Istorie // Zeci de prizonieri români şi germani au fost JUDECAȚI la Chişinău

Chișinăul s-a numărat printre cele nouă oraşe din fosta Uniune Sovietică unde în lunile octombrie-decembrie 1947 au fost organizate procese publice pentru condamnarea a 136 de prizonieri deţinuţi în lagărele sovietice.

Printre cei judecaţi au fost 19 generali, 68 de ofiţeri şi 49 de soldaţi germani şi din ţările aliate. La procesul care a avut loc la Chişinău, pe 6-12 decembrie, au fost condamnaţi zece militari: trei germani (dintre care un general) şi şapte români (unul fiind colonel). Doi români au primit câte 20 de ani, ceilalţi opt prizonieri – câte 25 de an de închisoare.

Odată terminate luptele pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a împărţit şi şi-a asumat teritorii ale statelor învinse, a instalat în ţările ocupate regimuri pe placul ei și a obligat statele cotropite să-i plătească despăgubiri, a fost parte activă în procesul pentru condamnarea naziştilor, de la Nürnberg (1945-1946).

Ideologii sovietici au sesizat că populaţia de rând, care a contribuit mult la victoria asupra fascismului, rămânea departe de bucuria victoriei şi a procesului de condamnare a fascismului. Conducerea sovietică a înţeles că era nevoie de organizarea unor acţiuni de amploare în interiorul URSS, pentru a-i pedepsi pe cei învinşi, ca cetăţenii simpli să simtă victoria asupra fascismului din interiorul ţării.

Decizia comuniștilor

Astfel, la doi ani de la terminarea războiului, la 6 septembrie 1947, la Moscova s-a decis organizarea unor procese judiciare publice pentru condamnarea prizonierilor germani şi a aliaţilor lor aflaţi în lagărele din URSS. Judecăţile trebuiau să se desfăşoare în lunile octombrie-decembrie a aceluiaşi an.

Asemenea procese urmau să aibă loc concomitent în nouă oraşe ale URSS (Sevastopol, Chişinău, Cernigov, Vitebsk, Bobruisk, Stalin, Poltava, Gomel şi Novgorod), urmând să fie judecaţi 136 de prizonieri, printre care erau 19 generali, 68 de ofiţeri şi 49 de soldaţi. După naţionalitate, aceştia erau: 117 germani, 13 maghiari şi 6 români.

Drept bază juridică pentru procese a servit un decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 19 aprilie 1943 „Cu privire la condamnarea ticăloşilor germano-fascişti care se fac vinovaţi de omorârea şi schingiuirea populaţiei sovietice şi a prizonierilor armatei roşii, condamnarea spionilor, trădătorilor şi a complicilor lor“.

Pregătirea şi desfăşurarea unor procese de o asemenea rezonanţă într-un timp scurt era dificil de realizat, aşa încât Moscova a solicitat de la executanţi maximă responsabilitate şi organizare.

Judecați la Chișinău

Despre proces, Chişinăul a fost informat la 27 septembrie 1947, de către ministrul Afacerilor Interne al URSS, generalul Kruglov, care, într-o depeşă strict secretă, adresată ministrului de Interne al RSS Moldoveneşti, generalului Feodor Tutuşkin, îl informa că „potrivit hotărârii organelor superioare, în lunile octombrie-decembrie, în mai multe oraşe ale URSS, inclusiv în Chişinău, vor fi organizate procese în cazul foştilor militari ai armatelor duşmane şi ai organelor de represiune“. Ministrul din RSSM mai era prevenit că pentru coordonarea activităţii a fost delegat, din Moscova, colonelul Belov, şeful secţiei I-a a Direcţiei principale pentru prizonierii de război şi internaţi a MAI al URSS, care, împreună cu Tutuşkin, „poartă răspundere personală pentru pregătirea procesului“, iar despre mersul pregătirilor trebuiau să raporteze la Moscova la fiecare cinci zile.

Urmăriți continuarea pe Historia.ro