GEST // Ce a făcut o femeie din R. Moldova pentru satul ei, după ce i-a decedat soțul: „Nu am vrut să mai treacă nimeni prin ce am trecut eu”
6676
Rena Effendi
După ce soțul ei și-a pierdut viața într-un accident de mașină, chiar în fața casei sale, Veronica Spânachi a pus piciorul în prag și a hotărât să facă localitatea sa natală una sigură, astfel încât nimeni să nu mai îndure o asemenea tragedie. Iar Programul Național de Mentorat pentru Femei Consiliere „Inspir-o!”, susținut de Programul ONU „Femeile în politică”, a ajutat-o să-și îndeplinească promisiunea.
Zeci de accidente pe an
Accidentele rutiere grave erau la ordinea zilei în satul Pepeni, raionul Sângerei, situat la 84 de kilometri de Chișinău. Oamenii din sat erau martori la cel puțin două accidente grave pe an, cu pierderi de vieți omenești. În 2014, 35 de accidente de mașină s-au soldat cu patru morți. Unul dintre cei care și-a pierdut viața a fost soțul profesoarei Veronica Spânachi.
„Soțul meu a fost omorât de ceea ce se temea el cel mai mult – de o mașină care circula cu viteză. Ba chiar spunea deseori – „Într-o zi mă voi trezi cu o mașină în dormitorul meu”. Doar că mașina care i-a luat viața nu a fost în dormitor, ci în fața casei noastre”, își aduce aminte doamna Veronica.
Pentru a onora amintirea soțului său, Veronica a decis să îmbunătățească siguranța rutieră în Pepeni. La opt luni de la accidentul fatal, Veronica Spânachi a devenit consilieră locală în sat și, imediat, a aplicat la Programul „Inspir-o!”, susținut de Programul „Femeile în politică”, proiectul „Securitatea în trafic înseamnă viață”, care prevedea instalarea limitatoarelor de viteză și a semnelor de circulație la câteva curbe periculoase.
„Grație Programului „Inspir-o!”, mi-am dezvoltat abilitățile de comunicare și discurs public și am învățat cum să identific problemele comunitare, cum să pun pe picioare un proiect și să mobilizez oamenii în activitățile comune”, zice consiliera, care s-a pus imediat pe treabă.
„Atenție, viteza este bună doar pe internet!”
A format o echipă de implementare din trei consiliere și consilieri și patru tineri voluntari. Echipa a realizat o campanie de informare despre siguranța în traficul rutier, cu titlul „Atenție, viteza este bună doar pe internet!” și au distribuit pliante informative în toată localitatea. Apoi au urmat dezbaterile, unde au participat oamenii din sat, consilieri și reprezentanți de la poliția rutieră.
Doar că drumul de la idee la realizare a fost unul presărat cu multă birocrație și vizite în instituții de stat, chiar dacă menirea proiectului era să salveze vieți: „Argumentul oficialilor era că aceste limitatoare de viteză provoacă, de fapt, mai multe accidente”.
Pentru a-i face să se răzgândească, Veronica a prezentat zeci de documente. A colectat date concrete despre numărul de accidente care s-au produs în sat și despre victimele acestora. Apoi a înaintat demersurile, însoțite de documente justificative, către SA „Drumuri” Sângerei și SA „Drumuri” Bălți, către Inspectoratul de Poliție din raion, dar și din Chișinău, către Inspectoratul Național de Patrulare, Ministerul Transportului și Infrastructurii Drumurilor, inclusiv către Parlament.
În sfârșit, după ce au fost bătute pragurile multor instituții de stat, autoritățile au aprobat proiectul. Apoi, a apărut un alt obstacol – nici bugetul local, nici cel raional nu prevedeau mijloace pentru instalarea limitatoarelor de viteză.

Foto: Veronica Spanachi. Credit: Rena Effendi
„Nu am vrut să mai treacă nimeni prin ce am trecut eu”
Însă Veronica și echipa sa nu au lăsat mâinile jos până nu au adunat fonduri suficiente pentru a instala patru limitatoare de viteză - trei în centrul satului și unul în preajma școlii – și indicatoarele de circulație. Cele patru limitatoare de viteză au fost obținute grație sprijinului financiar al Programului Național de Mentorat. Apoi, alți 48 de locuitori, deținători de permise de conducere, dar și statul au contribuit financiar la amplasarea semnelor rutiere.
„Nu ne-am lăsat bătuți și am mobilizat comunitatea să contribuie financiar la implementarea proiectului”, a spus Veronica. „Nu am vrut să mai treacă nimeni prin ce am trecut eu și am demonstrat că dacă oamenii sunt uniți pot face lucruri mari”, punctează Veronica.
Comunitatea este încântată de impactul limitatoarelor de viteză și a semnelor de circulație.
„Limitatoarele de viteză au responsabilizat șoferii. Acum, ei se opresc și oferă prioritate pietonilor”, a precizat activistul Oleg Brega, originar din Pepeni, pentru Programul ONU „Femeile în politică”.
„Această activitate a adus un mare beneficiu satului nostru. Sperăm că numărul de accidente va scădea, deoarece satul Pepeni este localitatea cu cele mai multe accidente în raionul Sângerei”, a spus Ana Maxian, voluntară în cadrul acestui proiect.
Veronica, la rândul ei, preferă să nu vorbească despre munca ei, dar afirmă că a învățat multe lecții de viață pe durata acestui proiect.

Foto: Veronica Spanachi. Credit: Rena Effendi
„Poți face orice, dacă crezi în asta și perseverezi. Așa precum ciocănitoarea care bate în același loc de mii de ori și reușește, așa și noi putem învinge sistemul”, a declarat Veronica Spânachi.
Până în prezent, Programul „Inspir-o!” a ajutat femeile consiliere din R. Moldova să organizeze peste o sută de activități și proiecte comunitare, în urma cărora au beneficiat 25 500 de oameni.
24.02.2025
10:38
2518
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4470
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21487
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4272
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2717
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8621
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
6132
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
6794
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
26.12.2024
08:59
4129
TOP NAȚIONAL // Locotenentul Irina Ciobanu, MILITARUL anului 2024: „Războaiele sunt niște metode inumane de a atinge un anumit scop. Nu mi-aș dori niciodată să implementez tot ce am învățat pe parcursul anilor”
26.12.2024
14:30
5792
Visul Angelei de la Bălți, o menajeră care crește singură șase copii: O casă ce costă 12 000 de euro. Cum puteți ajuta această mamă să le ofere un acoperiș deasupra capului micuților ei
26.12.2024
11:55
2366
Zece evenimente majore care au marcat 2024, un an complicat pe plan extern
29.03.2026
21:01
243
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
29.03.2026
18:38
514
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
529
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
525
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
597
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
632
Horoscopul zilei 29.03.2026
760
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
773
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
733
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
893
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
763
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
861
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
901
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
800
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
863
Horoscopul zilei 28.03.2026
971
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1077
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
927
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
1035
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
1013
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
1042
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
1004
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
950
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
1046
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
871
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














