Încă o bilă NEAGRĂ pentru Ministerul Educației: O nouă scrisoare de PROTEST
2681
Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a trimis o adresare pe numele ministrului Educației, Corina Fusu, și al premierului Valeriu Streleț, prin care își exprimă dezacordul cu faptul că, printr-o decizie recentă a acestui minister, autoritățile publice locale vor fi lipsite de competența de a organiza concursul pentru desemnarea directorilor instituțiilor preșcolare.
În adresarea trimisă și mass-media se arată că, recent, Ministerul Educației a elaborat un proiect prin care sunt operate modificări la ordinul ministrului Educației care vizează procedura de desemnare a directorilor instituțiilor preșcolare, iar, potrivit noilor prevederi, autoritățile publice de nivelul I vor fi lipsite de competența de a organiza concursul.
CALM se declară „nedumerit, dezamăgit și îngrijorat profund” și spune că acest lucru „reprezintă un abuz cras și încălcare flagrantă a cadrului legal național și internațional din domeniul autonomiei locale și descentralizării”.
Modificările introduse în varianta finală a proiectului „Cu privire la modificarea şi completarea Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 163 din 23 martie 2015 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director şi director adjunct în instituţiile de învățământ general” la capitolul competența autorităților locale, în afară de faptul că prezintă semne evidente de ilegalitate, în opinia CALM, neconstituționalitate și regres în raport cu varianta sa în vigoare, au apărut „peste noapte” și în secret, nefiind respectate nici elementarele prevederi legale privind transparenţa în procesul decizional, precum şi procedura specială și obligatorie de consultare a autorităţilor administraţiei publice locale, prevăzută expres de lege.
„Constatăm cu regret o lipsă de continuitate și corelare a activității/acțiunilor Ministerului Educației în raport cu cadrul legal în vigoare din domeniul administrației locale și descentralizării. Menționăm că Regulamentul respectiv la capitolul competențele autorităților locale a constituit subiectul unor discuții și negocieri ample cu conducerea anterioară, în rezultatul cărora s-a ajuns la o variantă logică și conformă cadrului constituțional și legal actual din domeniul autonomiei locale și descentralizării – decizia privind organizarea concursului este o competența legală, firească și exclusivă a APL 1 (în cazul instituțiilor preșcolare și extrașcolare) și APL II (în cazul instituțiilor preuniversitare), care este angajator și care, conform legii, emite ordinul de angajare, supraveghează activitatea directorului și din bugetul cărui se asigură funcționarea instituțiilor respective”, se spune în adresarea CALM.
CITEȘTE și ÎNGRIJORĂRI // Corina Fusu pune CRUCE pe reformele în educație inițiate de Maia Sandu?
Autoritățile locale atrag atenția că aplicarea unei astfel de decizii este contrară Codului Educației și principiilor constituționale ale autonomiei locale și descentralizării.
În final, CALM cere „excluderea din textul proiectului respectiv a prevederilor neconstituționale și ilegale ce limitează autonomia locală și lipsesc APL 1 de dreptul de a decide în privința organizării concursului și revenirea la varianta actuală a Regulamentului cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director şi director adjunct în instituțiile de învățământ general, prin care organizarea concursului pentru directorii instituţiilor de educaţie ante-preşcolară, instituţiile de învățământ preşcolar şi instituţiile extraşcolare (de nivel local) urmează să fie organizat integral de către APL de nivelul I, prin emiterea dispoziției de către primar.
Totodată, CALM mai solicită asigurarea pe viitor a unui proces real și efectiv de implicare/consultare a autorităților publice locale în cazul elaborării/adoptării tuturor actelor ce vizează drepturile și interesele APL, în strictă conformitate cu legea în vigoare.
Ministerul Educației nu a răspuns, deocamdată, la solicitarea CALM-ului.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















