GALERIE FOTO // Istanbul, oraşul de pe două CONTINENTE

Istanbulul este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe din lume. Şi cum să nu fie când, geografic, este la fel de mult parte din Europa şi din Asia, cu toate influenţele culturale care decurg de aici?

Acum zece ani, Istanbul însemna în mintea mea bazar, blugi şi adidaşi ieftini şi proşti şi cucoane cu pretenţii de doamne şi mult aur pe gât şi pe mâini. Şi, evident, rămăşiţe nesemnificative din cartea de Istorie, de genul: fostă capitală a Imperiului Otoman, oraş pe două continente, nişte lupte de cucerire şi moschei transformate în biserici. Dacă la asta mai adaug şi prejudecăţile culturale de genul popor musulman, deci fanatici religioşi, atunci imaginea mea despre acest loc era mai degrabă simbolizată de femei cu chipul acoperit şi turci pe covoraşe de rugăciune, cu faţa spre Mecca. Şi este inutil să vă spun cum ocoleam graţios fiecare ocazie de a călători acolo. Asta până în vara în care, din cauza unei gafe comise de o agenţie de turism, o vacanţă care începuse sub cele mai proaste auspicii s-a transformat într-o experienţă senzaţională. Locul? Nu Viena, cum ar fi fost programat, ci Istanbul. A fost dragoste la prima vedere.

De atunci am mai ajuns de zeci de ori şi de fiecare dată continuă să mă uimească. Pentru că este viu, pentru că este într-o permanentă transformare şi pentru că nu reuşesc niciodată nici măcar să intuiesc ce comori se ascund pe străduţele cu aer franţuzesc din partea europeană şi nici prin cartierele exclusiviste de pe ţărmul asiatic. Şi pot spune cu mâna pe inimă că Istanbul este, pentru mine, noul Paris. Şi ca să vă conving că nu este doar un moft, am să vă spun câte ceva despre o parte dintre minunăţiile pe care le-am văzut şi încercat în fosta capitală a Imperiului Otoman şi actuala poartă cosmopolită spre Orient.

Oricine ajunge în Paris, nu ocoleşte, evident, partea culturală. Luvru, Musée d’Orsay, Trocadero cu ale sale muzee, Notre Dame, Panteonul şi încă o mulţime de locuri de unde poţi pleca dacă nu mai cult, măcar mai încărcat de frumos. Ei bine, Istanbul nu stă deloc mai rău la acest capitol, ba chiar ar putea fi lejer la egalitate. Şi, pe post de picanterie, pot să vă spun că intrarea la majoritatea muzeelor din Istanbul este ceva mai scumpă decât la cele din Paris. Şi asta nu pentru că ar fi mai valoroase, ci pentru că pur şi simplu turcii ştiu cum să se „vândă“.

O scurtă trecere în revistă ar arăta cam aşa: Palatul Topkapi (da, acela în care este expusă sabia lui Ştefan cel Mare, ţii tu minte câte ceva de la televizor), Palatul Dolmabahçe (se vrea a fi o copie a mult mai celebrului Versailles, iar rezultatul, dincolo de spectaculozitate, este unul cel puţin... comic. Iertare, dar nu sunt fan de rozuri strălucitoare şi sclipici cât cuprinde, iar imensele covoare persane lucrate manual şi uriaşele candelabre cu cristale celebre mă cam lasă rece), Palatul de vară al sultanilor -Beylerbey - o construcţie senzaţională. La asta adaugă celebrele Sfânta Sofia şi Moscheea Albastră, cea din urmă fiind singura construcţie de acest fel cu şase minarete.

În afară de acestea, în Istanbul sunt o mulţime de moschei pe care le poţi vizita oricând ai chef, cu condiţia să nu fie în timpul uneia din cele cinci slujbe religioase zilnice. Şi pentru că tot am ajuns aici, trebuie să-ţi mai spun ceva despre acest aspect. Obişnuieşte-te cu gândul că, de cinci ori pe zi (prima dintre ele fiind în jur de cinci dimineaţa, când îţi va fi somnul cel mai dulce de după noaptea petrecută într-unul dintre cluburile exclusiviste din Istanbul) vei auzi din toate moscheile cântecul acela sinistru care seamănă cu o jelanie şi care nu este altceva decât chemarea credincioşilor la rugăciune. Şi, tot la capitolul cultură, nu rata Hipodromul, Obeliscul şi Muzeul de artă din imediata lor apropiere.

Când ai terminat de explorat zona aceea, traversează linia de tramvai de la Sultanahmet şi mergi să vizitezi Basilica Cisterna, fostul depozit de apă al oraşului. Te asigur că va fi o experienţă cel puţin inedită. Lumina difuză, peştii uriaşi care cresc în apa de câţiva centimetri şi, desigur, faimoasele statui ale Meduselor, creaturi mitologice care puteau transforma orice muritor în stană de piatră, doar privindu-l.

Şi deşi scurta trecere în revistă pe care ţi-am promis-o se lungeşte cam mult, am să încerc să o închei, dar pur şi simplu nu am cum să nu-ţi spun şi despre Muzeul de Arheologie (al doilea ca mărime şi importanţă după mult mai celebrul British Museum), fortăreaţa Rumeli, construită în 1452 de catre sultanul Ahmed Cuceritorul, Turnul lui Leandru, ridicat pe o insuliţă înconjurată de apele Bosforului şi Turnul Galata, unde, de la 62 de metri, te poţi bucura de privelişti senzaţionale. Şi dacă te gândeşti serios că ar trebui să vizitezi Marele Bazar (nu pentru shopping, ci doar de curiozitate), mai bine renunţă şi încearcă în schimb să dai o tură prin fratele lui mai mic, dar mult mai pitoresc, Bazarul Egiptean.

Şi cum sunt aproape sigură că atâta cultură ţi-a făcut şi foame, voi trece la o altă comoară a acestui oraş, posibilitatea infinită de a descoperi locuri senzaţionale unde să mănânci. Şi, spre deosebire de Paris, unde trebuie să te mulţumeşti fie cu restaurante exclusiviste, fie cu măsuţe mici, înghesuite câte două-trei pe trotuar, în Istanbul se schimbă peisajul, pentru că sunt o mulţime de restaurante pe terase care îţi oferă o privelişte nepreţuită a acestui oraş colorat şi exotic. Ştiu sigur că nu este o coincidenţă faptul că, de fiecare dată când ajung în Istanbul, lucrurile se îmbunătăţesc atunci când vine vorba de posibilităţile de a te bucura de o cină inedită sau de un prânz de poveste.

Indiferent dacă preferi un restaurant din zona Sultanahmet, o terasă cu vedere spectaculoasă pe malul apei sau un bar situat la zeci de metri deasupra nivelului mării, chiar ai de unde alege. Unul dintre locurile pe care le ador pur şi simplu este restaurantul Giritli. Nici nu ştiu dacă îmi place datorită sutelor de feluri de meze (aperitive), majoritatea cu peşte, fructe de mare şi legume frumos colorate, datorită felului în care este decorat sau pentru spectacolul oferit de chelnerii dichisiţi care alungă pisicile de pe aleile terasei cu ajutorul unei sticle cu apă. Demersul este aproape inutil: pisicile se întorc de fiecare dată.

O altă variantă de încercat este restaurantul Mikla. Situat pe o clădire de 18 etaje, cu o panoramă senzaţională a Istanbulului şi cu un decor vag scandinav, este un loc unde bucătăria contemporană este adusă la rang de artă, datorită chef-ului Mehmet Gürs, care şi-a desăvârşit arta culinară în America şi în Finlanda. Lucru care se vede în influenţele nordice ale unor feluri de mâncare precum mielul la cuptor umplut cu nuci, cu pesto şi piure din boabe de fasole albă sau peştele la grătar cu roşii uscate la soare, piure de vinete şi anghinare. Dacă la asta mai adaugi şi o listă de vinuri din cele mai scumpe şi mai bune din Turcia şi de peste tot din lume, tocmai ai găsit unul dintre locurile de neratat din Istanbul.

De-a lungul timpului, tot ce a aparţinut atât Orientului, cât şi Occidentului a trecut pe aici. Şi mâncarea nu face excepţie, iar rezultatul este unul spectaculos, nu atât prin unicitatea preparatelor, cât prin diversitatea lor. Şi pentru că mâncarea este modul perfect de a cunoaşte mai multe despre o ţară şi cultura ei, mai ales dacă nu ai prea mult timp la dispoziţie pentru a o descoperi mai bine, trebuie să încerci bucătăria locală în cele mai varíate forme. După cum am mai spus deja, bucătăria turcească nu este cea mai rafinată din lume, dar este de o prospeţime şi de o simplitate cuceritoare. Şi are o istorie la fel de veche ca şi fostele imperii. Dovezi găseşti peste tot, chiar şi în picturi cu sultani stând la mese îmbelşugate. Multe dintre reţetele de altă dată s-au pierdut în 1920, când Atatürk, fondatorul Turciei moderne, a înlocuit alfabetul otoman cu o transcriere a acestuia în versiune latină. Prima dată când am fost la Istanbul mi-au plăcut la nebunie peştele (inclusiv varianta în chiflă, cu legume, în port, proaspăt pescuit şi pregătit pe ambarcaţiunea abia întoarsă din larg), legumele şi celebrul şiş kebap. Astăzi, chef-i cu pregătire cosmopolită (ba chiar şi cărţile de specialitate) încearcă să readucă la viaţă reţete otomane de altădată. Şi trebuie să recunosc faptul că le iese de minune, pentru că la restaurantul Borsa am încercat o astfel de delicatesă: piept de pui umplut cu fistic şi orez basmati, pe un pat de spanac. Declar cu mâna pe inimă că a fost absolut divin. Chiar şi celebrele lor aperitive, meze, au evoluat spectaculos de-a lungul timpului, deşi scopul lor este mai degrabă unul de socializare.

Pentru mai multe imagini din acest oraş senzaţional, intră în galeria foto.