ÎNFRÂNGERE pentru SOCIALIȘTI și Episcopul Marchel, care a interzis accesul reprezentanților guvernării la biserică: „Termenul „gen” din Convenția de la Istanbul nu urmărește să înlocuiască termenii de femeie și bărbat”
16225
Facebook
Legea privind ratificarea Convenției de la Istanbul, contestată de deputații socialiști, dar și de preoții Eparhiei de Bălți și Fălești, în frunte cu Episcopul Marchel, a fost declarată constituțională de către Înalta Curte a R. Moldova.
„Convenția de la Istanbul nu urmărește să elimine diferențele dintre bărbați sau femei sau să sugereze că femeile și bărbații sunt la fel. Prin urmare, Convenția nu vine în conflict cu art. 31 din Constituția R. Moldova din perspectiva libertății conștiinței sau cu articolul referitor la educație”, a declarat astăzi președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, în cadrul unui briefing de presă.
Autorii sesizării au susținut că ratificarea Convenției ar presupune încălcarea libertății conștiinței, garantată de articolul 31 din Constituție, a dreptului la învățătură, garantat de articolul 35 din Constituție, și a instituției familiei stabilită de articolul 48 din Constituție.
„Analizând titlul și preambulul Convenției, Curtea a observat că aceasta urmărește să combată violența împotriva femeilor și violența domestică. Preambulul Convenției subliniază că realizarea egalității de drept și de fapt între femei și bărbați este un element cheie în prevenirea violenței împotriva femeilor. Convenția seaplică tuturor formelor de violență împotriva femeilor, inclusiv violenței domestice. Curtea a constatat că noțiunea de „gen” din Convenție are în vedere rolurile, comportamentele, activitățile şi atributele construite social, pe care o societate le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi. Această definiție „socială” nu este în niciun caz menită să înlocuiască definiția biologică”, a precizat Manole.
Curtea a observat că prin introducerea noțiunii de „gen” s-a dorit evidențierea faptului că fenomenul violenței împotriva femeilor și violenței domestice se bazează pe inegalitatea de gen și pe stereotipurile de gen.
„Curtea a observat că termenul „gen” din Convenție nu urmărește să înlocuiască termenii de „femeie” și de „bărbat” utilizați în Constituție. Deși Convenția de la Istanbul oferă o definiție a „genului”, ea nu le impune statelor părți să introducă această definiție în ordinea lor juridică. Convenția de la Istanbul nu le cere statelor părți să ia vreo măsură pentru a recunoaște persoanele care se identifică cu un alt gen decât cel așteptat de societate sau pentru a le acorda vreun statut juridic special”, a adăugat președinta Curții Constituționale.
Totodată, Convenția de la Istanbul nu urmărește să „elimine diferențele” dintre bărbat și femeie sau să sugereze că bărbații sau femeile sunt sau trebuie să fie „la fel”.
„Convenția îndeamnă statele părți să adopte măsuri în vederea combaterii ideii că femeile le sunt inferioare bărbaților. Prin urmare, Convenția de la Istanbul nu vine în conflict cu articolul 31 din Constituția R. Moldova, din perspectiva libertății conștiinței, sau cu articolul 35 din Constituție, referitor la dreptul la educație. Curtea a reținut că prevederile Convenției nu afectează obligația statului de a proteja familia, așa cum aceasta este stabilită de articolul 48 din Constituție. De altfel, potrivit Comisiei de la Veneția, Convenția de la Istanbul nu conține nicio definiție a familiei și nici a relațiilor dintre parteneri sau a relațiilor de același sex și nici nu promovează în vreo formă specială astfel de relații. Convenția de la Istanbul se referă la instituția căsătoriei doar în contextul căsătoriei forțate. Convenția de la Istanbul nu obligă statele părți să legalizeze căsătoria între persoane de același sex. Prin urmare, Convenția de la Istanbul nu contrazice în niciun fel constituțiile naționale care definesc căsătoria ca pe o uniune între o femeie și un bărbat. Concluzia Curții a fost că sesizarea nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond”, a conchis Domnica Manole.
Amintim că reprezentanții Eparhiei de Bălți și Fălești, în frunte cu Episcopul Marchel, au decis în octombrie 2021 să nu le mai permită reprezentanților actualei guvernări să mai calce pragul bisericilor din subordine, după ce aceștia au aprobat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. De altfel, aceștia au reluat retorica lui Igor Dodon și a socialiștilor, care au contestat legea la Curtea Constituțională.
46
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
240
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
256
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
340
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
469
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
531
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
535
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
525
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
566
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
563
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
21.03.2026
09:58
88
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
191
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
307
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
445
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
505
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
518
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
511
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
554
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
547
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
594
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
555
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
527
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
521
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
634
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
616
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
515
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
631
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
706
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
709
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
739
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
706
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
735
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
861
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
868
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
822
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
Horoscopul zilei 21.03.2026
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














