00:28:01 12.09.2025
Stiri

Indemnizații unice de 120 de mii de lei pentru medicii care vor merge să muncească în sate, după absolvirea studiilor

Social 27.11.2019 17:00 Vizualizări1614
Indemnizații unice de 120 de mii de lei pentru medicii care vor merge să muncească în sate, după absolvirea studiilor

Indemnizațiile unice acordate pentru tinerii specialiști, medici, farmaciști sau absolvenți de studii profesionale tehnice postsecundare în domeniul medical au fost majorate astăzi, printr-o decizie de Guvern.

Astfel, indemnizația unică pentru medici şi farmacişti va fi majorată de la 45 de mii la 120 de mii de lei, iar pentru personalul medical şi farmaceutic mediu - de la 36 de mii la 96 de mii de lei.

Indemnizațiile urmează să fie achitate în trei rate egale, a câte 40 de mii de lei anual pentru medici și farmaciști, respectiv, a câte 32 de mii de lei pentru personalul medical şi farmaceutic mediu, după expirarea primei luni de activitate şi, ulterior, la finele fiecărui an de activitate.

De asemenea înlesniri vor putea beneficia absolvenţii studiilor postuniversitare de rezidenţiat şi al învăţămîntului de profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterţiar medical şi farmaceutic care și-au efectuat studiile în bază de contract, în cazul în care se vor angaja în câmpul muncii în baza repartizării Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Pentru implementarea prevederilor acestei legi sunt necesare 33,115 milioane de lei din buget. Pentru plata, începând cu 1 ianuarie 2020, a indemnizațiilor majorate, din contul bugetului de stat vor fi alocate aproape 48,8 milioane de lei pentru 1 260 de beneficiari.

Autor:
Top stiri

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte