Încă un cutremur astăzi în Vrancea. Seismologii din R. Moldova fac bilanțul: 74 de cutremure de la începutul anului
1340
Dacă seismul din noaptea de sâmbătă spre duminică produs în Vrancea a fost resimțit și în R. Moldova, cel din această dimineață cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter în munții României – nu.
Directorul Centrului Seismologic din cadrul Institutului de Geologie şi Seismologie al Academiei de Ştiinţe din R. Moldova, Ion Ilieş, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că seismul din 29 martie a fost simțit mai mult în sudul R. Moldova, unde a avut o intensitate de 3 grade pe scara Mercalli, iar la Chișinău – între două și trei grade pe aceeași scară.
Seismologii atestă o intensificare a procesului seismologic, întrucât în primele trei luni ale anului curent au fost înregistrate deja 74 de cutremure cu magnitudinea mai mare de 2,5 grade pe scara Richter, nouă dintre care au avut peste 4 grade pe aceeași scară, iar cinci dintre acestea au fost resimțite și în R. Moldova.
Pe tot parcursul anului trecut au fost înregistrate, însă, 15 cutremure cu magnitudinea de peste 4 grade pe scara Richter.
„Este o perioadă activă, începută la sfârșitul anului 2013 și continuă. Este greu de spus ce va urma. Poate să aibă loc o descărcare a sistemului tectonic și să nu urmeze nimic, dar această perioadă poate să se încheie și cu un cutremur puternic. Nimeni nu poate spune cu exactitate. Oricum, prognozele arată că acesta nu va avea mai mult de 7 grade pe scara Richter”, ne-a spus Ion Ilieș.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
16.09.2026
20:52
16.09.2026
20:46
16.09.2026
20:37
16.09.2026
20:10
16.09.2026
19:47
16.09.2026
19:29
16.09.2026
19:20
16.09.2026
18:49
16.09.2026
17:54
16.09.2026
17:50
16.09.2026
17:42
16.09.2026
17:40
16.09.2026
17:39
16.09.2026
17:30
16.09.2026
16:47
16.09.2026
16:29
16.09.2026
16:12
16.09.2026
15:52
16.09.2026
15:45
16.09.2026
15:45
16.09.2026
15:32
16.09.2026
15:29
16.09.2026
15:12
16.09.2026
15:08
16.09.2026
15:05
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026


















