Încă cel puțin 3 000 de locuri în GRĂDINIȚELE publice din R. Moldova
1334
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va crea toate condițiile pentru ca în R. Moldova să fie deschise încă cel puțin 3 000 de locuri în grădinițele publice. Declarația a fost făcută astăzi de noul ministru al Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă.
„Totodată, în viitorul apropiat va fi aprobată o nouă formulă de finanțare per copil, iar statele de personal vor fi revizuite în așa fel, încât să permită angajarea specialiștilor de care au nevoie instituțiile preșcolare – logopezi, psihologi etc. Grădinițele vor avea dreptul de a trece la autogestiune financiară”, a precizat ministrul.
În cadrul aceleiași conferințe, Dan Perciun s-a referit la prioritățile MEC în domeniul sportului.
„Voi propune majorarea bugetului destinat finanțării sportului de performanță (alocații către federațiile sportive naționale), dar și sporirea cuantumului alocațiilor pentru hrană și alimentației pentru sportivi, majorarea cuantumului premiilor pentru performanțele deosebite obținute la competițiile sportive. În viitorul apropiat vor fi dezvoltate mai multe proiecte pentru îmbunătățirea infrastructurii sportive, inclusiv prin renovarea mai multor săli și terenuri de sport”, a dat asigurări Perciun.
Ministrul Educației și Cercetării s-a referit și la dezvoltarea infrastructurii de tineret. „Vor fi create Centre de Inovație Socială pentru tineret în trei regiuni ale R. Moldova. Rețeaua Centrelor de tineret va fi extinsă astfel ca să ajungă în toate unitățile administrativ teritoriale.
Pe domeniul cercetării, va fi aprobat un program național specializat, vor fi schimbate mecanismele de finanțare instituțională, vor exista programe de sprijin pentru tinerii cercetători, dezvoltarea competențelor de cercetare a tinerilor de pe băncile liceului, creșterea finanțării pentru cercetare”, a conchis sursa citată.
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















