Stiri

Indemnizații mai MARI pentru copiii plasați în case de tip familial

Social 29.12.2016 14:00 Vizualizări1160
Indemnizații mai MARI pentru copiii plasați în case de tip familial
Poză simbol

Alocația lunară pentru întreținerea unui copil în serviciul casă de copii de tip familial va fi majorată cu 100 de lei și va constitui 750 de lei lunar. Totodată, alocația pentru întreținerea copilului în serviciul asistență parentală profesionistă va fi mărită până la 31 de lei pe zi, potrivit unei decizii de Guvern.

Costul majorăriilor este de peste un milion de lei şi va fi acoperit din bugetele administrațiilor publice locale.

Executivul a aprobat și Regulamentul privind modul de stabilire și plată a ajutorului material unic pentru însănătoșirea persoanelor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl. Astfel, mărimea ajutorului material va fi determinată reieșind din salariul mediu lunar pe țară stabilit pentru anul precedent şi va fi stabilit în funcție de gradul dizabilității şi perioada participării persoanelor la lichidarea urmărilor avariei de la Cernobîl.

Prin urmare, câte două salarii medii vor primi persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii, 1,5 salarii medii – angajaţii subdiviziunilor de risc care au rămas cu dizabilităţi de pe urma avariei. Persoanele care au participat la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl în anii 1986 -1987 vor primi câte un salariu mediu, iar cei delegaţi în perioada anilor 1988 – 1990 vor primi ajutor material în valoare de 50% din salariul mediu lunar pe ţară pentru anul precedent.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4616 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 06.09.2026 06.09.2026 13:47 682 Horoscopul zilei 06.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri