INTERVIU // Velica Panduru: „Cu mama, Cătălina Buzoianu, am creat 17 spectacole, a fost un început intens și destul de greu”

Velica Panduru, scenografă: „Niciodată nu m-am gândit să fac altă meserie, care să nu aibă legătură cu teatrul”

Irina Nechit: Unde v-ați născut, stimată Velica Panduru? Cu ce cuvinte vă dezmierda mama Dvs., Cătălina Buzoianu?

Velica Panduru: M-am născut la Iași. După terminarea facultății, mama a fost repartizată la Iași și acolo și-a început cariera, deci eu m-am născut odată cu debutul carierei ei.

Mama a fost nevoită să stea nemișcată în pat câteva luni ca să mă poată naște, înaintea mea pierduse o sarcină și era în mare risc să mă piardă și pe mine. M-a numit „minunea”. M-a adorat.

A fost o relație extrem de puternică afectiv, am rămas pe viață legate prin cordonul ombilical.

Mergeați cu mama la repetiții? În ce teatre? Ce vă plăcea în culise? Vă fascinau decorurile, cortina?

Eu m-am născut, m-am format și am trăit în teatru. Mama mă alăpta pe scenă (la Iași) și tot pe scenă am învățat să merg (la Piatra Neamț).

Mi-am petrecut toată copilăria și adolescența alături de părinții mei la repetiții, la spectacole, la filmări. Da, sunt conștientă ca am avut o copilărie fascinantă.

Erați cuminte sau neastâmpărată? Urmăreați cu atenție cum niște oameni reali se transformă în personaje? Ce-ați înțeles despre teatru în copilărie?

Pentru mine, teatrul era un adevăr. Era greu să separ „cealaltă” viață cotidiană de ceea ce se întâmpla pe scena.

Procesele de creație erau puternice și pasionale, personajele erau vii. Trăiam în mai multe planuri, universuri, dar pentru mine toate erau adevărate.

Când ați decis să studiați scenografia? La ce facultate v-ați înscris? Cine v-au fost profesori? Erați hotărâtă de la bun început să vă consacrați teatrului?

În copilărie și în prima parte a adolescenței, îmi doream să fiu actriță. Mama credea în mine, spunea că sunt talentată.

Mai târziu m-am decis să studiez la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, influențată fiind de scenografa Lia Manțoc. Îmi petreceam foarte mult timp în atelierul ei și mă fascina cum lucrează, cum desenează, schimbul creativ pe care îl avea cu mama când lucrau la conceptul unui spectacol. Deci, pot spune că Lia a fost mentorul meu și prima mea profesoară.

Dorința de a deveni scenografă a venit firesc și am uitat de actorie. Mai târziu, în facultate, i-am avut profesori pe Viorica Petrovici și Puiu Antemir. Dar în timpul facultății – pentru că am terminat Universitatea de Arte Plastice, – îmi petreceam mult timp lucrând cu studenții de la regie de la UNATC. Și foarte repede, chiar din anul întâi am început să lucrez în teatre.

Niciodată nu m-am gândit să fac altă meserie, care să nu aibă legătură cu teatrul.


Gala UNITER 2024. Velica Panduru a obținut Premiul pentru cea mai bună scenografie

De unde pornește un concept scenografic? Vă documentați, citiți, mergeți la expoziții, faceți plimbări în natură – toate acestea vă ajută să vă limpeziți gândurile, să găsiți formule proaspete pentru a organiza un spațiu scenic? Aveți niște legi pe care le respectați elaborând o lucrare scenografică?

Documentarea și referințele sunt esențiale în formarea noastră ca artiști, am fost norocoasă să călătoresc mult, să trăiesc zece ani la Paris, să descopăr artiști în festivaluri internaționale de teatru, în galerii și muzee de artă contemporană, cinematografie, arta fotografică etc.

Dar conceptul scenografic pornește din întâlnirea cu regizorul, atunci când se întâlnesc ideile, necesitățile, gândurile, când două universuri devin unul.

Nu știu dacă am niște „legi”, dar sunt exigentă la detaliile de execuție ale elementelor de decor, ale obiectelor de recuzită sau ale costumelor. Renunț ușor la o idee și caut altă direcție, dacă există constrângeri la nivel de buget de producție sau dacă nu am echipe performante în atelierele teatrelor în care lucrez.

Ați creat decoruri și costume pentru peste 90 de spectacole de teatru, film și operă. Vă rog să-mi dați titluri ale unor spectacole de referință din cariera dvs. Ați colaborat cu mama în niște producții teatrale?

Cu mama mi-am început cariera, a fost un început intens și destul de greu, mama era extrem de exigentă în lucru, dar asta m-a ajutat enorm să mă formez. Cu ea am creat 17 spectacole, deci prima (mare) parte a carierei mele.

Mai târziu, am cunoscut-o și am început să colaborez cu Alexandra Badea, o altă etapă importantă în formarea mea ca artistă. M-am întâlnit în creație cu mulți regizori în țară și în străinătate. Am trăit multe experiențe extraordinare, în direcții sau în culturi diferite.

De peste zece ani lucrez cu Eugen Jebeleanu cu care am dezvoltat o relație profesională foarte puternică. Împreună am lucrat teatru, film și operă. Îmi place să spun ca în această relație profesională suntem în prelungirea gândurilor celuilalt.

Ce reacție ați avut când ați fost anunțată că la Iași se organizează prima ediție a Festivalului de regie feminină „Cătălina Buzoianu”? Ați acceptat imediat să fiți membră în juriu?

M-a bucurat foarte tare această idee, inițiativă a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, e conceptul unui festival unic și foarte necesar în peisajul teatral romanesc și nu numai.

Am acceptat imediat invitația, bineînțeles, m-am simțit onorată. Dar ulterior mi-am dat seama ca nu ar trebui să fie vorba despre competiție, că importantă este însăși ideea acestui festival și selecția spectacolelor, ideea de a aduce zece voci feminine puternice.

Care e nivelul regiei feminine în România? Ce producții v-au șocat? Ce spectacole v-au adus alinare, liniștire?

Pe câteva dintre regizoarele care au fost invitate la acest festival le cunosc de mulți ani și le urmăresc creațiile. Pe altele le-am descoperit acum. Și abia am așteptat să le descopăr!

Mi s-a părut extraordinară selecția Oanei Borș! Am văzut zece spectacole atât de diverse, în direcții, forme și estetici diferite, cu teme și subiecte puternice, atât de necesare în societatea în care trăim.

Regizoarele române sunt competitive pe plan european?

Absolut! Sunt câteva regizoare în România cu voci și direcții artistice puternice, invitate în festivaluri internaționale sau invitate să monteze în teatre importante din lume.

Gianina Carbunariu, Carmen Lidia Vidu, Nicoleta Esinencu, Catinca Drăgănescu sunt câteva dintre regizoarele-autoare invitate în festivalul de regie „Cătălina Buzoianu” care au un parcurs internațional foarte important.

O căutați cu privirea pe mama, pe străzile Iașului?

Da. Am vizitat cabina din teatru în care au locuit părinții meu înainte să mă nasc eu. M-am plimbat prin locurile în care știu ca m-au purtat.

Am căutat blocul din fața Copoului în care știu că am locuit după nașterea mea. A fost extrem de emoționant pentru mine. Și i-am simțit că sunt cu mine.


Velica Panduru cu mama, cunoscuta regizoare Cătălina Buzoianu

Dacă pronia cerească v-ar îngădui să stați de vorbă cu mama, câteva minute, ce i-ați spune?

Mama trăiește în mine. Vorbesc cu ea. O simt.

La ce spectacole lucrați în prezent? Unde? Ce doriți să accentuați în aceste montări prin scenografie/ costume?

Acum suntem înaintea premierei spectacolului „Trei surori”, în regia lui Theodor Cristian Popescu, la Teatrul Tineretului Piatra Neamț.

E un proiect în care aducem referințe la situația și actualitatea războiului din Ucraina.

Ne-am raportat la acest text prin filtrul de lectură al contextului politic în care ne aflăm azi.

Ce așteptați să se întâmple într-un spectacol de teatru?

Eu aștept Emoție. Adevăr. Curaj. Mesaj. Sinceritate. Profunzime.

Vă mulțumesc pentru interviu, mult succes în continuare!

Velica Panduru a absolvit Facultatea de Arte Plastice și Decorative „Nicolae Grigorescu” din București, secția scenografie, în anul 1998. A creat decoruri și costume pentru peste 80 de spectacole de teatru, film și operă și a colaborat cu regizori importanți în România și în străinătate.

Unele dintre colaborările sale în România au avut loc la București la Teatrul Național, Teatrul Odeon și Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, precum și la Teatrul Național Timișoara, Teatrul Național Târgu Mureș, Teatrul Național Sibiu, etc.

Cătălina Buzoianu, Eugen Jebeleanu, Alexandra Badea, Radu Afrim, Theodor Cristian Popescu, Bobi Pricop, Radu Nica sunt câțiva dintre regizorii români cu care a lucrat.

A fost invitată în producții internaționale la: Piccolo Teatro din Milano, Teatrul Național La Colline din Paris, Teatrul Thalia din Budapesta Teatrul Lliure din Barcelona, Teatrul Național Conakry Congo (proiect pentru festivalul francofoniei de la Limoges, Franța).

În 2017 a creat scenografia pentru ”Ogres” de Yann Verburgh, Compaqnie des Ogres Franța, și “Katzelmacher” de Fassbinder – Schauspiel Stuttgart, ambele în regia lui Eugen Jebeleanu.

În 2011, a lucrat cu Guy Régis Jr. în secțiunea Sujets à vif a Festivalului de la Avignon.

În 2013, a semnat scenografia „Corps” după romanul Alexandrei Badea “Zone d’amour prioritaire “, în regia lui Frédéric Fisbach și costumele pentru Shéda de Dieudonné Niangouna, ambele produse pentru cea de-a 67-a ediție a Festivalului de la Avignon.

Ulterior, ea a creat costumele pentru Nkenguegi de Dieudonné Niangouna la Theatre Vidy Lausanne. S-a alăturat scriitoarei și regizoarei Alexandra Badea pentru trilogia sa Points de non-retour, produsă de Teatrul Național La Colline din Paris, iar Quais de Seine a fost selecționat la Festivalul de la Avignon în 2019.

De doisprezece ani, Velica colaborează constant cu regizorul Eugen Jebeleanu la proiecte de teatru, film și operă in România, Franța și Germania.

Velica Panduru a fost nominalizată de patru ori la gala premiilor UNITER și a obținut trei premii:

Pentru debut în anul 2007, pentru scenografie în anul 2009 pentru spectacolul „Boala familiei M” de Fausto Paravidino în regia lui Radu Afrim și în anul 2024 pentru scenografia spectacolului „Neliniște” de Ivan Viripaev, regia Theodor Cristian Popescu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”.