Hamas refuză orice capitulare: Luptătorii din Rafah nu se vor preda sub nicio formă
1282
Aripa armată a grupării Hamas a anunțat duminică că luptătorii retrași în zona Rafah din Gaza, controlată de Israel, nu se vor preda sub nicio formă. Ei fac apel la mediatorii internaționali să găsească o soluție pentru a preveni o escaladare care ar putea pune în pericol armistițiul de acum o lună.
Surse apropiate de eforturile de mediere au menționat că există o propunere ca luptătorii să predea armele în schimbul mutării lor în alte regiuni ale enclavei. Mediatorii egipteni propun ca, în schimbul trecerii în siguranță, aceștia să predea armele Egiptului și să dezvăluie informații despre tunelurile din zonă, pentru ca acestea să fie distruse, conform unui oficial egiptean din domeniul securității.
Brigăzile Al-Qassam, aripa militară a Hamas, acuză Israelul de provocarea luptătorilor care, spun ei, doar se apărau. „Inamicul trebuie să ştie că ideea de capitulare şi predare de bunăvoie nu există în dicţionarul Brigăzilor Al-Qassam”, afirmă gruparea. Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, consideră că propunerea poate fi un punct de plecare pentru un proces mai amplu de dezarmare a forțelor Hamas din Gaza.
De asemenea, Brigăzile Al-Qassam nu au comentat direct despre negocierile privind luptătorii aflați în Rafah, dar sugerează că această criză ar putea pune în pericol încetarea focului. „Îi punem pe mediatori în faţa responsabilităţilor lor, iar aceştia trebuie să găsească o soluţie pentru a asigura continuarea armistiţiului şi pentru a împiedica inamicul să folosească pretexte slabe pentru a o încălca şi a exploata situaţia ca să vizeze civili nevinovaţi din Gaza”, au declarat ei.
De la implementarea încetării focului, negociată de Statele Unite, în Gaza pe 10 octombrie, cel puțin două atacuri au avut loc în zona Rafah asupra forțelor israeliene, vizând Hamas. Grupul militant a negat orice responsabilitate. Rafah a fost locul celor mai grave conflicte de la încetarea focului, trei soldați israelieni fiind uciși, iar răspunsurile israeliene au cauzat moartea a zeci de palestinieni.
În altă ordine de idei, Brigăzile Al-Qassam au anunțat că vor preda duminică, la ora 14:00, cadavrul soldatului israelian Hadar Goldin, decedat în 2014. Potrivit armatei israeliene, Hadar Goldin a murit la vârsta de 23 de ani, la 1 august 2014, în cursul unei misiuni cu unitatea sa de recunoaștere într-un tunel lângă Rafah. De la încetarea focului, Hamas a returnat rămășițele a 23 dintre cei 28 de ostatici decedați, însă Israelul acuză gruparea că tergiversează întreg procesul.
Între timp, Israelul a predat Gazei trupurile a 300 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătății din teritoriu. Duminică, autoritățile locale din domeniul sănătății au raportat uciderea unui bărbat într-un atac aerian israelian în Bani Suhaila, în sudul enclavei, aproape de Khan Younis. Nu a existat un comentariu imediat din partea armatei israeliene.
Din datele israeliene, militanții conduși de Hamas au capturat 251 de ostatici în atacurile din 7 octombrie 2023 și au ucis alte 1.200 de persoane. În replică, ofensiva de represalii a Israelului a dus la moartea a aproape 69.000 de palestinieni, conform oficialilor din domeniul sănătății din enclavă.
08.02.2026
11:41
163
Suspectul în împuşcarea generalului rus Vladimir Alexeiev, reţinut în Dubai şi extrădat la Moscova
08.02.2026
08:41
331
Horoscopul zilei 08.02.2026
07.02.2026
22:17
714
Administraţia Trump convoacă la Washington prima reuniune a Consiliului pentru Pace. România, invitată să devină stat membru fondator
07.02.2026
21:10
615
Ninsoare slabă și cer închis duminică, 8 februarie 2026, în Republica Moldova
07.02.2026
15:59
688
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
624
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
07.02.2026
13:37
784
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
688
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
799
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
803
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
717
Horoscopul zilei 07.02.2026
08.02.2026
08:41
311
Horoscopul zilei 08.02.2026
07.02.2026
22:17
690
Administraţia Trump convoacă la Washington prima reuniune a Consiliului pentru Pace. România, invitată să devină stat membru fondator
07.02.2026
21:10
602
Ninsoare slabă și cer închis duminică, 8 februarie 2026, în Republica Moldova
07.02.2026
15:59
677
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
617
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
07.02.2026
13:37
776
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
677
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
792
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
797
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
711
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
794
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
654
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
889
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
1131
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
1327
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
997
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
922
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
1080
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
1027
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
06.02.2026
17:58
1029
Rusia condiționează negocierile nucleare multilaterale de participarea Marii Britanii și Franței, în timp ce SUA presează China, iar Beijingul refuză
06.02.2026
16:51
911
Moldova lansează platforma www.studyin.md pentru a atrage mai mulți studenți străini în universitățile sale
06.02.2026
16:12
936
Cuplu ucis în propria casă și copil rănit în atacurile cu drone rusești din Zaporojie: 517 lovituri în 15 localități, adăpost de câini și mii de consumatori lăsați fără curent
06.02.2026
14:54
895
Moscova și Kiev continuă negocierile „foarte complexe, dar constructive” de la Abu Dhabi, după primul schimb de prizonieri din octombrie
962
Procuratura Generală își trasează prioritățile pentru 2026: consolidarea procuraturilor teritoriale, specializarea procurorilor și protejarea drepturilor omului
06.02.2026
12:19
1053
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
Horoscopul zilei 08.02.2026
Administraţia Trump convoacă la Washington prima reuniune a Consiliului pentru Pace. România, invitată să devină stat membru fondator
Ninsoare slabă și cer închis duminică, 8 februarie 2026, în Republica Moldova
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














