Guvernul Chicu se vede la cârma R. Moldova până în anul 2023 și promite salarii de 12 700 de lei pe lună
2033
Guvernul condus de Ion Chicu a aprobat astăzi un Plan de acțiuni al Executivului pentru anii 2020-2023 care prevede circa 1 000 de măsuri pentru crearea locurilor de muncă, atragerea investitorilor, asigurarea respectării drepturilor omului, libertății mass-media, protecția mediului, dar și dezvoltarea regională și a infrastructurii din R. Moldova.
Premierul Ion Chicu a anunțat că, până în 2023, produsul intern brut (PIB) va crește cu 8,3%, iar cheltuielile bugetului public național vor crește cu 56,7%, cheltuielile pentru educație cu 63,3%, iar cele pentru sănătate cu 61,5 %, în 2023 față de 2019.
Totodată, Ion Chicu a precizat că salariul mediu pe economie va crește cu 52,7% și va reprezenta 11 200 de lei până în 2023, iar salariul în sectorul public va constitui 12 700 de lei, cu 58,6 mai mare decât la momentul actual.
„Puteți să judecați după acțiunile incluse în acest plan că este o asumare foarte ambițioasă. Multe acțiuni vizează ajustarea legislației noastre la standardele europene, politici economice care vor contribui la îmbunătățirea climatului de afaceri, creșterea economică pe care ne-o dorim și care stă la baza creșterii bunăstării populației, asta fiind obiectivul nostru principal”, a delcarat Chicu.
19.12.2025
18:49
465
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
16:25
536
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
14:55
621
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
13:55
577
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
10:01
648
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
18.12.2025
18:48
695
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
880
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
18.12.2025
18:12
714
Ministerul Dezvoltării finalizează planul pentru sprijinirea antreprenoriatului până în 2027
18.12.2025
13:23
897
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
18.12.2025
12:24
992
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
19.12.2025
23:26
341
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
621
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
472
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
491
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
459
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
525
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
787
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
550
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
464
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
527
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
652
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
618
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
559
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
593
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
575
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
748
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
654
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
561
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
599
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
557
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
597
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
589
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
645
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
636
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
670
Horoscopul zilei 19.12.2025
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














