IMPORTANT pentru părinți! Se schimbă metodologia de înscriere a copiilor în clasa I
1912
Metodologia de înscriere a copiilor în clasa I a fost modificată pentru a asigura incluziunea tuturor copiilor.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, noua metodologie oferă posibilități de înscriere în clasa I a copiiilor cetățenilor Republicii Moldova din diasporă, cetățenilor UE, celor străini și refugiați, inclusiv a copiilor cu cerințe educaționale speciale.
De asemenea, copiii cu cerințe educaționale speciale vor beneficia de o perioadă de tranziție de la învățământul preșcolar la învățământul primar în funcție de recomandările specialiștilor structurilor teritoriale de asistență psihopedagogică din cadrul Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică (CRAP).
Procesul de tranziție se va desfășura în trei etape succesive - organizarea procesului de tranziție; înscrierea copiilor în clasa I; monitorizarea adaptării copilului la mediul școlar.
Totodată, copiii cu cerințe educaționale speciale sau dizabilități, pentru care nu pot fi asigurate condițiile necesare pentru incluziunea educațională în școala din localitate, vor putea fi înscriși în instituțiile de învățământ care dispun de condițiile necesare, la solicitarea părinților.
Noile modificări mai prevăd, pentru instituțiile cu profil de arte și sport, realizarea probelor de aptitudini în perioadele indicate și aprobate în orarul de înscriere a copiilor în clasa I.
12.01.2026
08:28
491
Senatori americani avertizează: anexarea Groenlandei de către SUA ar duce la destrămarea NATO
12.01.2026
07:55
389
Horoscopul zilei 12.01.2026
12.01.2026
06:32
403
Noi atacuri cu drone ruseşti asupra Kievului: explozii, incendii şi mii de locuinţe încă fără căldură în gerul nopţii
11.01.2026
18:27
705
Vreme rece și ninsori slabe în Republica Moldova, 12–18 ianuarie 2026
11.01.2026
15:42
833
Trump avertizează Cuba: încheiați un acord cu SUA sau rămâneți fără petrol și bani
11.01.2026
15:10
744
Bilanț sângeros în Iran: aproape 200 de morți la proteste, internet tăiat și amenințarea blocării terminalelor Starlink pentru izolarea totală a țării
11.01.2026
10:03
863
România, în urmă în relația cu SUA. Iulia Joja: Nicușor Dan obține vizită la Casa Albă doar dacă vine cu propuneri concrete și voință politică
11.01.2026
08:10
676
Horoscopul zilei 11.01.2026
11.01.2026
06:43
942
Atac cu drone ucrainene la Voronej: patru răniți și clădiri avariate în sudul Rusiei
11.01.2026
00:21
909
Armata SUA lovește ținte ISIS în Siria, în represalii după uciderea a doi soldați americani
10.01.2026
20:30
1026
Ger accentuat și vânt mai puternic în Republica Moldova, duminică 11.01.2026
10.01.2026
12:00
1037
Atac cu drone ucrainene provoacă incendiu la un depozit de petrol din regiunea Volgograd
12.01.2026
08:28
438
Senatori americani avertizează: anexarea Groenlandei de către SUA ar duce la destrămarea NATO
12.01.2026
07:55
361
Horoscopul zilei 12.01.2026
12.01.2026
06:32
379
Noi atacuri cu drone ruseşti asupra Kievului: explozii, incendii şi mii de locuinţe încă fără căldură în gerul nopţii
11.01.2026
18:27
696
Vreme rece și ninsori slabe în Republica Moldova, 12–18 ianuarie 2026
11.01.2026
15:42
816
Trump avertizează Cuba: încheiați un acord cu SUA sau rămâneți fără petrol și bani
11.01.2026
15:10
733
Bilanț sângeros în Iran: aproape 200 de morți la proteste, internet tăiat și amenințarea blocării terminalelor Starlink pentru izolarea totală a țării
11.01.2026
10:03
844
România, în urmă în relația cu SUA. Iulia Joja: Nicușor Dan obține vizită la Casa Albă doar dacă vine cu propuneri concrete și voință politică
11.01.2026
08:10
669
Horoscopul zilei 11.01.2026
11.01.2026
06:43
935
Atac cu drone ucrainene la Voronej: patru răniți și clădiri avariate în sudul Rusiei
11.01.2026
00:21
901
Armata SUA lovește ținte ISIS în Siria, în represalii după uciderea a doi soldați americani
10.01.2026
20:30
1020
Ger accentuat și vânt mai puternic în Republica Moldova, duminică 11.01.2026
10.01.2026
12:00
1031
Atac cu drone ucrainene provoacă incendiu la un depozit de petrol din regiunea Volgograd
10.01.2026
10:27
1070
Washingtonul respinge drept „delirante” acuzațiile Iranului privind implicarea SUA în protestele de stradă
10.01.2026
08:34
926
Horoscopul zilei 10.01.2026
10.01.2026
08:03
976
Atacurile masive asupra Kievului forțează o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate ONU luni
10.01.2026
06:40
1261
Zelenski avertizează: racheta Oreşnik folosită de Rusia împotriva Ucrainei este o provocare comună pentru Varşovia, Bucureşti, Budapesta şi alte capitale europene
10.01.2026
06:24
1011
Zelenski acuză Rusia că folosește gerul pentru a distruge instalațiile energetice ale Ucrainei
10.01.2026
02:44
981
Marea Britanie investește 200 de milioane de lire pentru pregătirea trupelor în vederea unei posibile misiuni multinaționale în Ucraina
10.01.2026
00:01
1282
Macron decalează summitul G7 pentru a-i face loc lui Trump, care îşi serbează 80 de ani cu lupte MMA la Casa Albă
09.01.2026
22:03
1353
Medvedev justifică atacul cu racheta „Oreşnik” asupra Ucrainei ca „injecţie cu haloperidol” şi cere capturarea cancelarului german Friedrich Merz
09.01.2026
20:36
1128
Răcire accentuată și episoade de ninsoare în Republica Moldova, sâmbătă 10.01.2026
09.01.2026
19:59
1061
Hotelul Majestic din Cannes, evacuat după un incendiu izbucnit la spa: peste 400 de persoane scoase din clădire, fără victime
09.01.2026
17:19
1168
Meloni cere reluarea dialogului Europei cu Rusia, dar respinge revenirea rapidă a Moscovei în G8
09.01.2026
15:05
1395
Detalii terifiante despre ASASINAREA în Veneția a moldoveanului Sergiu Țărnă. Ucigașul ar fi un POLIȚIST: „A fost o execuție. Împușcătura a fost trasă de la mică distanță, iar bietul tânăr de 25 de ani nu a avut nicio șansă...”
09.01.2026
14:56
1447
Tânăr din Chișinău, condamnat pentru escrocherii cu criptomonede de peste 700 000 de lei
Senatori americani avertizează: anexarea Groenlandei de către SUA ar duce la destrămarea NATO
Horoscopul zilei 12.01.2026
Noi atacuri cu drone ruseşti asupra Kievului: explozii, incendii şi mii de locuinţe încă fără căldură în gerul nopţii
Vreme rece și ninsori slabe în Republica Moldova, 12–18 ianuarie 2026
1 MDL
1 EUR
19.77
1 USD
16.98
1 RON
3.89
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














