Izvari Binzari, respect pentru istorie

Trustia, elegii politikoase

Cârlionțatul, spumantul meu vecin, Izvar Binzari, mi-a explicat originea numelui său: „Bunelul meu era elementar - Pânzaru. Într-o zi de 27 august 1944, care nu era pe atunci zi a independenței, l-au chemat la voencomat și l-au pus să scrie cerere de înscriere benevolă în armata stacojie. „Cu tot respectul, dar nu aș vrea să plec benevol pe front. Sunt pacifist convins” – a încercat bunelul să-și negocieze soarta reciproc avantajos. „Eu nu te-am întrebat ce îți dorește inima, eu am spus să semnezi cererea benevol!”, se răsti leitenantul capteșit, punând un pistol uzat pe masă. Bunelul nu a avut nevoie de traducător ca să înțeleagă aluzia și a semnat provizoriu. „Bî-bîn-zaru... Acesta e nume omenesc? De azi înainte ai să fii Bînzariov!”. „Cu tot respectul pentru uniforma Dvs., eu prefer să rămân Pânzaru, ca predecesorii mei ancestrali”, insistă bunelul superfluu. „Ladno, ai să fii Binzari și am terminat vorba!”, spuse mărinimos, ortodocsal, leitenantul”.

Și de ce nu ți-ai corectat numele, ca să fii Pânzaru din nou? – m-am interesat, punând în prealabil o linguriță de fructoză în tonalitatea vocii mele. „Nu l-am corectat din respect pentru istorie”, veni răspunsul vecinului parfumat cu aplomb odecolonic.

Acum stau și mă gândesc ce ar fi făcut vecinul meu dacă istoria îl reboteza Măgari?

Al vostru ediot, criten, ombicil, Ion Buraga