02:19:06 06.04.2026
Stiri

Încă o ESCROCHERIE în mediul online: Citații FALSE pentru pretinse infracțiuni sexuale. Escrocii cer bani pentru a nu vă aresta

Actualitate 24.01.2024 16:18 Vizualizări1260
Încă o ESCROCHERIE în mediul online: Citații FALSE pentru pretinse infracțiuni sexuale. Escrocii cer bani pentru a nu vă aresta

Inventează infracțiuni sexuale, se prezintă în calitate de oameni ai legii și trimit „citații”, cerând bani pentru a nu aresta „făptașii”.

Inspectoratul General al Poliției atenționează cetățenii despre o nouă escrocherie înregistrată în mediul online.

Mai exact, victimele primesc pe adresele electronice mesaje cu conținut fals, chipurile de la instituții de drept.

„Pentru a spori credibilitatea escrocheriei, infractorii cibernetici folosesc logourile instituțiilor publice și numele conducătorilor acestora. Aceștia expediază pe e-mail o citație falsă în care destinatarul este acuzat de comiterea unei infracțiuni sexuale. Pentru a nu fi arestat, infractorii solicită de la destinatar informații suplimentare, iar ulterior - mijloace financiare”, explică Poliția.

CITIȚI și O nouă ÎNȘELĂCIUNE în mediul on-line: NU deschideți aceste mesaje despre pretinse colete, pentru că riscați să rămâneți fără bani

Potrivit autorităților, scopul acestui gen de mesaj fals răspândit în mediul online este de a estorca bani de la victime.

„Inspectoratul General al Poliției îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să se informeze doar din surse oficiale. Dacă ați recepționat un astfel de mesaj la adresa electronică, sesizați Poliția la 112”, este îndemnul oamenilor legii.

Autor: Ziarul National
Top stiri
05.04.2026 07:55 836 Horoscopul zilei 05.04.2026
04.04.2026 08:15 1078 Horoscopul zilei 04.04.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.28 1 USD 17.61 1 RON 3.98 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte