Judecătoria Chișinău a dispus arest preventiv pentru 30 de zile pe numele lui Ilan Șor în dosarul de finanțare ilegală a partidelor politice
1957
La 24 aprilie curent, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorului și a dispus, pe o cauză penală investigată de Procuratura Anticorupție, aplicarea în privința lui Ilan Șor a măsurii preventive – arest preventiv pe un termen de 30 de zile.
În acest dosar, Ilan Șor este învinuit de comiterea infracțiunilor prevăzute la art. 42 alin. (3) și art. 181³ din Codul penal, faptele fiind calificate drept organizarea finanțării ilegale a partidelor politice. Acțiunile s-ar fi manifestat prin finanțarea ilicită a unui partid politic din surse interzise de lege și prin încălcarea art. 42 alin. (3) și (4), art. 1812 alin. (5) din Codul penal, respectiv „acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat, acțiuni săvârșite în calitate de organizator și instigator”.
Astfel, potrivit acuzării, Ilan Șor, acționând cu intenție directă și conștientizând caracterul ilegal al faptelor și consecințele posibile, ar fi întreprins un complex de acțiuni în scopul finanțării ilegale a unui partid politic de dreapta, cu viziuni proeuropene, și al fortificării acestuia. Obiectivul urmărit ar fi fost asigurarea menținerii controlului asupra proceselor politice, electorale și sociale din Republica Moldova.
În acest context, prin intermediul lui Alexandr Nesterovschi, Ilan Șor ar fi identificat o fostă deputată, care ulterior a denunțat aceste fapte organului de urmărire penală. Acestuia i s-ar fi propus să se alăture unui proiect politic ce viza constituirea sau preluarea unor partide cu viziuni proeuropene, în care ea urma să fie lider. I s-ar fi garantat că formațiunea condusă de ea va fi susținută și finanțată de grupul criminal organizat condus de Ilan Șor, iar despre această schemă urmau să cunoască doar ei.
În vederea determinării acceptării propunerii lui Ilan Șor, Alexandr Nesterovschi i-ar fi organizat respectivei foste deputate o vizită în statul Israel, unde aceasta a purtat discuții directe cu Ilan Șor. La scurt timp după revenirea Arinei Spătaru din Israel, Alexandr Nesterovschi, sub controlul organului de urmărire penală, i-a transmis acesteia mijloace bănești în sumă de 50 000 dolari SUA, 100 000 lei MDL și un telefon mobil destinat discuțiilor securizate cu Ilan Șor, acțiuni ilicite pentru care Alexandr Nesterovschi a fost deja condamnat.
Ulterior, după ce Arina Spătaru a acceptat să reprezinte un partid politic cu viziuni proeuropene, Ilan Șor ar fi identificat și instigat alte două persoane să creeze sau să preia conducerea unui partid politic cu orientare proeuropeană. Aceste două persoane, care între timp au fost condamnate în baza acordurilor de recunoaștere a vinovăției, urmau să asigure participarea formațiunii la alegerile locale. Scopul era ca grupul din care făceau parte să-și păstreze și să-și consolideze controlul asupra proceselor politice și sociale din Republica Moldova.
Prin urmare, Ilan Șor ar fi finanțat respectivul partid politic cu suma de 452 700 dolari SUA, sumă ce în echivalent depășea 8 000 000 de lei. Totodată, către Federația Rusă a fost expediată o cerere de asistență juridică internațională în materie penală, prin care se solicită aducerea la cunoștință a învinuirii formulate de Procuratura Anticorupție în această cauză penală.
Ilan Șor beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii.
05.08.2026
03:04
05.08.2026
01:48
04.08.2026
23:23
04.08.2026
23:21
04.08.2026
22:20
04.08.2026
21:01
04.08.2026
20:19
04.08.2026
20:13
04.08.2026
20:07
05.08.2026
03:04
05.08.2026
01:48
04.08.2026
23:23
04.08.2026
23:21
04.08.2026
22:20
04.08.2026
21:01
04.08.2026
20:19
04.08.2026
20:13
04.08.2026
20:07
04.08.2026
19:55
04.08.2026
19:15
04.08.2026
19:08
04.08.2026
18:46
04.08.2026
17:43
04.08.2026
17:29
04.08.2026
16:50
04.08.2026
16:44
04.08.2026
16:01
04.08.2026
15:13
04.08.2026
15:10
04.08.2026
14:59
04.08.2026
14:52
04.08.2026
14:33
04.08.2026
14:28
Val de căldură peste Republica Moldova – vreme pentru 05.08.2026
Franța în flăcări: peste 120.000 de hectare arse și peste 400 de suspecți reținuți, inclusiv minori, pentru provocarea incendiilor
Eugeniu Osmochescu, în vizită la Bălți și Rîșcani: investiții, locuri de muncă și sprijin pentru afacerile locale
















