Igor Grosu, despre tăcerea Tiraspolului privind ajutorul de 60 mln de euro oferit cetățenilor din stânga Nistrului: „Așteaptă indicații – vor să stea și în căldură, dar să nu supere nici stăpânul. Rândunica poate zbura înapoi în dreapta Nistrului”
9072
Autoritățile separatiste de la Tiraspol vor să stea la călduț și în confort pe banii Uniunii Europene, dar în același timp să nu-și supere stăpânii de la Moscova, a declarat astăzi spicherul Parlamentului, Igor Grosu, vizavi de tăcerea liderilor separatiști de peste Nistru privind ajutorul de 60 de milioane de euro promis de Bruxelles și condiționalitățile formulate de Chișinău pentru accesarea banilor după 10 februarie.
Potrivit lui Grosu, așa-zișii lideri de la Tiraspol trag de timp, chiar dacă știu că ajutorul de urgență de 20 de milioane e pe cale să se epuizeze.
„Ei se consultă... Bineînțeles că nu cu mine. Așteaptă indicații. Ei sunt în situația: vrei să stai și în căldură, dar să nu superi nici stăpânul. E bine la cald, două-trei zile s-au dezmorțit și oamenii, și articulațiile, dar și atmosfera din case, instituțiile publice. Este un lucru bun, e ceva foarte corect. Dar trebuie să respecți și niște lucruri”, a menționat astăzi Grosu.
În opinia spicherului, faptul că s-a permis difuzarea postului „Moldova 1” în rețelele de cablu din Transnistria e un lucru bun, însă există și alte condiționalități pe care urmează să și le asume regimul separatist.
„Faptul că a ajuns acolo Moldova 1... vorba aia, e bine că a ajuns. Cu o rândunică nu faci primăvară... Așa cum a zburat acolo, ea poate fi trimisă înapoi. Noi suntem oameni maturi, vom monitoriza atent cum este folosit acest ajutor umanitar necesar și firesc. Dar asta nu în detrimentul lucrurilor fundamentale. Oamenii ținuți ilegal acolo în pușcării trebuie eliberați de acest regim. Și nu doar. Sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le îndeplinească”, a punctat Igor Grosu.
Amintim că, la finele lunii ianuarie, UE a acordat un ajutor de urgență de 20 de milioane de euro pentru cetățenii din Transnistria, după ce „Gazprom” a oprit livrările de gaze la 1 ianuarie curent. Astfel, începând cu 1 februarie, în regiune au început să fie livrate gaze procurate din acest ajutor. Ulterior, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a declarat la Chișinău că UE vine cu o ofertă suplimentară de a aloca 60 de milioane de euro pentru a acoperi necesitățile energetice ale regiunii până la mijlocul lui aprilie. Asta ar acoperi 70% din consumul social pe care regiunea l-a avut până la criză. Dar asistența va fi condiționată de câteva lucruri pe care trebuie să și le asume regiunea transnistreană.
Astfel, Tiraspolul trebuie să întreprindă acțiuni concrete prin care se respectă drepturile omului și libertățile fundamentale în regiune și care trebuie convenite cu Guvernul R. Moldova până a fi valorificat ajutorul.
De asemenea, Tiraspolul trebuie să actualizeze treptat tarifele la energie la prețurile de piață pentru consumatorii din regiune. Companiile mari care exportă produse vor trebui să achite prețurile de piață pentru energie. Totodată, din pachetul de sprijin trebuie să fie excluși consumatori industriali cu un consum mare de energie.
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
















