URĂTURI de Anul Nou 2026
31.12.2025
14:19
650
România sprijină apărarea Ucrainei cu 50 de milioane de euro, mulțumiri din partea Kievului
31.12.2025
14:18
816
Condamnări grele în dosarul de fraudă bancară: Trei persoane implicate în schema de prejudiciere a Băncii de Economii cu 37 milioane lei
31.12.2025
14:18
1006
ULTIMA ORĂ // Regretele inculpatului Plahotniuc, care își va serba ziua de naștere în PUȘCĂRIE: „Speranța că alegerile parlamentare vor aduce schimbarea mult așteptată nu s-a realizat… Așa se întâmplă când statul e capturat cu adevărat”
31.12.2025
14:10
699
Maia Sandu, simbol al rezistenței democratice în fața presiunilor Kremlinului, onorată de The Telegraph ca Liderul Mondial al Anului
662
10 ani de închisoare pentru șantaj repetat: Bărbat din Chișinău condamnat într-un dosar de șantaj cu amenințări și presiuni pe fundația unei acuzații false de viol
31.12.2025
12:26
618
Moldova scrie istorie în sportul mondial: un an de succes și noi perspective pentru viitor
31.12.2025
11:53
744
Ambasadorul SUA la NATO pune sub semnul întrebării acuzațiile Rusiei cu privire la un atac al Ucrainei asupra reședinței lui Putin
31.12.2025
11:39
767
Putin dispune extinderea zonei tampon în regiunile Sumi și Harkov până în 2026, anunță șeful Statului Major rus
31.12.2025
11:13
624
74 de profesori din Republica Moldova, certificați în competențe digitale de Ministerul Educației
31.12.2025
11:04
656
Deținutul inventiv prins cu telefon ascuns în proteză, condamnat din nou în Chișinău
31.12.2025
09:59
714
Progrese semnificative: Finanțările pentru agricultură cresc cu peste 100 milioane lei în 2025, sprijinind fermierii și inovația tehnologică
31.12.2025
09:34
616
Atacurile cu drone lasă răni grave în Odesa: trei copii și un adult între victime
31.12.2025
08:42
714
Horoscopul zilei 31.12.2025
31.12.2025
06:53
690
Israel interzice activitatea agențiilor umanitare în Gaza, 10 țări atrag atenția asupra suferinței populației
31.12.2025
06:48
724
Diplomat rus susține că noua Comisie Europeană ar putea transforma dialogul Rusia-UE
CIA contrazice Kremlinul: Ucraina nu a vizat reședința lui Putin în atacul cu drone, susțin sursele americane
Horoscopul zilei 01.01.2026
Maia Sandu: Anul 2025 ne-a arătat puterea Moldovei și importanța solidarității naționale
Forumul familiilor ostaticilor din Israel își închide activitatea, dar lupta pentru recuperarea lui Rani Gvili continuă
1 MDL
1 EUR
19.76
1 USD
16.79
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














