02:57:57 26.11.2025
Stiri

Iată MOTIVUL pentru care divorţează cele mai multe cupluri

Știri 10.03.2015 08:21 Vizualizări1476
Iată MOTIVUL pentru care divorţează cele mai multe cupluri doctorulzilei.ro

Căsătoriile se încheie mai des printr-un divorţ dacă soţiile sunt acelea care se îmbolnăvesc şi sunt diagnosticate cu o maladie gravă, întrucât soţii nu pot face faţă acestor situaţii dificile, potrivit unui studiu realizat de Universitatea de Stat din Iowa, informează dailymail.co.uk, citat de dosctorulzilei.ro.

Cercetătorii americani au descoperit că rata divorţurilor este cu şase procente mai mare dacă soţia este aceea care se îmbolnăveşte, în comparaţie cu situaţiile în care ele rămân sănătoase.

În schimb, starea de sănătate a soţilor nu a influenţat riscul de divorţ în cazul cuplurilor monitorizate.

În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au monitorizat 2 701 căsnicii pe parcursul a aproape două decenii. La începutul studiului, cel puţin unul dintre partenerii din fiecare cuplu trebuia să fie în vârstă de peste 51 de ani.

Până la finalul studiului, 32% dintre cuplurile monitorizate au divorţat, iar pentru 24% dintre ele unul dintre parteneri a rămas văduv sau văduvă.

Divorţul a fost mai frecvent întâlnit în cazul cuplurilor mai tinere, iar decesele mai frecvente în cazul cuplurilor mai vârstnice.

Amelia Karraker, profesor la Iowa State University, coordonatoarea studiului, spune că bolile îşi pun adeseori o amprentă serioasă asupra cuplurilor, în principal din cauza motivelor financiare, şi pot să ducă la divorţ.

Soţiile care sunt sănătoase sunt adeseori principalul furnizor de servicii medicale în cuplu şi îşi asumă responsabilitatea exclusivă de a se ocupa de sarcinile gospodăreşti. În multe situaţii, ele sunt de asemenea singurele care aduc bani în casă.

De asemenea, calitate serviciilor de îngrijire medicală reprezintă un factor major.

Soţiile sunt adeseori mai puţin satisfăcute de îngrijirile medicale pe care le primesc de la soţii lor.

Bărbaţii, în special cei în vârstă, nu au fost educaţi pentru a furniza servicii de îngrijiri medicale în acelaşi fel în care au fost educate femeile.

Alte studii au evidenţiat în trecut faptul că femeile şi bărbaţii căsătoriţi au o sănătate fizică şi mintală mai bună.

Pe de altă parte, studiul condus de Amelia Karraker arată că bolile le pun pe femei în faţa riscului de a-şi pierde acele beneficii medicale aduse de căsnicie.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
25.11.2025 08:14 611 Horoscopul zilei 25.11.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.81 1 USD 17.19 1 RON 3.89 1 RUB 0.22 1 UAH 0.41
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte