ISTORIE // Israelieni versus palestinieni: Un secol de conflict, rezumat de Europa Liberă România

Războiul care are loc în aceste zile între Israel și organizația Hamas – catalogată „teroristă” de mai multe state și comunități internaționale, inclusiv SUA și UE – a produs deja cel puțin 1.200 de morți. Situația tensionată din zonă este una care are cauze istorice adânci.

Hamas pretinde crearea unui stat palestinian și împărțirea Ierusalimului, acțiuni care atentează la integritatea statului israelian, consideră autoritățile de la Tel Aviv.

Din cauza acestei dispute, în ultimele decenii, în zonă și nu numai au avut loc nenumărate conflicte între israelieni și palestinieni, soldate cu mii de morți și răniți.

După primul Război Mondial, odată cu înfrângerea Imperiului Otoman, Maria Britanie a preluat controlul asupra zonei cunoscute sub numele de Palestina, locuită de o minoritate evreiască și o majoritate arabă.

Marea Britanie s-a angajat, prin așa-numita Declarație Balfour (o scrisoare trimisă, în 1917, de ministrul de Externe britanic baronului Rothschild, unul dintre liderii comunității evreiești britanice), să contribuie la crearea în Palestina a „cămin național pentru poporul evreu”.

În 1922, Liga Națiunilor aprobă „Mandatul Palestinei”, o împuternicire legală pentru administrarea Palestinei, care a permis împărțirea teritoriul în două zone administrative: Palestina, sub controlul britanic, și Transiordania, un teritoriu cu un anumit grad de autonomie, exclus din zona în care urma să fie creat „căminul național evreiesc”.

Tensiunile dintre arabi și evrei s-au intensificat. Pentru evrei, urma recâștigarea pământului strămoșesc, revendicat însă de arabi, care s-au opus schimbărilor.

Crearea unui stat

Începând din 1920, numărul evreilor care au venit în zonă a crescut. Mulți dintre ei căutau refugiu în fața persecuțiilor din țările europene și, apoi, o „țară natală”, după Holocaustul din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Violențele dintre evrei și arabi s-au intensificat, precum și cele la adresa administrației britanice.

În 1947, Adunarea Generală a Națiunile Unite aproba înființarea a două state, unul arab și unul evreu, și transformarea Ierusalimului în oraș „internațional”, sub administrația Națiunilor Unite. Planul a fost acceptat de evrei, nu și de arabi, și nu a fost niciodată dus la îndeplinire.

În 1948, fără a putea clarifica situația, Marea Britanie se retrage din zonă, iar liderii comunității evreiești declară crearea statului Israel.

O problemă de nerezolvat

Numeroși palestinieni se opun creării statului Israel și începe un război civil în care palestinienii beneficiază de ajutorul statelor arabe vecine, iar evreii de o bună organizare a forțelor armate. Între 14 mai și 11 iunie 1948 are loc așa-numita „Invazie Arabă” – Liga Arabă, Egiptul, Transiordania, Siria, Liban, Irak refuză să accepte planul Națiunilor Unite, proclamă dreptul autodeterminării pentru arabii din întreaga Palestină, declară război noului stat Israel și invadează teritoriul Palestinei.

Un an mai târziu, Israelul controla aproape întregul teritoriu, iar sute de mii de palestinieni fugiseră sau fuseseră alungați.

Nici lor, nici descendenților lor nu li s-a permis să se întoarcă la casele lor - Israel spune că acest lucru ar copleși țara și ar amenința existența sa ca stat. Israelul încă ocupă Cisiordania și, deși și-a retras forțele din Gaza, ONU continuă să o considere teritoriu ocupat.

Iordania ocupa teritoriul cunoscut drept Cisiordania, iar Egiptul Fâșia Gaza. Ierusalimul a fost divizat între forțele israeliene în vest și cele ale Iordaniei în est. Nu a existat însă un acord de pace, fiecare parte a dat vina pe cealaltă, iar confruntările au continuat și în deceniile următoare.

Într-un nou război, în 1967, Israelul a ocupat Ierusalimul de Est și Cisiordania, Înălțimile Golan din Siria, Gaza și peninsula egipteană Sinai. Majoritatea refugiaților palestinieni și descendenții lor locuiesc în Gaza și Cisiordania, precum și în țările vecine: Iordania, Siria și Liban.