INVESTIGAȚIE RISE // Un fost angajat din structurile de forță ale R. Moldova, curierul lui Șor la Moscova
10797
RISE Moldova
Inspector superior la Centrul Național Anticorupție, inspector la vamă, inspector de integritate la Federația Moldovenească de Fotbal și, într-un final, – suspect în spălarea banilor în interesul unui grup criminal organizat. Aceasta este traiectoria unui fost om al legii, astăzi conectat la Ilan Șor. Îi spune Victor Guțuleac, are 40 de ani, și este unul din oamenii lui Șor la Moscova, arată RISE Moldova într-o investigație.
Guțuleac este cel care a transferat bani pe conturile bancare ale lui Igal Shved, deținute în Kazahstan, cel care urma să sponsorizeze proiectele anunțate de condamnatul Ilan Șor în R. Moldova, arată reporterii de la RISE.
Guțuleac s-a născut la Moscova, în perioada în care tatăl său, care poartă același nume, lucra la Academia Ministerului Afacerilor Interne al URSS. Ulterior, familia s-a mutat în Republica Moldova, iar Guțuleac-tatăl a lucrat mai mulți ani în poliție, după care s-a retras în mediul academic, fiind, la un moment dat, comandant-rector al Academiei de poliţie „Ştefan cel Mare” din Chișinău.
Fiul i-a călcat pe urme. În 2006, la vârsta de 22 de ani, Victor Guțuleac se angajează la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (astăzi Centrul Naţional Anticorupţie), unde a activat timp de doi ani în calitate inspector, apoi inspector superior în cadrul Direcţiei generale pentru combaterea crimelor economice. În 2008 își dă demisia și revine peste un an, în calitate de ofiţer superior de urmărire penală în cadrul Direcţiei generale urmărire penală.
Însă nu se reține mult. În 2012 se angajează la Serviciul Vamal, unde șef în acea perioadă era Tudor Balițchi, conectat în prezent la Ilan Șor. La vamă stă mai puțin de cinci luni, iar ulterior nu a mai avut un loc oficial de muncă în Republica Moldova până în mai 2020. Atunci s-a angajat la Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) în calitate de inspector de integritate, la doar două luni după înființarea noului Departament de Integritate din cadrul Federației. Pleacă și de la FMF după niciun an de activitate.
Victor Guțuleac a fost căsătorit cu Maria Albot, fostă deputată Șor și acționară la Banca Socială, una din cele trei bănci implicate în frauda bancară. În perioada în care era acționară, Albot avea numele de Maria Guțuleac.
SIS l-a conectat pe Guțuleac și la afaceristul rus Andrey Goncharenko, fost beneficiar al concesionării Aeroportului Internațional Chișinău, implicat în mai multe tranzacții cu oligarhul Vladimir Plahotniuc.
Vedeți AICI mai multe detalii despre rolul lui Guțuleac în gruparea Șor
06.08.2026
21:19
06.08.2026
20:47
06.08.2026
20:40
06.08.2026
20:03
06.08.2026
19:58
06.08.2026
19:48
06.08.2026
19:20
06.08.2026
18:36
06.08.2026
18:28
06.08.2026
20:47
06.08.2026
20:40
06.08.2026
20:03
06.08.2026
19:58
06.08.2026
19:48
06.08.2026
19:46
06.08.2026
19:20
06.08.2026
18:36
06.08.2026
18:28
06.08.2026
17:59
06.08.2026
17:57
06.08.2026
17:49
06.08.2026
17:29
06.08.2026
17:26
06.08.2026
17:07
06.08.2026
16:43
06.08.2026
16:17
06.08.2026
15:58
06.08.2026
15:38
06.08.2026
15:35
06.08.2026
15:33
06.08.2026
15:13
06.08.2026
14:22
06.08.2026
14:19
NATO își consolidează scutul aerian pe flancul estic: acord trilateral România–Bulgaria–Spania pentru misiuni comune de patrulare și apărare
Moscova minimalizează dronele ruseşti căzute în Moldova şi acuză Occidentul că transformă republica în pion geopolitic
Colebil și Panzcebil, blocate temporar în farmacii: verificări ANMDMR privind producătorul substanței active
Cum s-a redesenat în 30 de ani harta veniturilor mondiale și unde se poziționează Moldova în noua ierarhie economică
















