Horoscop noiembrie 2022. Luna aceasta zodiile își schimbă planurile și își fac ordine în viață
1797
Chiar dacă nu suntem încă la final de an, fenomenele astronomice care au loc în ultimele luni ale anului 2022 reprezintă încheierea și procesarea tuturor evenimentelor de anul acesta. Astfel, zodiile vor începe să se vindece în luna noiembrie, pregătind cu tact începutul noului an.
Jupiter, planeta înțelepciunii și a sintezei, revine în Pești până pe 20 decembrie. Odată cu Jupiter, suntem oficial într-un nou ciclu de 12 ani, o epocă a eroilor și a artiștilor care aduc ceva nou acestei omenirii, iar Berbecii se bucură din plin de aceste oportunități. De asemenea, și Peștii vor învăța ceva nou, odată cu apariția lui Jupiter în viața lor. Aceștia vor îmbrățisa toate experiențele pe care le-au acumulat în ultimul timp și vor face o curățenie generală în viața lor, potrivit nylon.com.
Iată care sunt predicțiile din luna noiembrie pentru fiecare semn zodiacal!
Berbec
Berbecii trebuie să se regleze și să se reorienteze luna aceasta. Urmează o perioadă de recunoaștere pentru a fi pregătiți să lupte cu toate armele în noul an. În prima parte a lunii noiembrie, Berbecii analizează orice mișcare, își fac planuri și rezolvă din problemele care le-au dat bătăi de cap în ultima perioadă. Iar în a doua parte a lunii, nativii se întorc în forță și încep să-și pună în aplicare planurile pentru care au muncit atât de mult. Luna noiembrie aduce pentru Berbeci noi dorințe, idealuri și proiecte.
Taur
Eclipsa din 8 noiembrie din Taur îi va influența pe nativi. Acești vor analiza ce se întâmplă în viața lor în aceste momente și se vor gândi cine sunt oamenii pe care trebuie să-i mai păstreze și pe care trebuie să-i scoată din viața lor. În luna noiembrie, Taurii vor arăta cu adevărat cine sunt, pentru ce luptă și vor scoate, puțin câte puțin, armele lor cele mai letale. Schimbările din această perioadă sunt critice și de durată, iar Taurii nu trebuie să dea înapoi nicio clipă.
Gemeni
Gemenii încep deja pregătirea fizică pentru a avansa într-un nou ciclu creativ în 2023. Gemenii au nevoie luna aceasta de o retrospectivă a emoțiilor. Nativi trebuie să-și integreze în viața un instrument de sobrietate emoționantă pentru a răzbate provocările care vor veni. Stați fără grijă însă, pentru că, în a doua parte a lunii, Gemenii se vor liniști pe toate planurile și vor pleca într-o vacanță.
Rac
Luna noiembrie este perioada potrivită pentru Raci. Aceștia vor primi șansa să-și ia o pauză binemeritată, în care să-și traseze cursul așa cum vor. Racul va fi foarte răbdător în această perioadă și va reuși să-și îndeplinească obiectivele. Motivația și determinarea vor fi mari luna aceasta, așa că nu trebuie să le fie teamă să se apuce de ceva ce amână de foarte mult timp.
Leu
În noiembrie, Leii vor avea nevoie de multă relaxare. Nativii vor avea o stare de spirit deprimantă. Vor obosi și vor simți că se închid față de ceilalți. În același timp, ar trebui să se protejeze în această perioadă sumbră și să se îmbrace călduros, astfel încât să nu fie afectați de o boală, la care vor fi mai predispuși în noiembrie.
Fecioară
Luna noiembrie trezește în Fecioară capacitatea de a comunica. Nativii din zodia Fecioară vor deveni centrul atenției în compania prietenilor lor. Toți prietenii acestora vor fi bucuroși să le asculte opiniile și poveștile și vor câștiga simpatie de la mulți oameni. În această perioadă, vor fi foarte sinceri, ceea ce este un beneficiu și, în plus, vor putea găsi o modalitate de a-și exprima opinia fără să jignească pe nimeni.
Balanță
Balanțele vor avea simțul dreptății și capacitatea de a influența mediul înconjurător luna aceasta. Se vor afla în situații care trebuie gestionate cu mintea limpede și rațional, ceea ce va fi floare la ureche pentru nativi. În ceea ce privește viața sentimentală, în această perioadă, Balanțele vor fi complet sincere cu partenerul lor, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra relației. Balanțele trebuie să aibă grijă doar la formulare, pentru a nu îi răni inconștient pe cei din jur.
Scorpion
Luna noiembrie va scoate la iveală latura intelectuală a Scorpionilor, iar aceștia vor tânji după cunoaștere. Nu trebuie să se aștepte la nimic din partea lor în ceea ce privește activitățile fizice în această lună, însă, ar putea avea ceva succes în domeniul retoricii. De asemenea, memoria lor va fi foarte bună, așa că pot studia ceva destul de provocator, deoarece acum este o perioadă în care au capacitatea de a asimila foarte multe informații.
Săgetător
Săgetătorii ar putea simți luna aceasta o oarecare oboseală, poate chiar o puternică durere de cap. Acest lucru ar putea să le afecteze atât starea de spirit, cât și starea psihică. Aceștia au cea mai mare nevoie de înțelegere luna aceasta. De asemenea, va trebui să să odihnească, să nu se forțeze să facă ceva ce nu simt să facă în această lună și să-și acorde timp de odihnă.
Capricorn
Capricornii vor fi plini de fericire în luna noiembrie. Mintea lor va fi foarte creativă, așa că vor simți nevoia de a experimenta în multe aspecte ale vieții lor. Pot folosi această energie creativă și să își picteze pereții sau să-și redecoreze casa, lucruri pe care plănuiesc să le facă de ceva vreme. Această lună le va aduce multă energie pe care o pot folosi pentru a face sport.
Vărsător
În noiembrie, Vărsătorii nu își vor opri nici o clipă procesul de gândire. Vor începe să se gândească la viața lor, dar vor intra într-o bulă de gândire excesivă și le va fi greu să iasă de acolo. De asemenea, comunicarea cu prietenii i-ar putea ajuta, dar nu trebuie să se concentreze prea mult asupra problemelor lor, ci mai degrabă asupra faptului că au în jurul tău oameni extraordinari.
Pești
Peștii se pot relaxa în noiembrie pentru că nimic nu îi va deranja în această lună și se vor putea bucura din plin de viață. În această perioadă, cel mai bine ar fi să se concentreze asupra persoanelor apropiate. Datorită empatiei și bunăvoinței lor, aceștia vor putea ajuta pe oricine va avea nevoie, iar acest lucru le va încălzi inima. Un zâmbet pe fețele rudelor lor va fi esențial pentru Pești în această lună.
23.04.2026
12:55
59
Reguli noi pentru școlile private: sistem unitar de autorizare, acreditare și certificare a calității
23.04.2026
11:10
329
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
346
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
317
ULTIMA ORĂ // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
350
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
547
Horoscopul zilei 23.04.2026
23.04.2026
03:29
535
Tesla își urcă investițiile la 25 de miliarde de dolari pentru 2026, pariază masiv pe AI, roboți și Optimus
23.04.2026
02:50
537
Elon Musk recunoaște că milioane de șoferi Tesla au nevoie de upgrade hardware pentru adevăratul Full Self-Driving
23.04.2026
02:29
550
Google transformă Workspace într-un „intern” digital: noul Workspace Intelligence automatizează munca de birou cu Gemini
23.04.2026
00:21
626
Veniturile Tesla urcă în T1 pe fondul vânzărilor de mașini electrice și al boomului de abonamente FSD, în pofida livrărilor sub așteptări
23.04.2026
11:10
285
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
313
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
288
ULTIMA ORĂ // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
332
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
533
Horoscopul zilei 23.04.2026
23.04.2026
03:29
520
Tesla își urcă investițiile la 25 de miliarde de dolari pentru 2026, pariază masiv pe AI, roboți și Optimus
23.04.2026
02:50
523
Elon Musk recunoaște că milioane de șoferi Tesla au nevoie de upgrade hardware pentru adevăratul Full Self-Driving
23.04.2026
02:29
532
Google transformă Workspace într-un „intern” digital: noul Workspace Intelligence automatizează munca de birou cu Gemini
23.04.2026
00:21
610
Veniturile Tesla urcă în T1 pe fondul vânzărilor de mașini electrice și al boomului de abonamente FSD, în pofida livrărilor sub așteptări
23.04.2026
00:09
612
SpaceX își întărește profilul de gigant AI: cum a blocat finanțarea de 2 miliarde a Cursor cu o ofertă de preluare de 60 de miliarde de dolari
22.04.2026
23:27
536
Misiunea Artemis II demonstrează că internetul spațiu–Pământ prin laser poate fi extins ieftin la scară globală
22.04.2026
23:00
502
Google Cloud își lansează a opta generație de cipuri AI TPU pentru a reduce dependența de Nvidia
22.04.2026
22:49
572
Apple repară vulnerabilitatea din iOS prin care poliția putea recupera mesaje șterse din notificările iPhone
22.04.2026
21:41
515
Google transformă Chrome în coleg de muncă AI pentru companii, cu funcții auto browse și securitate sporită
579
Google aduce AI Overviews în Gmail la birou: rezumate inteligente din emailuri pentru utilizatorii Workspace
22.04.2026
20:19
578
Republica Moldova: 23 aprilie 2026 aduce încălzire și vânt alert
22.04.2026
20:06
567
Gigantul Rituals, victimă a unui atac cibernetic: datele personale ale milioane de clienți, compromise
22.04.2026
18:54
622
OpenAI se aliază cu Infosys pentru a accelera adoptarea instrumentelor de inteligență artificială în marile companii
22.04.2026
17:26
673
Serviciile britanice de informații: 100 de țări folosesc spyware capabil să spargă telefoane și computere
22.04.2026
17:09
745
Vladimir Plahotniuc, 19 ani de închisoare pentru conducerea unei organizații criminale și prejudiciu de peste 63 de milioane de dolari și euro statului
22.04.2026
16:54
626
Startupul 10x Science vrea să rezolve blocajul creat de avalanșa de medicamente generate de inteligența artificială
22.04.2026
16:42
690
Școala Profesională nr. 11 se transformă în centru social pentru persoane cu dizabilități, iar două colegii din Chișinău și Strășeni își schimbă statutul în centre de excelență
22.04.2026
14:39
932
Sentință ISTORICĂ // Vladimir Plahotniuc, condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”. Instanța a dispus și încasarea a 60 de MILIOANE de dolari din contul fostului lider PD. Ce i s-a incriminat
22.04.2026
14:35
754
Guvernul schimbă regulile pentru manualele școlare: accent pe calitate, utilizarea eficientă a fondului special și extinderea categoriilor de elevi care primesc gratuit manuale
22.04.2026
14:06
627
Ministerul Educației propune reguli clare pentru camerele video în grădinițe, cu accent pe siguranța copiilor și protecția datelor personale
22.04.2026
13:27
635
Cod galben de vânt – 23.04.2026, interval 09-21
Ministerul Educației propune reguli clare pentru camerele video în grădinițe, cu accent pe siguranța copiilor și protecția datelor personale
R. Moldova atinge un nivel record de 93% în implementarea reformelor UE. Guvernul instituie un control drastic asupra celor 1,9 miliarde de euro
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.25
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














