Mănânci parizer sau crenvurşti? Iată cât de PERICULOASE sunt mezelurile
2082
libertatea.ro
Românii sunt înnebuniţi după mezeluri, arată un studiu recent, peste 60% consumând cel puţin o dată pe săptămână astfel de produse. Nutriţioniştii şi medicii avertizează însă că mezelurile de pe piaţa românească sunt, în mare parte, de proastă calitate şi recomandă studierea etichetei înainte de a face cumpărături.
Crenvurştii - De departe cel mai popular produs, mai ales în rândul copiilor, crenvurştiul este pe cât de gustos, pe atât de nesănătos, conform medicilor. Acest tip de produs conţine, în cea mai mare parte, tocătură de oase, tendoane, pieliţe (cu risc uriaş de a fi contaminate cu salmonella) şi grăsime.
Kaizerul - Straturile pe care le analizează orice român atunci când îşi alege bucata din vitrină sunt, la cele mai multe produse, unite între ele cu o soluţie lipicioasă. Mai mult, kaizerul este injectat cu soluţii care conţin sare, gelifianţi pentru reţinerea apei, coloranţi pentru aspectul de proaspăt, conservanţi, agenţi de potenţare a gustului şi aromei. Toate aceste ingrediente duc la boli cronice foarte grave.
Parizerul - Ieftin, acest fel de mezel e cumpărat mai ales de cei cu venituri mici - arată un studiu de consum. Parizerul conţine oase măcinate, slănină şi şorici, făină de soia, coloranţi şi potenţiatori de gust. Din cauza amidonului şi a fibrelor din soia, care îi conferă starea de saţietate, este greu de digerat şi face rău mucoasei gastrice.
Salamul - Fie că e de vară, crud, uscat, afumat, analizaţi etichetele când alegeți un astfel de produs. În general, salamurile conţin 60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară - adică ceea ce se poate prelucra din picioare şi gât - sare, boia, aditivi care doar imită gusturile condimentelor, făină de soia 20%, antioxidanţi, nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr. Toate se amestecă în malaxoare şi se ambalează în membrane artificiale. Creşte riscul de boli de inimă, degenerative şi de afecţiuni pulmonare.
Lebărul (lebarwurst) - Acest produs conţine carne de la capul de porc în proporţie de 62%, slănină 7%, inimă, rinichi, splină 15%, ficat 16%. Se adaugă supa rezultată după fierberea capului, condimente, ceapă fiartă, zahăr şi sare. În malaxor se adaugă aditivi, coloranţi, antioxidanţi, amidon de cartofi. Consumul îndelungat duce la afecţiuni neurodegenerative, susţin unii medici.
Cârnaţii - Dacă nu-i faci în casă, din lipsă de timp sau de pricepere, ai grijă ce cumperi. Cei din comerţ, fabricaţi industrial, conţin carne de porc doar 60%, cu slănină şi şorici, proteină vegetală din soia, apă, sare, condimente şi arome naturale, stabilizatori, antioxidanţi, nitrit de sodiu, potenţiator de gust, zaharuri (lactoză,dextroză), conservanţi: nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu. Nitritul de sodiu previne creşterea bacteriei ce cauzează botulismul, măreşte timpul de valabilitate a produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnurilor procesate şi dă o aromă specifică. La fel ca şi în celelalte cazuri, consumul constant duce la boli de inimă şi de stomac.
Sursa: Libertatea
25.11.2025
15:26
36
Eugeniu Osmochescu accentuează colaborarea Republicii Moldova cu UNIDO pentru modernizarea industrială și digitalizarea economiei
25.11.2025
15:08
83
CJUE obligă statele UE să recunoască căsătoriile gay realizate legal în alte țări membre
25.11.2025
14:02
582
ULTIMA ORĂ // Imagini EXCLUSIVE cu drona de producție RUSEASCĂ căzută la Cuhureștii de Jos, raionul Florești: Are o greutate de până la 18 kg, iar distanța de zbor e de 600 km
25.11.2025
13:50
321
Soluții urgente pentru școlile aglomerate din Chișinău: MEC oferă clădiri și fonduri pentru extinderea capacității educaționale
25.11.2025
13:50
334
„Să lase la o parte fițuicile trimise de un stat străin și să se gândească la securitatea familiilor din R. Moldova”. Spicherul Grosu, REPLICĂ pentru „portavocea” Kremlinului
25.11.2025
13:19
376
Evacuare de urgență în Cuhureștii de Jos după prăbușirea unei drone, România intensifică măsurile aeriene
25.11.2025
12:17
444
Trimisul lui Putin la Chișinău, convocat la MAE în legătură cu PRĂBUȘIREA unei drone la Cuhureștii de Jos, raionul Florești
25.11.2025
12:08
359
Macron clarifică: Franța nu va trimite tinerii să lupte în Ucraina, deși subliniază nevoia de consolidare a legăturii armată-națiune
25.11.2025
12:01
540
Dodon și Victoria Furtună au dat VERDICTUL în privința dronei căzute pe o casă din raionul Florești: „A fost așezată pe acoperiș… Cum poate o dronă cu EXPLOZIBIL să aterizeze pe ardezie fără niciun fel de distrugere?”
25.11.2025
11:56
277
13.500 de studenți învață despre integritatea academică într-o campanie națională ambițioasă
25.11.2025
14:02
439
ULTIMA ORĂ // Imagini EXCLUSIVE cu drona de producție RUSEASCĂ căzută la Cuhureștii de Jos, raionul Florești: Are o greutate de până la 18 kg, iar distanța de zbor e de 600 km
25.11.2025
13:50
261
Soluții urgente pentru școlile aglomerate din Chișinău: MEC oferă clădiri și fonduri pentru extinderea capacității educaționale
25.11.2025
13:50
219
„Să lase la o parte fițuicile trimise de un stat străin și să se gândească la securitatea familiilor din R. Moldova”. Spicherul Grosu, REPLICĂ pentru „portavocea” Kremlinului
25.11.2025
13:19
324
Evacuare de urgență în Cuhureștii de Jos după prăbușirea unei drone, România intensifică măsurile aeriene
25.11.2025
12:17
406
Trimisul lui Putin la Chișinău, convocat la MAE în legătură cu PRĂBUȘIREA unei drone la Cuhureștii de Jos, raionul Florești
25.11.2025
12:08
315
Macron clarifică: Franța nu va trimite tinerii să lupte în Ucraina, deși subliniază nevoia de consolidare a legăturii armată-națiune
25.11.2025
12:01
425
Dodon și Victoria Furtună au dat VERDICTUL în privința dronei căzute pe o casă din raionul Florești: „A fost așezată pe acoperiș… Cum poate o dronă cu EXPLOZIBIL să aterizeze pe ardezie fără niciun fel de distrugere?”
25.11.2025
11:56
256
13.500 de studenți învață despre integritatea academică într-o campanie națională ambițioasă
25.11.2025
10:54
380
Eugeniu Osmochescu promovează la UNIDO modernizarea industrială și tranziția către energia verde în Republica Moldova
25.11.2025
10:27
320
Societatea civilă participă activ în licitațiile pentru producerea energiei verzi în Moldova
25.11.2025
10:10
460
Dronele armatei lui Putin ÎNCALCĂ flagrant spațiul aerian al R. Moldova. ȘASE aparate de zbor au fost detectate astăzi în Dondușeni, Orhei, Tighina, Vadul lui Vădă și Florești
25.11.2025
09:59
592
FOTO // O dronă rusească, cu însemnul „Z”, a căzut pe ACOPERIȘUL unei construcții din localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești,
25.11.2025
08:14
467
Horoscopul zilei 25.11.2025
25.11.2025
07:07
432
Kiev sub atac: întreruperi de curent și apă în urma bombardamentelor rusești, o clădire avariată în districtul Dnipro și victime umane
25.11.2025
06:35
660
Presiuni americane asupra Ucrainei la negocierile din Geneva, dezvăluiri ale unui oficial
25.11.2025
04:52
557
Casa Albă confirmă: nicio întâlnire Zelenski-Trump săptămâna aceasta, dar speranțe pentru un acord de pace în Ucraina
25.11.2025
04:09
480
Șantierul Naval Damen În Fața Justiției: Acuzații de Încălcare a Sancțiunilor și Corupție în Olanda
25.11.2025
04:04
483
Kiev sub atac: explozii nocturne și apărare aeriană activată în întreaga Ucraină
25.11.2025
02:08
553
Zelenski pregătește discuții directe cu Trump privind planul de pace pentru Ucraina, avertizând asupra intențiilor Rusiei de a sabota procesul
24.11.2025
21:03
747
Ucraina revoluționează comunicarea mobilă cu lansarea serviciului Starlink direct-to-cell în Europa
24.11.2025
20:39
916
Schimbări de temperatură semnificative în Moldova pe 25 noiembrie 2025
24.11.2025
20:17
748
Kremlinul preferă planul de pace al lui Trump în detrimentul soluțiilor europene pentru Ucraina
24.11.2025
18:33
635
UNICEF și USMF lansează ghidul și platforma pentru intervenția timpurie în copilărie, sprijinind dezvoltarea armonioasă a celor mici în Moldova
24.11.2025
18:01
795
Merz solicită implicarea Rusiei în negocierile pentru pacea din Ucraina, în timp ce Trump și Putin par optimiști după discuțiile de la Geneva.
24.11.2025
17:54
571
Teatrul de Păpuși „Licurici” unește peste 300 de copii, inclusiv refugiați, prin activități de coeziune socială
ULTIMA ORĂ // Imagini EXCLUSIVE cu drona de producție RUSEASCĂ căzută la Cuhureștii de Jos, raionul Florești: Are o greutate de până la 18 kg, iar distanța de zbor e de 600 km
Soluții urgente pentru școlile aglomerate din Chișinău: MEC oferă clădiri și fonduri pentru extinderea capacității educaționale
„Să lase la o parte fițuicile trimise de un stat străin și să se gândească la securitatea familiilor din R. Moldova”. Spicherul Grosu, REPLICĂ pentru „portavocea” Kremlinului
Evacuare de urgență în Cuhureștii de Jos după prăbușirea unei drone, România intensifică măsurile aeriene
1 MDL
1 EUR
19.83
1 USD
17.17
1 RON
3.90
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














