Granturi de până la un milion de dolari pentru fermele din R. Moldova: Bani pentru construcția și modernizarea exploatațiilor zootehnice, dotarea acestora cu echipamente performante sau dezvoltarea infrastructurii de procesare a laptelui și cărnii
3101
Fermierii din R. Moldova specializați în creșterea bovinelor, ovinelor și caprinelor pentru producția de lapte, carne și activități mixte pot obține granturi de până la un milion de dolari, în cadrul celui cel de-al treilea apel al AGGRI, un proiect care sprijină modernizarea fermelor zootehnice.
Dosarele pot fi depuse începând de joi, 26 decembrie, și până pe 4 aprilie 2025.
Pentru a beneficia de granturi, solicitanții trebuie să fie fermieri individuali sau grupuri de producători, înregistrați și activi pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți, să fie deținători legali ai bunurilor implicate în investiție, să prezinte un plan de afaceri viabil pe o perioadă de 5 ani și să demonstreze existența unei cofinanțări de minimum 50% din valoarea investiției eligibile, prin resurse proprii, credite bancare sau alte surse.
„Fondurile sunt destinate pentru susținerea investițiilor în dezvoltarea și modernizarea sectorului zootehnic. Banii pot fi utilizați pentru construcția și modernizarea exploatațiilor zootehnice, dotarea acestora cu utilaje și echipamente tehnologice performante, precum și pentru dezvoltarea infrastructurii de procesare a laptelui și cărnii. De asemenea, sunt eligibile investițiile în infrastructura tehnologică necesară, inclusiv în sisteme de alimentare cu energie și apă”, anunță Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Documentele necesare și criteriile complete de eligibilitate sunt disponibile AICI, iar dosarele pot fi depuse la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), în regiunea în care fermierul își desfășoară activitatea.
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
29.10.2026
18:28
29.10.2026
18:03
29.10.2026
17:58
29.10.2026
17:49
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:44
29.10.2026
17:43
29.10.2026
17:16
29.10.2026
16:47
29.10.2026
16:41
29.10.2026
16:34
29.10.2026
16:18
29.10.2026
16:08
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
















