09:40:55 09.08.2025
Stiri

Germania anunță un acord pe termen lung cu Qatarul, pentru energie „fără Putin”

Actualitate 20.03.2022 17:25 Vizualizări2235
Germania anunță un acord pe termen lung cu Qatarul, pentru energie „fără Putin” Profimedia

Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a anunţat duminică un acord pe termen lung între Germania şi Qatar pentru furnizarea de energie „fără Putin”, transmite dpa.

După o întâlnire cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad al Thani, Habeck a declarat că a găsit mai mult sprijin decât se aştepta: „Chiar dacă s-ar putea să avem încă nevoie de gaz rusesc anul acesta, în viitor nu va mai fi aşa. Iar acesta este doar începutul”.

Acordul bilateral nu se referă doar la livrarea de gaz natural lichefiat din Qatar, ci şi la dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei regenerabile şi la oferta germană în domeniul măsurilor de creştere a eficienţei energetice.

Din Qatar, ministrul german urma să ajungă duminică în Emiratele Arabe Unite, tot în cadrul eforturilor de eliminare a dependenţei importurile de gaz din Rusia, care până acum reprezentau 55% din achiziţiile germane de combustibili fosili, potrivit sursei citate de Agerpres.

După 24 februarie, când Rusia a invadat Ucraina, Berlinul a renunţat la darea în exploatare a gazoductului Nord Stream 2, prin care urma să primească şi mai uşor gaz rusesc, şi a început să ia în considerare orice alte opţiuni de asigurare a necesarului energetic.

Autor:
Stiri relevante
09.08.2025 08:12 345 Horoscopul zilei 09.08.2025
Top stiri
09.08.2025 08:12 322 Horoscopul zilei 09.08.2025

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte