Guinness: Câți ani a împlinit cel mai bătrân câine din lume
2460
Getty
Bobi, un câine portughez care a fost declarat cel mai bătrân câine din lume de Guinness World Records în februarie, a sărbătorit joi 31 de ani, potrivit unui comunicat de presă al Guinness, citat de CNN.
Familia lui Bobi i-a organizat sâmbătă o petrecere acasă, în satul Conqueiros din sudul Portugaliei. Înainte de aniversare, proprietarul său, Leonel Costa, a declarat pentru Guinness că va fi vorba despre o petrecere „foarte tradițională”, dar că sunt invitate peste 100 de persoane și că va fi prezentă și o trupă de dans urmează să concerteze. Bobi s-a bucurat de multă atenție de când a fost încoronat cel mai bătrân câine din lume.
„Au fost interesați mulți jurnaliști, iar mulți oameni vin din toată lumea să facă o poză cu Bobi”, a spus el.
Bobi este un Rafeiro do Alentejo de rasă pură - o rasă care are o speranță medie de viață între 12 și 14 ani. Bobi și-a trăit toată viața alături de familia Costa în satul Conqueiros, aflat în apropiere de coasta de vest a Portugaliei. La naștere a mai avut trei frați. Leonel Costa, care avea la acea vreme opt ani, a declarat ca părinții săi aveau prea multe animale și au fost nevoiți sa eutanasieze cățeii, însă Bobi a scăpat.
Leonel și frații săi au ținut secretă existența câinelui față de părinții lor, până când acesta a fost descoperit în cele din urmă și a devenit parte din familie, care îl hrănește cu aceeași mâncare pe care o mănâncă și ei.
„Între o conservă de hrană pentru animale și o bucată de carne, Bobi nu ezită și alege mâncarea noastră”, a declarat Costa. În afară de o sperietură în 2018, când a fost spitalizat după ce s-a prăbușit brusc din cauza unor dificultăți de respirație, Leonel Costa spune că Bobi s-a bucurat de o viață relativ lipsită de probleme și crede că secretul longevității sale este „mediul calm și liniștit” în care trăiește.
Mama lui Bobi a trăit până la vârsta de 18 ani.
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















