MAI: „Noi avem infectați în toate subdiviziunile MAI, asta nu înseamnă că trebuie să punem lacăt la ușă și să mergem acasă”
1155
http://www.eparhia-edinet.md/ Deputata Marina Tauber susține că Inspectoratul de Poliție (IP) Orhei ar fi un focar de infecție cu COVID – 19, iar Ministerul Afacerilor Interne ar ascunde acest lucru. De partea cealaltă, ministerul recunoște că au fost testați pozitiv 22 de angajați ai IP Orhei, însă nu poate fi vorba de carantină generală.
„Doamna Tauber, probabil, nu realizează ce s-ar întâmpla la Orhei sau în toată țara, dacă ar fi puse în carantină toate inspectoratele de poliție. Poate asta ar fi în „avantajul” politicienilor, nu și al cetățenilor. Aste adevărat, la IP Orhei avem 22 de cazuri de infectare cu coronavirus, după ce au fost testati 164 de angajați. Respectiv, infectații sunt la tratament, iar cei care au fost în contact cu aceștia sunt în autoizolare. Restul activează, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție”, a menționat consiliera ministrului de Interne, Alina Zbancă.
Potrivit sursei citate, sunt persoane infectate cu COVID -19 în toate inspectoratele de poliție din R. Moldova.
„Noi avem infectați în toate subdiviziunile MAI, asta nu înseamnă că trebuie să punem lacăt la ușă și să mergem acasă. Se iau în calcul toate recomandările și se stabilește regimul de lucru, cu respectarea măsurilor. Suntem responsabili de viața angajaților noștri mai mult decât orcine, iar conducerea MAI ține la control strict această situație, cu grijă pentru sănătatea oamenilor”, a spus aceeași sursă.
În total, 256 de polițiști s-au infectat cu noul coronavirus. Dintre acești, 140 de polițiști s-au tratat, o persoană a decedat, iar 115 sunt încă în tratament.
29.12.2025
23:22
276
Teatrul din Mariupol renaște sub ocupație rusă, cu sprijin important din Sankt Petersburg
29.12.2025
22:45
348
Trump reacționează furios la un presupus atac ucrainean asupra reședinței lui Putin, îndoindu-se de veridicitatea informațiilor
29.12.2025
20:19
371
Vreme instabilă în Republica Moldova pe 30.12.2025
29.12.2025
19:19
502
Ucraina neagă atacul asupra reședinței lui Putin, acuzând Rusia de pregătirea unor atacuri la Kiev
29.12.2025
18:23
428
Putin își menține planurile expansioniste: Ordine pentru continuarea campaniei în sudul Ucrainei și eliberarea „Novorossiei”
29.12.2025
17:54
436
Inițiativele de integrare a copiilor refugiați ucraineni în școlile din Moldova, sub lupă la Ministerul Educației și Cercetării
29.12.2025
16:55
486
John Simpson: Un an îngrijorător precum 2025 nu am mai văzut - Predicțiile sumbre ale unui al treilea război mondial în Europa și nu numai
29.12.2025
16:33
468
Anul 2025 vine cu transformări majore: investiții masive în educație, creșteri salariale și susținerea tinerilor specialiști în Republica Moldova
29.12.2025
15:55
456
Jubileu aniversar la Școala de Box din Grimăncăuți: 25 de ani de succese și performanțe remarcabile
29.12.2025
14:32
435
Guvernul aprobă un an de protecție pentru fermierii afectați de calamități naturale
29.12.2025
23:22
272
Teatrul din Mariupol renaște sub ocupație rusă, cu sprijin important din Sankt Petersburg
29.12.2025
22:45
344
Trump reacționează furios la un presupus atac ucrainean asupra reședinței lui Putin, îndoindu-se de veridicitatea informațiilor
29.12.2025
20:19
369
Vreme instabilă în Republica Moldova pe 30.12.2025
29.12.2025
19:19
499
Ucraina neagă atacul asupra reședinței lui Putin, acuzând Rusia de pregătirea unor atacuri la Kiev
29.12.2025
18:23
426
Putin își menține planurile expansioniste: Ordine pentru continuarea campaniei în sudul Ucrainei și eliberarea „Novorossiei”
29.12.2025
17:54
434
Inițiativele de integrare a copiilor refugiați ucraineni în școlile din Moldova, sub lupă la Ministerul Educației și Cercetării
29.12.2025
16:55
482
John Simpson: Un an îngrijorător precum 2025 nu am mai văzut - Predicțiile sumbre ale unui al treilea război mondial în Europa și nu numai
29.12.2025
16:33
466
Anul 2025 vine cu transformări majore: investiții masive în educație, creșteri salariale și susținerea tinerilor specialiști în Republica Moldova
29.12.2025
15:55
454
Jubileu aniversar la Școala de Box din Grimăncăuți: 25 de ani de succese și performanțe remarcabile
29.12.2025
14:32
433
Guvernul aprobă un an de protecție pentru fermierii afectați de calamități naturale
29.12.2025
13:55
480
MIDR își consolidează capacitatea administrativă pentru o mai bună gestionare a infrastructurii și dezvoltării regionale
29.12.2025
13:40
469
Guvernul aprobă strategii esențiale pentru securitatea cibernetică națională și protecția infrastructurilor critice în Moldova
29.12.2025
13:06
511
Concurs controversat cu premiu auto duce la acuzații de finanțare ilegală pentru un susținător al partidului „Șansa”
29.12.2025
12:51
976
Zelenski pierde calmul în fața afirmațiilor surprinzătoare ale lui Trump despre Rusia și Ucraina la conferința de la Mar-a-Lago
29.12.2025
12:44
494
Guvernul susține IMM-urile printr-un nou acord pentru eficiență energetică și competitivitate sporită
29.12.2025
12:32
669
SUA oferă Ucrainei garanții de securitate pentru 15 ani, Zelenski cere prelungirea și referendum pentru planul de pace. Legea marțială va fi ridicată după război.
29.12.2025
12:12
527
Curriculumul pentru „Istoria, tradițiile și cultura poporului găgăuz” primit cu entuziasm și provocări în UTA Găgăuzia
29.12.2025
11:39
541
Parisul găzduiește în ianuarie o întâlnire crucială a aliaților Kievului pentru garanțiile de securitate ale Ucrainei
29.12.2025
11:38
434
Ajutor financiar de 38,1 milioane lei pentru agricultori și industria prelucrătoare în 2025
29.12.2025
11:38
537
Guvernul dă startul unui proiect de pionierat în energia bidirecțională cu vehicule electrice în Republica Moldova
29.12.2025
10:54
697
Condamnare cu suspendare pentru tânărul care a furat aproape 500 000 de lei destinați Partidului „Șor” în scopul finanțării protestelor
29.12.2025
10:49
567
Bărbat condamnat la închisoare după un conflict violent pentru un loc de parcare în Chișinău
29.12.2025
10:30
551
Întâlnirea Trump-Zelenski la Mar-a-Lago: Pacea în Ucraina, încă un vis îndepărtat din cauza problemelor „spinoase” teritoriale
29.12.2025
10:06
600
Întâlnirea Trump-Zelenski nu clarifică drumul spre pace, dar prețul petrolului urcă alarmant din cauza tensiunilor globale.
29.12.2025
09:42
509
Condamnare în Sîngerei: Două femei găsite vinovate de corupere electorală la referendumul din 2024
29.12.2025
08:45
546
Horoscopul zilei 29.12.2025
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.74
1 USD
16.78
1 RON
3.88
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














