Generalii moldoveni din spatele FURTULUI din sistemul bancar
6195
Aranjamente// Cu puțin timp înainte de jaful de la Banca de Economii, Banca Socială și „Unibank”, securitatea acestor instituții bancare a fost dată pe mâna a șase generali notorii din R. Moldova
A apărut la sfârșitul anului 2013 și, în mai puțin de un an, a reușit să ajungă compania de pază de mare încredere a aproape jumătate dintre băncile din R. Moldova. În pofida unui microbuz încărcat cu documente de mare valoare, furat de sub nas și incendiat, și a unui sac burdușit cu bani, pierdut din mers, niciuna dintre băncile care au apelat la serviciile „Klassica Force” nu și-a reziliat contractul. Iar instituțiile de stat nu au întreprins măsuri pentru a lipsi de licență firma de pază pentru „erorile” admise.
Lobby în detrimentul statului
Din cele 14 bănci comerciale câte există în R. Moldova, șase sunt cliente fidele ale firmei de pază „Klassica Force”. Informația a fost confirmată pentru Ziarul NAȚIONAL chiar de directorul firmei de pază, fostul șef al Serviciului Protecție și Pază de Stat (SPPS), Igor Bodorin.
Compania a fost fondată încă în perioada în care Bodorin era în solda statului. Cu toate acestea, potrivit datelor de la Camera Înregistrării de Stat, administrator al „Klassica Force” a fost încă din primele zile numit Igor Bodorin, iar presa a scris că aceasta i-ar aparține lui IlanȘor.
Potrivit unor surse, cu câteva luni înainte de a fi creată noua companie, Bodorin l-ar fi convins pe șeful ÎS „Servicii Pază”, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, întreprindere care asigura până nu demult paza instituțiilor bancare din R. Moldova, să renegocieze contractele de pază cu instituțiile bancare din republică, în vederea includerii unui nou actor, un garant financiar prin care urmau să fie achitate serviciile de pază prestate de întreprinderea de stat. Astfel, „Klassica Force” și-a făcut loc pe piață, iar ulterior a substituit „Servicii Pază”, devenind principala companie de pază a instituțiilor bancare din republică.
Cu chirie la datornicii clienților
Oficial, fondator și asociat unic al „Klassica Force” este un oarecare Vladislav Prodan. Nu am reușit să aflăm cine este această persoană. De asemenea, nu am reușit să găsim niciun număr de telefon, pagină web sau adresa sediului companiei.
„Avem sediul în hotelul „Cosmos”. Suntem o companie serioasă. Avem peste 110 mașini și angajați calificați”, ne-a comunicat Igor Bodorin, pe care l-am găsit la telefonul mobil. Precizăm că acest hotel de asemenea aparține lui IlanȘor.
Hotelul, cumpărat în 2007 de o firmă a lui IlanȘor cu 60 de milioane de lei, echivalentul pe atunci a cinci milioane de dolari, a fost gajat la sfârșitul anului trecut, tocmai în perioada scandalului de la Banca de Economii, Banca Socială și „Unibank”, la „Victoriabank” contra unor credite bancare în valoare totală de 295 de milioane de lei sau 15,5 milioane de dolari.
Creditele au fost luate după ce firma „Ghermivali”, fondatoarea companiei „Infoton-com”, care este proprietara hotelului „Cosmos”, se împrumutase de la „Unibank” cu 123,5 milioane de lei. Aceste credite de la „Unibank” au fost calificate de compania de audit „Kroll” drept credite neperformante și parte a schemei din furtul de un miliard din sistemul bancar moldovenesc.
Coincidențe suspecte
Nu știm dacă banii împrumutați de „Infoton-com” au fost utilizați pentru a stinge datoriile „Ghermivali” de la „Unibank”. Cert este că, în perioada în care prima își lua împrumuturile de la „Victoriabank”, un microbuz ce aparținea firmei de pază „Klassica Force” a ars pe un câmp din republică. În mașină, potrivit procurorilor, se aflau documente importante referitoare la furtul din sistemul bancar, inclusiv dosare ale unor credite neperformante de la cele trei bănci comerciale implicate în schemă.
Pe acest caz a fost pornit un dosar penal. Procurorii care investighează cum a fost posibil ca microbuzul companiei de pază să fie furat în timp ce șoferul coborâse pentru a merge la veceu, iar apoi incendiat, refuză să ofere detalii despre anchetă, precizând doar că se află în faza de urmărire penală.
Documentele arse, șoferul la muncă
Igor Bodorin însă nu vede nicio vină a subalternilor săi în acest incident.
„Nici măcar nu ne-au anunțat ce documente urmează să transportăm. Ne-au spus că e vorba despre niște acte pe care trebuie să le ducem în arhivă la o filială din Hâncești. Ne gândeam că e vorba despre niște hârtii fără mare valoare, de aceea nici nu am trimis o mașină specială. Documentele au fost încărcate într-un microbuz vechi pe care îl utilizăm de obicei pentru lucrări tehnice. Șoferul nu era înarmat”, se justifică directorul firmei de pază.
Bodorin afirmă că, după ce au desfășurat o anchetă internă și l-au testat la poligraf pe șofer, au decis să îl restabilească la muncă, pentru că acesta nu s-ar face vinovat.
„Așteptăm să vedem ce va arăta ancheta procurorilor. Știu că acum caută să găsească dacă am fost urmăriți. Eu însă nu exclud că cei care au furat mașina s-au gândit că acolo sunt bani, dar când au văzut că sunt hârtii i-au dat foc”, spune fostul director al SPPS.
„Klassica Force” aruncă „sacul” în ograda BEM
Întâmplător i se pare și cazul sacului cu bani de la Banca de Economii, căzut din mers din mașina, deja specială, a „Klassica Force”.
„Ați văzut ce hop era acolo și ce spun martorii? Acolo deseori se întâmplă să se deschidă ușile din spate ale mașinilor”, ne convinge Bodorin. După ce îl atenționăm că e vorba despre o mașină specializată, iar firma era obligată să respecte măsurile de securitate, șeful „Klassica Force” a schimbat macazul.
„Doar șoferul din acea mașină era angajatul nostru. Încasatorii erau de la Banca de Economii. Ei au adus sacul, l-au încărcat și au încuiat ușa. Banca a folosit doar mașina noastră pentru transportare. De obicei, noi asigurăm serviciile de transportare a banilor, dar de această dată banca a decis să își trimită încasatorii săi și ei poartă răspundere”, a afirmat Bodorin, precizând că în prezent se efectuează expertiza tehnică a mașinii pentru a fi stabilite cauzele.
Polițiștii Inspectoratului Râșcani, care investighează cazul, nu cred însă că sacul a căzut întâmplător și au pornit o cauză penală pe faptul tentativei de sustragere a unor bunuri în proporții deosebit de mari. Potrivit unor surse, în sac se aflau peste cinci milioane de lei.
Trei bănci cu șase generali
Ziarul NAȚIONAL a încercat să afle poziția conducerii Băncii de Economii vizavi de aceste incidente cu implicarea companiei care le asigură paza și securitatea. Am expediat o solicitare oficială, la care nu am primit deocamdată un răspuns.
Nici președintele Asociației Băncilor din R. Moldova, Nicolae Dorin, nu a vrut să comenteze modul în care este asigurată securitatea activității băncilor din R. Moldova.
Fostul viceministru al Afacerilor Interne, Ghenadie Cosovan, afirmă însă că regretă că astfel de „erori” se întâmplă în niște instituții bancare unde activează, în serviciul de securitate, șase generali. Aceeași sursă ne atrage atenția că toți acești generali au fost angajați la Banca de Economii, Banca Socială și „Unibank” cu puțin timp înaintea furtului din aceste instituții bancare.
Lipsă de profesionalism
Precizăm că este vorba despre fostul director al SPPS, Igor Bodorin, fostul ministru de Interne Gheorghe Papuc, fostul procuror general Valeriu Balaban, fostul director al SIS Ion Ursu, un fost adjunct al acestuia Ivan Rusu, dar și fostul șef al Serviciului Vamal, Viorel Melnic.
„Și „Klassica Force” a fost creată tot pentru aceste bănci. Acest lucru s-a făcut intenționat pentru a asigura instituțiile bancare cu un serviciu de securitate de încredere care să nu permită scurgeri de informații despre ceea ce se întâmpla acolo. Anterior, băncile erau păzite de „Paza de Stat”. Exista riscul ca aceștia să sesizeze instituțiile competente despre încălcările care se comiteau”, crede Cosovan.
„Aceste cazuri nu țin doar de domeniul securității bancare, ci și de securitatea economică a țării. Această companie de pază și-a demonstrat lipsa de profesionalism. Numai cazul cu sacul căzut reprezintă un motiv suficient pentru a lipsi firma de licență de activitate. Acest rol îi revine unei direcții din cadrul Ministerului de Interne, care însă are insuficienți specialiști pentru a verifica situația”, a declarat Cosovan.
09.02.2026
11:27
407
Bărbat de 40 de ani din Hâncești, condamnat pentru cumpărarea voturilor la prezidențialele din 2024 și referendum
09.02.2026
10:13
340
Judecător din Soroca ajunge în instanță după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate
1311
Procuratura Generală își trasează prioritățile pentru 2026: consolidarea procuraturilor teritoriale, specializarea procurorilor și protejarea drepturilor omului
05.02.2026
11:50
1535
Lupul paznic la oi // Mai mulți administratori de insolvabilitate, implicați într-o schemă de CORUPȚIE de proporții. Aceștia ar fi au vândut repetat apartamentele plătite deja de alți cetățeni
05.02.2026
11:39
1290
Doi chișinăuieni condamnați la 9 și 10 ani de închisoare pentru omor și tentativă de omor
1134
Procuratura Generală își face bilanțul: provocările secțiilor de specialitate și noile priorități de acțiune
04.02.2026
09:41
1404
Instructor auto recidivist, condamnat la 2 ani de închisoare pentru 1 000 de euro ceruți în schimbul unui permis de conducere
03.02.2026
10:07
1629
Grup criminal din turism, condamnat pentru escrocherii și trafic de influență după ce a înșelat peste o sută de persoane cu plecări la muncă în UE
02.02.2026
17:41
1599
Curtea de Apel dispune eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest și îl obligă să se prezinte la citațiile procurorilor
02.02.2026
12:54
1929
Judecătoare de la Curtea de Apel Centru, trimisă în judecată pentru trafic de influență după ce ar fi luat bani pentru a interveni într-un dosar contravențional
09.02.2026
12:19
236
VIDEO // Reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, subordonată Moscovei, calcă în picioare legea și seamănă DISCORDIE în Dereneu. „Cei care își arată nemulțumirea au pătruns forțat în biserică și preluat ILEGAL lăcașul în 2018”
09.02.2026
11:27
352
Bărbat de 40 de ani din Hâncești, condamnat pentru cumpărarea voturilor la prezidențialele din 2024 și referendum
09.02.2026
11:24
305
Japonia finanțează modernizarea gimnaziului „Dimitrie Cantemir” din Ștefan Vodă, unde învață zeci de copii refugiați ucraineni
09.02.2026
10:52
417
FSB acuză Ucraina și serviciile poloneze de recrutarea autorului tentativei de asasinat asupra generalului Alekseiev, care urma să fugă la Kiev prin România
09.02.2026
10:40
245
Campanie națională pentru protejarea copiilor de riscurile inteligenței artificiale în mediul online
09.02.2026
10:13
299
Judecător din Soroca ajunge în instanță după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate
09.02.2026
09:52
293
Ministerul Educației lansează, alături de alte instituții, campania națională pentru utilizarea sigură a inteligenței artificiale de către copii și adolescenți
09.02.2026
09:20
481
Rusia lovește din nou cu drone în Ucraina: mamă și copil uciși, atac masiv la Odesa, în timp ce Kievul spune că doar Trump poate opri războiul și cere accelerarea negocierilor de pace
09.02.2026
08:37
386
Horoscopul zilei 09.02.2026
09.02.2026
07:53
545
Lavrov amenință cu „reacție militară pe scară largă” dacă Europa va ataca Rusia
08.02.2026
18:56
838
Vremea în Republica Moldova între 9–15 februarie 2026: ger la început, apoi încălzire și ploi de primăvară
08.02.2026
14:58
848
Nicuşor Dan, invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace de la Washington; decizia de participare, după consultări cu partenerii americani
08.02.2026
14:18
987
Epstein a dus un fotomodel din România la o cină privată cu prințul Andrew la Palatul Buckingham. Noi dezvăluiri relansează cererile de anchetă penală împotriva ducelui
08.02.2026
12:57
698
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
08.02.2026
12:11
849
Zelenski anunță sancțiuni împotriva firmelor străine care aprovizionează industria de rachete a Rusiei
08.02.2026
11:41
1004
Suspectul în împuşcarea generalului rus Vladimir Alexeiev, reţinut în Dubai şi extrădat la Moscova
08.02.2026
08:41
728
Horoscopul zilei 08.02.2026
07.02.2026
22:17
1105
Administraţia Trump convoacă la Washington prima reuniune a Consiliului pentru Pace. România, invitată să devină stat membru fondator
07.02.2026
21:10
918
Ninsoare slabă și cer închis duminică, 8 februarie 2026, în Republica Moldova
07.02.2026
15:59
975
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
894
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
07.02.2026
13:37
1103
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
984
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
1057
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
1047
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
940
Horoscopul zilei 07.02.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.02
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














