21:40:26 18.09.2025
Stiri

În Duma de Stat a Rusiei s-a cerut ÎNCETAREA „operațiunii militare speciale” și declararea unui război împotriva Ucrainei. „Nu mai există linii roşii. E necesar de DISTRUS facilităţile de comunicaţii din Ucraina”

Actualitate 02.03.2023 18:22 Vizualizări2338
În Duma de Stat a Rusiei s-a cerut ÎNCETAREA „operațiunii militare speciale” și declararea unui război împotriva Ucrainei. „Nu mai există linii roşii. E necesar de DISTRUS facilităţile de comunicaţii din Ucraina”

Evenimentele din Rusia încep să se precipite în jurul incidentului cu presupușii „sabotori ucraineni” din regiunea Briansk, scrie news.ru. Un membru al Comitetului de Apărare al Dumei de Stat, Viktor Sobolev, a cerut încetarea „operațiunii speciale” și declararea războiului Ucrainei.

El susţine că „nu mai există linii roşii” şi solicită distrugerea facilităţilor de comunicaţii din Ucraina. Sobolev insistă că războiul ar fi trebuit declarat mai devreme și solicită întărirea liniilor defensive în teritoriile ocupate în Ucraina.

La rândul său, liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, cere „cel mai dur răspuns posibil”. În special, el solicită „bombardarea tuturor punctelor asociate cu acest atac, chiar dacă acestea sunt situate în apropierea unor obiecte civile” și introducerea legii marțiale în unele regiuni ale Federației Ruse.

Reamintim că joi, 2 martie, presa rusă a raportat că echipe de sabotori ucraineni ar fi pătruns în regiunea Briansk și ar fi început o luptă cu forțele de securitate ruse în satul Sușani. Ulterior, a apărut o declarație a FSB, în care se afirma că „un localnic a murit în urma atacului”.

Vladimir Putin a declarat incidentul drept „atac terorist”.

Între timp, Biroul Președintelui Ucrainei a numit declarațiile părții ruse evenimentele din regiunea Briansk ca fiind false. Mihail Podolyak, consilier al șefului OP, a spus că ceea ce s-a întâmplat a fost fie o înscenare, fie acțiuni a partizanilor ruși.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte