INTERLOP în PARLAMENT? „Cazul Țuțu arată cât de jos a coborât clasa politică din R. Moldova”
9759
Cazul deputatului democrat Constantin Țuțu, al cărui nume apare într-un rechizitoriu al procurorilor din România într-un dosar cu actori din lumea interlopă, îi face pe experți să ironizeze clasa politică din R. Moldova, dar și să declare că „societatea își merită conducătorii”.
Ion Manole, directorul executiv al Asociației „Promo-Lex”, a ținut să-l citeze pe Bismarck, atunci când a fost întrebat cât de moral e ca astfel de oameni ca Țuțu să fie promovați în cel mai important for decizional al țării: „Fiecare popor își merită conducătorii”.
„Fie alegătorii nu au avut suficientă informație, fie sunt indiferenți față de persoanele care urmează să-i reprezinte”, a adăugat Manole.
Analistul politic Oazu Nantoi susține că „e normal” ca R. Moldova să aibă astfel de deputați, „dacă pornim de la definiția World Bank referitor la un stat capturat”.
„Partidul Democrat (PD) nu este un partid politic, ci un SRL al lui Plahotniuc care își plasează pe liste persoane simpatice și utile. Și la Partidul Socialiștilor este o domnișoară la fel de simpatică (Marina Radvan – n.r.), cu un mesaj simpatic și care colaborează de minune cu Țuțu în comisia parlamentară pentru cultură. Avem ceea ce merităm!”, ironizează Nantoi.

Sursa foto: Facebook
Editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Petru Bogatu, ne atrage atenția că deputatul Țuțu avea o „reputație dubioasă” încă înainte de a deveni deputat.
„Când Țuțu a ajuns pe listele PD, acest fapt a stârnit un adevărat scandal. Faptul că PD a scuipat pe opinia publică atunci arată că ceva nu este sănătos în acest partid. Faptul că a noastră clasă politică, într-o țară care se pretinde a fi democratică, pare să nu fie sensibilizată de opiniile și criticile societății, demonstrează că democrația noastră nu este funcțională, iar partidele sunt niște grupuri de interese care caută cu ardoare să ajungă la putere”, spune Petru Bogatu.
Potrivit editorialistului nostru, „cazul Țuțu este unul rușinos, excepțional și arată cât de jos a coborât clasa politică din R. Moldova, iar odată cu ea, și sistemul nostru politic”.
CITIȚI ȘI INTERLOP în parlament? „Sunt obișnuit cu astfel de colegi”, „Parlamentul este, de fapt, FAȚA țării”
La rândul său, experta anticorupție Galina Bostan consideră că aceasta este o problemă a partidului care promovează astfel de persoane, dar și problema întregii societăți.
„Din punct de vedere moral, persoanele care au probleme cu legea nu trebuie să ne reprezinte în Parlament”, a punctat Galina Bostan.
Menționăm că, pe lângă dosarul asasinării interlopului Alexei Veretco alias Krasavcik, incident care a avut loc în 2012 la Orhei și în care Țuțu este judecat împreună cu narco-traficantul Oleg Pruteanu alias Oleg Borman, jurnaliștii de la „Rise Moldova” au scos la iveală un rechizitoriu din România unde același Țuțu apare într-un conflict din lumea interlopă înainte ca acesta să devină deputat pe listele Partidului Democrat.
19.12.2025
19:18
832
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
852
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
1326
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
1110
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1332
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1493
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1308
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1258
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
2219
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1388
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
20.12.2025
21:06
416
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
624
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
469
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
565
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
560
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
671
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
553
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
713
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
625
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
778
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
758
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1029
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
801
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
828
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
734
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
842
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1191
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
877
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
689
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
769
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
961
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
877
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
807
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
850
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
821
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














