FOTO, VIDEO // Un tată român a creat cea mai UTILĂ jucărie care a existat vreodată
4197
Știm deja că românii sunt creativi (mai ales atunci când vor), iar Dan Popa confirmă acest lucru 100%. Dan vine din Timișoara, acum stă în București, are 48 de ani și este tatăl unei fetițe de 4 ani pe nume Leea. El a studiat medicina, iar apoi și-a deschis un business mic, din pasiunea lui pentru design și manufactură.

Dan și-a dorit foarte mult să creeze cele mai atractive şi potrivite jucării pentru dezvoltarea fetiţei sale Leea, care să-i ofere posibilităţi de explorare şi de mişcare fără a-i umple casa şi a-i goli lui portofelul.
Așa a luat naștere Leea Toys și cea mai folositoare jucărie ce a existat vreodată: Staţia de Joacă.

În proiect, Dan s-a folosit atât de cunoștințele sale de mediciă, cât și de informațiile dobândite prin faptul că a citit multe cărți despre dezvoltarea și educația copilului; Staţia de Joacă a fost realizată și cu ajutorul arhitectului Sorin Chircă.
Staţia de Joacă este o piesă multifuncţională ce poate fi depozitată uşor şi, atunci când ai nevoie, se transformă în câteva secunde în turn de învăţare, scaun înalt, balansoar, scaun şi masă, tablă de scris, tobogan, premergător, sortator de forme, minikart, bucătărie, masă de hockey, oglindă cu mânere şi multe altele.

Jucăria-WOW a fost pusă în vânzare în urmă cu un an, iar Dan a perfecționat-o constant pe baza feedback-ului primit de la cumpărători.
În prezent, este disponibilă pentru vânzare în România, Marea Britanie, Ungaria, Germania, Austria şi Elveţia, iar Dan speră ca toți copiii din lume să se poată bucura de ea.

Mai multe informații și cum poți chiar tu să-l ajuți pe Dan găsești aici.
Sursa: noizz.ro
28.03.2026
20:53
393
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:30
460
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
532
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
15:46
531
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
27.03.2026
23:35
882
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
20:19
838
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
17:54
796
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
791
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
16:37
845
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:24
699
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
28.03.2026
23:39
32
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
367
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
520
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
437
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
508
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
587
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
513
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
633
Horoscopul zilei 28.03.2026
717
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
871
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
725
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
825
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
761
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
802
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
781
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
779
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
832
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
698
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
708
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
832
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
976
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
688
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
816
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2403
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
876
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














