INTERVIU // Medaliatul cu AUR la Universiada Mondială: "Îmi doresc foarte mult să scriu ISTORIE în judoul moldovenesc. Acum aștept cu nerăbdare să mă calific la JOl de la Tokyo 2020"

Medaliatul cu aur la Universiada Mondială, Denis Vieru, imediat după câștigarea titlului de campion la judo (categoria de greutate de 66 kg) la Napoli (Italia), a acordat un interviu în exclusivitate pentru Asociația Presei Sportive din R. Moldova.

- Denis, ai avut un parcurs impresionant la jocurile studențești. Ce-ți propuneai să obții la acest turneu?

- Să aduc de aici o medalie. Una de aur. Ceea ce am și realizat. După locul V pe care m-am clasat la Jocurile Europene desfășurate recent la Minsk, eram hotărât să mă revanșez cât mai curând. Am simțit o mare presiune, căci am avut parte de doar două săptămâni de recuperare între aceste turnee. Însă am reușit să-mi înving emoțiile și să mă mobilizez exemplar.

- Erai puțin cam supărat după competițiile din capitala Belarusului?

- Mai curând am vrut să revin la starea mea normală, acea de învingător. În acest an m-am impus la turneele de seria Grand Slam de la Paris și Baku și la Grand Prix-ul de la Antalya. Așa că am vrut să confirm, să-mi demonstrez mie, dar și celorlalți, că sunt cel mai bun în lume. Însă nu a fost deloc ușor. La Napoli au venit să-și etaleze forța judocani din Coreea, Federația Rusă, Franța, Olanda, alte țări cu mari tradiții în judo: În categoria în care am evoluat au participat 64 de atleți din toate colțurile lumii.

În primul meci l-am învins, prin ippon, pe Philippe Chambas (Chile). În cel de-al doilea m-am impus, în timpul regulamentar, în fața australianului Noam Tidhar.

- În sferturi de finală l-ai surclasat, într-o partidă extrem de disputată, pe reprezentantul Rusiei, redutabilul cecen Ismail Ceasîgov...

- A fost o partidă maraton. În loc de 4 minute, cât durează un meci, am intrat în prelungiri și am luptat 9. Am învins prin multă răbdare, dar cred că și experiența și-a spus cuvântul. În general, a fost o luptă foarte tare. Din punct de vedere fizic, oponentul meu este extrem de puternic. Eu însă am fost mai bun la finalizări.

În partida următoare am trecut de Borș Dumitrescu din România. Iar în finală am învins, o premieră pentru mine, un reprezentant al Japoniei, țară care a dat lumii judoul.

- În partida decisivă, împotriva lui Ranto Katsura, ai impresionat toată lumea prin încrederea și prestația ta...

- Până în meciul final am avut parte de adversari puțin mai slabi decât mine și eram mai mult cu gândul la lupta principală. Când am ajuns acolo și eram sigur de o medalie, parcă mi-a dispărut și stresul. Este mai ușor, din punct de vedere psihologic, să evoluezi în finală decât, să zicem, pentru locul III. Am luptat atunci mai degajat, pentru țara mea, cu ferma dorință de a auzi cum este intonat Imnul nostru național la ceremonia de premiere. Apoi l-am învins pe Ranto Katsura și în concursul pe echipe. Acolo deja eram sigur de victorie.

- Ai simțit din tribune susținerea spectatorilor noștri, o galerie impresionantă alcătuită din fete și băieți prezenți la Universiadă?

- Da, am avut parte de un sprijin într-un spirit cu adevărat haiducesc. Le mulțumesc mult pentru acestă susținere conaționalilor noștri. Îi mulțumesc și antrenorului lotului național Veaceslav Bacal, sub bagheta căruia evoluez timp de cinci ani. Are acel dar de a te motiva și de a-ți oferi încredere în forțele proprii, mai cu seamă în momentele cele mai dificile care apar întotdeauna la orice concurs. În mare parte datorită dumnealui întreaga noastră componență s-a prezentat atât de bine la aceste întreceri.

De asemenea, vreau să le mulțumesc din suflet primilor mei antrenori Victor Cazac, Victor Gorobeț, Andrei Luca, Marcel Trudov (ultimii trei m-au antrenat la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv). Ei toți au contribuit mult la dezvoltarea mea ca personalitate, ca sportiv. Sfaturile și îndrumările dumnealor mi-au servit drept ghid în viață.

- Ce sentimente ai avut imediat după câștigarea turneului?

- Am simțit împlinire și bucurie sufletească, ceva greu de exprimat. Un adevărat moment de fericire.

- Cum ți se par condițiile de aici, de la Napoli?

- Organizarea este la cel mai înalt nivel. Condițiile de cazare, pe vapor, și cele de hrană sunt excelente. Vreau să adresez mulțumiri și d-lui Veaceslav Manolachi, președintele Federației Moldovenești a Sportului Studențesc și a Veteranilor Sportului, pentru motivare, condițiile de pregătire oferite și premiile promise.

- Pentru tine asta e deja a doua Universiadă Mondială. S-a deosebit cumva de prima?

- În mod clar. Prima este ca o mare loterie. Din lipsă de experiență, nu prea știi la ce să te aștepți. La a doua deja aveam un scop bine definit – să înving, și mă bucur că am reușit.

- Orice mare atlet probabil are un vis major în viață. Al tău care este?

- Visele cele mari nu se dezvăluie, dacă vrei să se împlinească. Mai degrabă o să vorbesc despre scopurile, aspirațiile mele: în primul rând, caut să mă realizez ca personalitate. De asemenea, să am grijă de familia mea, să nu-i lipsească nimic. Îmi doresc foarte mult să fac istorie în domeniul judoului moldovenesc. Acum aștept cu nerăbdare să mă calific la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, iar acolo să ajung cât mai sus.