Stiri

„Information Day”: Vrei la studii peste hotare? Cine și cum poate beneficia de burse de studii Erasmus+

Social 23.09.2015 12:55 Vizualizări953
„Information Day”: Vrei la studii peste hotare? Cine și cum poate beneficia de burse de studii Erasmus+

Peste 250 de tineri de la zece universități din capitală au participat, ieri, la campania națională „Information Day”, lansată de Oficiul Național Erasmus+ (NEO) în Moldova.

Tineri de la Academia de Studii Economice, Universitatea Tehnică, Universitatea de Stat, Universitatea Liberă Internațională, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Universitatea de Stat din Tiraspol, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, Institutul de Stat de Relații Internaționale, Universitatea de Studii Europene și Universitatea Agrară s-au arătat extrem de interesați de oportunitățile de studii în Europa, sala de la ASEM devenind neîncăpătoare.

În cadrul evenimentului au fost prezentate cele două posibilități de studii pentru tineri – mobilități de scurtă durată pentru cei care sunt deja studenți la o universitate din Republica Moldova și oportunitățile de studii de Masterat sau Doctorat efectuate în totalitate peste hotare. Studenții au fost foarte activi și au pus întrebări, în special referitoare la aspectele practice ale Programului ce acoperă bursa de studii, la ce include dosarul de aplicare sau cât de avansat trebuie să fie nivelul de cunoaștere a limbii străine.

De asemenea, ei au avut ocazia să afle cum este să fii student în Europa de la Diana Pânzari, o absolventă Erasmus, care și-a făcut o parte din studiile de Licență în San Sebastian, Spania. Alte sfaturi le-au fost oferite tinerilor și de către reprezentanți ai departamentelor pentru Relații Internaționale, prezenți și ei la eveniment.

Campania națională „Information Day” a fost lansată pe 17 septembrie, la Comrat și Cahul. Ultima întâlnire din acest an cu studenții va avea loc la Bălți, pe 29 septembrie. Campania este organizată de NEO Moldova – reprezentanța oficială a Programului Uniunii Europene pentru Educație, Formare, Tineret și Sport 2014-2020.

Din 2004 până în 2014, în jur de 1 000 de persoane din R. Moldova – studenți și personal academic – au beneficiat de burse de studii, activități de formare și predare sau vizite de studiu în străinătate prin intermediul Programului Erasmus+.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4650 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri