GLODENI // L-au salvat de la MOARTE. Mergea dezbrăcat, noapte, prin zăpadă
1991
igp.gov.md Polițiștii de patrulare au salvat noapte trecută doi bărbați de la îngheț. Primul a fost găsit dormind, pe carosabil, pe traseul Chişinău-Ungheni, la intrare în oraşul Călăraş.
Omul era practic inconştient când a fost depistat de poliţişti şi prezenta semne de hipotermie. În plus,acesta era în stare avansată de ebrietate.
Imediat, poliţiştii l-au urcat în automobilul de serviciu şi l-au transportat la Inspectoratul de Poliție Călăraşi pentru a-i acorda ajutor şi a-i stabili identitatea.
Cel de-al doilea bărbat a fost găsit pe traseul din satul Viişoara spre Duşmanii, raionul Glodeni.
Aseară, la Dispeceratul Nord, a parvenit informaţia, precum că pe acest traseu se deplasează o persoană dezbrăcată şi solicită ajutorul poliţiei.
Imediat, în regiunea respectivă a fost trimis un echipaj de patrulare, care în jurul orei 21:20 a depistat bărbatul, fiindu-i acordat primul ajutor, ceai şi o plapumă pentru a se încălzi. Bărbatul le-a spus poliţiştilor că are 40 de ani şi este locuitor al satului Duşmanii. Acesta a declarat că împreună cu rudele sale s-a pornit în municipiul Chişinău cu un automobil, proprietarul căruia este verişorului său.
Pe drum, între ei s-a iscat o ceartă. La un moment dat, verişorul său a oprit maşina și l-a dat afară, fără haină şi încălţăminte, după care a revenit şi i-a aruncat haina şi încălţămintea. Victima a încercat să se întoarcă acasă, însă a simţit că îngheaţă și a decis să solicite ajutor la numărul de urgență 112. Bărbatul a fost transportat la Inspectoratul de Poliție Glodeni, pentru soluţionarea cazului.
Pentru a evita cazurile de hipotermie, Inspectoratul Naţional de Patrulare îndeamnă cetăţenii să îmbrace haine corespunzătoare vremii când porniți la drum, să evite expunerea îndelungată la temperaturi scăzute, să consume lichide calde în cantități mari și să evite consumul de băuturi alcoolice, iar dacă au consumat o cantitate mare de alcool, să evite să părăsească încăperea.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.09.2026
01:21
12.09.2026
00:49
12.09.2026
00:20
11.09.2026
23:55
11.09.2026
23:42
11.09.2026
23:32
11.09.2026
22:28
11.09.2026
22:01
11.09.2026
21:59
11.09.2026
21:41
11.09.2026
21:31
11.09.2026
21:12
11.09.2026
21:06
11.09.2026
21:05
11.09.2026
20:57
11.09.2026
20:47
11.09.2026
20:39
11.09.2026
20:26
11.09.2026
20:11
11.09.2026
19:56
11.09.2026
19:37
11.09.2026
19:34
11.09.2026
19:17
11.09.2026
19:05
11.09.2026
19:04
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!


















