Investiție în viitorii PEDAGOGI din R. Moldova: 43 de milioane de lei alocate Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” pentru sporirea calității studiilor, inclusiv prin digitalizare
1251
Ministerul Educației și Cercetării Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (UPSC) va implementa, în următorii circa doi ani și jumătate, un proiect menit să perfecționeze învățământul superior pedagogic prin creșterea capacității instituționale a UPSC de formare a specialiștilor calificați și competitivi în domeniul „Științe ale educației”, precum și să îmbunătățească mecanismele de asigurare a calității studiilor.
Bugetul total al subproiectului „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii” este de peste 43 de milioane de lei sau peste 2 milioane de euro, banii fiind acordați de Banca Mondială în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”.
Lansarea subproiectului a avut loc marți, în prezența ministrului Educației și Cercetării Anatolie Topală, iar responsabilii de implementarea acestuia au menționat că urmăresc reconceptualizarea programelor de studii pedagogice din perspectiva integralizării, abordării praxiologice și digitalizării procesului de formare profesională.
Beneficiarii direcți ai subproiectului sunt cei 1 102 studenți ai UPSC de la programele de licență și master în domeniul prioritar „Științe ale educației”, beneficiarii indirecți fiind studenții universității care își fac studiile la învățământ cu frecvență redusă, dar și cei din alte domenii de formare profesională, în total 2 721 de studenți.
De asemenea, vor beneficia și cele 227 de cadre didactice și științifico-didactice titulare din universitate, precum și persoanele înscrise la programele de formare profesională continuă în cadrul centrelor instituționale de formare continuă –- în total 4 600 de persoane.
Subproiectul „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii” face parte din Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” ce se înscrie în reforma de modernizare a învățământului superior, inițiată în vara acestui an. În total, Guvernul Republicii Moldova investește 700 de milioane de lei pentru implementarea reformei.
20.02.2026
12:25
13
Statul achită 70% din polițele de asigurare pentru agricultori, interes în creștere față de anul trecut
20.02.2026
11:34
248
MEC lansează program național de formare a profesorilor pentru prevenirea bullying-ului în școli
20.02.2026
11:30
251
Parisul critică dur Comisia Europeană pentru participarea fără mandat la „Consiliul Păcii” al lui Trump
20.02.2026
09:57
340
Cum poți depista din timp demența Alzheimer și reduce cu până la jumătate riscul de îmbolnăvire
20.02.2026
08:34
410
Horoscopul zilei 20.02.2026
20.02.2026
08:21
432
Maia Sandu avertizează asupra escrocheriilor online și telefonice: „Doar hoții cer bani sau parole prin telefon și internet”
20.02.2026
03:47
517
Nvidia își consolidează ofensiva timpurie în ecosistemul startupurilor AI din India prin parteneriate strategice cu fonduri și inițiative locale
20.02.2026
02:07
535
Snap pierde un director cheie al proiectului Specs chiar înainte de lansarea noilor ochelari AR
20.02.2026
01:55
628
FBI avertizează: atacurile de tip „jackpotting” asupra bancomatelor explodează, hackerii fură milioane în numerar
20.02.2026
01:38
810
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
11:34
181
MEC lansează program național de formare a profesorilor pentru prevenirea bullying-ului în școli
20.02.2026
11:30
174
Parisul critică dur Comisia Europeană pentru participarea fără mandat la „Consiliul Păcii” al lui Trump
20.02.2026
09:57
314
Cum poți depista din timp demența Alzheimer și reduce cu până la jumătate riscul de îmbolnăvire
20.02.2026
08:34
398
Horoscopul zilei 20.02.2026
20.02.2026
08:21
405
Maia Sandu avertizează asupra escrocheriilor online și telefonice: „Doar hoții cer bani sau parole prin telefon și internet”
20.02.2026
03:47
501
Nvidia își consolidează ofensiva timpurie în ecosistemul startupurilor AI din India prin parteneriate strategice cu fonduri și inițiative locale
20.02.2026
02:07
519
Snap pierde un director cheie al proiectului Specs chiar înainte de lansarea noilor ochelari AR
20.02.2026
01:55
617
FBI avertizează: atacurile de tip „jackpotting” asupra bancomatelor explodează, hackerii fură milioane în numerar
20.02.2026
01:38
795
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
01:06
523
Google se laudă cu rezultate mai bune în blocarea aplicațiilor malițioase din Play Store datorită investițiilor în inteligență artificială
20.02.2026
00:54
533
Belden prelungește până în februarie 2026 termenul pentru nominalizările la Premiul Joseph C. Belden pentru Inovație
20.02.2026
00:22
556
Cellebrite, acuzată de standarde duble: a tăiat Serbia pentru abuzuri, dar ignoră acuzațiile similare din Kenya și Iordania
20.02.2026
00:17
685
Donald Trump, reacție la arestarea lui Andrew Mountbatten-Windsor: „Este foarte trist pentru familia regală”
20.02.2026
00:13
529
Toyota angajează șapte roboți umanoizi Digit într-o uzină RAV4 din Canada
20.02.2026
00:02
524
De ce cred fondatorii startup-urilor Read AI și Lucidya că inteligența artificială nu va înlocui oamenii, ci doar sarcinile repetitive
19.02.2026
23:55
492
Boomul centrelor de date AI alimentează explozia diviziei de stocare a energiei a Redwood Materials
19.02.2026
23:25
488
YouTube își aduce asistentul AI conversațional pe televizoare, console și dispozitive de streaming
19.02.2026
23:06
542
Starbase, orășelul SpaceX din Texas, își face propria instanță și își construiește servicii municipale complete
19.02.2026
22:54
596
Serviciile secrete europene: Rusia nu vrea pace rapidă, războiul din Ucraina riscă să se prelungească mult după 2026
19.02.2026
22:06
551
Netanyahu avertizează Iranul cu o ripostă „de neimaginat” pe fondul escaladării tensiunilor SUA-Teheran
19.02.2026
22:03
470
Chrome contraatacă în „războiul browserelor”: funcții noi de productivitate și integrare mai strânsă cu Google Drive
19.02.2026
21:52
448
Reddit testează un nou motor de căutare cu AI pentru recomandări de produse și cumpărături online
19.02.2026
21:46
626
Nicușor Dan, întâlniri de curtoazie cu Marco Rubio, Jared Kushner și Steve Witkoff la reuniunea Consiliului pentru Pace inițiat de Donald Trump
498
Eroare Microsoft în Copilot a permis accesarea și rezumarea unor emailuri confidențiale ale utilizatorilor
19.02.2026
21:12
533
Vreme mai domoală și cer acoperit în Republica Moldova, vineri 20.02.2026
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














