HARTĂ // Cum se votează în Chișinău: Rata de vot într-un sector a trecut de 50%. Buiucaniul se prezintă la urne cel mai slab


Aproape de ora 19.30, în capitala R. Moldova, Chișinău, au votat peste 300 de mii de alegători sau 47,68% din numărul celor înscriși în listele electorale.
Cei mai activi alegători sunt cei din sectorul Centru unde au ieșit la urne peste 37,8 mii de alegători sau 50,64%.
Sectorul Buiucani înregistrează cea mai slabă prezență la vot - 43,89 de mii de oameni au ieșit la urne sau 43,89%.
În sectorul Râșcani au votat deja 48,9% sau peste 58,3 mii de alegători, în suburbii - 47,1% sau peste 57,5 mii, la Botanica - 47% sau aproape 65 de mii, iar la Ciocana - 46,51% sau aproape 45 de mii de alegători.
Și în Chișinău cei mai activi votanți sunt cei cu vârste între 56 și 70 de ani - 30,6%, urmați de cei cu vârste între 41 și 55 de ani - 27,9%. Alegătorii de 26 - 40 de ani constituie 24,65%, bătrânii de peste 71 de ani - 8,65%, iar tinerii de până în 25 de ani - 8,13%.









































































